3 intrări

33 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

călătorí [At: BIBLIA (1688) / Pzi: ~résc / E: călător] 1 vi A se îndrepta spre un loc (mai) îndepărtat. 2 vr (Fig) A muri.

CĂLĂTORÍ, călătoresc, vb. IV. 1. Intranz. A face un drum spre un loc (mai) depărtat; a fi pe drum. ♦ A fi călător, a fi la drum. 2. Refl. Fig. (Reg.) A se sfârși; a muri. – Din călător.

CĂLĂTORÍ, călătoresc, vb. IV. Intranz. A face un drum spre un loc (mai) depărtat; a fi pe drum. ♦ A fi călător, a fi la drum. ♦ Refl. Fig. (Reg.) A se sfârși; a muri. – Din călător.

CĂLĂTORÍ, călătoresc, vb. IV. 1. Intranz. A face un drum (pe jos sau cu un mijloc de transport) spre a ajunge într-un loc mai depărtat (mai ales în altă localitate sau țară); a fi pe drum. Am călătorit o dată singur... de la Botoșani la Pașcani. SAHIA, N. 26. În patruzeci de ani nu călătoriseră decît o singură dată, la Giurgiu. BASSARABESCU, V. 39. Drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și foarte încurcate, și de aceea nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii, ca în ziua de astăzi. CREANGĂ, P. 184 ◊ (Poetic) Mari cantități de humă călătoresc... cu apele Oltului, prefăcîndu-l, dintr-un rîu limpede de munte, într-o apă înceată și tulbure de cîmpie. BOGZA, C. O. 140. Stelele sclipesc Și pe cer călătoresc. ALECSANDRI, P. A. 95. ◊ Refl. (Rar) Se călătoreau către acele curți doi oameni. CAMILAR, N. II 269. (Poetic) Caii sforăiau și nechezau în tufișuri, vintul se călătorea șoptind prin ierburi. SADOVEANU, O. I 130. 2. Refl. Fig. A se sfîrși, a trece. Nu trecu mult și ziua se călători. CREANGĂ, P. 56. ♦ A muri. Cred că mă călătoresc, mamă... dușmanii... m-au căsăpit. CAMILAR, N. II 430.

CĂLĂTORÍ, călătoresc, vb. IV. Intranz. A face un drum spre a ajunge într-un loc mai depărtat; a fi pe drum. ♦ Refl. Fig. A se sfârși, a trece; a muri. – Din călător.

A SE CĂLĂTORÍ mă ~ésc intranz. reg. A înceta de a mai fi; a se sfârși; a dispărea. Vara se ~ește. /Din călător

A CĂLĂTORÍ ~ésc intranz. 1) A se afla în călătorie. 2) A fi la drum. /Din călător

călătorì v. a face călătorie, a. merge într’o țară mai mult sau mai puțin depărtată.

călător, ~oare [At: PRAV. 121 / Pl: ~i, ~oare / E: cale + -ător] 1-4 smf, a (Persoană) care călătorește sau care se află în călătorie. 5 a (D. popoare; îoc stătător) Nomad. 6 a (D. păsări) Migrator. 7 a (Fig; d. timp, sentimente) Care trece repede Si: nestatornic, trecător.

CĂLĂTÓR, -OÁRE, călători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care călătorește, care se află în călătorie. 2. Adj. (Despre popoare) Nomad. 3. Adj. (Despre păsări) Care pleacă iarna în țări mai calde; migrator. 4. Adj. Fig. Care trece repede; trecător, nestatornic. – Cale + suf. -ător.

CĂLĂTÓR, -OÁRE, călători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care călătorește, care se află în călătorie. 2. Adj. (Despre popoare) Nomad. 3. Adj. (Despre păsări) Care pleacă iarna în țări mai calde; migrator. 4. Adj. Fig. Care trece repede; trecător, nestatornic. – Cale + suf. -ător.

CĂLĂTÓR1, -OÁRE, călători, -oare, adj. 1. Care călătorește, care e în călătorie, care pleacă în altă parte. Există un canon care îngăduiește și dezleagă pe omul călător – încolțit de vremea rea – să intre să se adăpostească [în biserică]. GALACTION, O. I 81. Ei, da-s la drum, și baba călătoare n-are sărbătoare! VLAHUȚĂ, O. A. II 95. ◊ Fig. August e în toi... și de-acu vara-i călătoare. SADOVEANU, F. J. 609. A pornit s-alerge-n zbor Acest cuvînt mai călător Decît un vînt! COȘBUC, P. I 54. ◊ Porumbel călător = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a plecat. 2. (Despre popoare sau populații) Nomad. Și nații călătoare, împinse de a mea, împlut-au sperioase pustiul pîn’ la poluri. EMINESCU, O. I 91. 3. (Despre păsări) Care pleacă iarna în țări calde; migrator. De multe ori urmărise stolurile călătoare cu ochii. C. PETRESCU, A. 308. Trec păsările călătoare-n bandă. Îndurerat le urmăresc cu ochii. ANGHEL-IOSIF, M. II 138. Aceste păsări călătoare se-ntorceau pe la cuiburile lor. CARAGIALE, O. III 231. Zărește despre soare Cîrdurî-cîrduri de cucoare, Călătoare zburătoare. ALECSANDRI, P. P. 145. 4. Fig. Care trece repede, trecător. Numai eu în tîrziu singur pe cărare Farmecul acestei clipe călătoare. TOPÎRCEANU, B. 79.

CĂLĂTÓR2, -OÁRE, călători, -oare, s. m. și f. Persoană care călătorește; drumeț, Se-ntoarse să ia tot vagonul de martor la neobrăzarea călătorului de pe scară. DUMITRIU, N. 6. La fereastră călătorii se îngrămădeau vorbind tare, întrebînd, glumind și aprinzîndu-și țigările. PETRESCU, S. 40. Și cît era de limpede izvorul, Cînd a trecut, cu setea-i, călătorul! CERNA, P. 146. Din zări un tînăr călător, Sosind pe-acolo, s-a rugat Să bea din cana lor. COȘBUC, P. I 281. Luîndu-și ziua-bună de la călătoarea încredințată lui, iute se întoarnă înapoi. CREANGĂ, P. 95. ◊ (Poetic) Într-un răstimp au prins a trece gîște sălbatice stoluri după stoluri... Mitrea își aminti, la glasul acelor călătoare aripate, de toamna cînd zăcuse. SADOVEANU, M. C. 206

CĂLĂTÓR, -OÁRE, călători, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care călătorește, care e în călătorie. 2. (Despre popoare) Nomad. 3. (Despre păsări) Care pleacă iarna în țări mai calde; migrator. 4. Fig. Care trece repede; trecător. – Din cale + suf. -ător.

CĂLĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care călătorește; care este în călătorie. 2) (despre păsări) Care pleacă să ierneze în țările calde; migrator. 3) (despre popoare) Care migrează. /cale + suf. ~ător

CĂLĂTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care călătorește. /căle + suf. ~ător

călător m. și a. 1. care s’află în călătorie; 2. care face călătorii mari; 3. fig. vagabond: a mea soartă călătoare AL. [Formațiune analogică din cale (cf. rătăcitor)].

călătór, -oáre s. și adj. (d. cale). Care e în călătorie, drumeț: un călător, o ceată călătoare. Care face călătoriĭ marĭ: Marco Polo a fost un călător celebru. Păsărĭ călătoare, acelea care ĭarna pleacă în țările calde.

călătorésc v. intr. (d. călător). Fac călătorie: a călători de la un oraș la altu. V. refl. Plec, mă duc, mă car: după sfîntu Ilie se călătorește vara, (iron.), ĭa călătorește-te de aicĭ!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

călătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călătorésc, imperf. 3 sg. călătoreá; conj. prez. 3 să călătoreáscă

călătorí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călătorésc, imperf. 3 sg. călătoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. călătoreáscă

arată toate definițiile

Intrare: călători
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • călători
  • călătorire
  • călătorit
  • călătoritu‑
  • călătorind
  • călătorindu‑
singular plural
  • călătorește
  • călătoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • călătoresc
(să)
  • călătoresc
  • călătoream
  • călătorii
  • călătorisem
a II-a (tu)
  • călătorești
(să)
  • călătorești
  • călătoreai
  • călătoriși
  • călătoriseși
a III-a (el, ea)
  • călătorește
(să)
  • călătorească
  • călătorea
  • călători
  • călătorise
plural I (noi)
  • călătorim
(să)
  • călătorim
  • călătoream
  • călătorirăm
  • călătoriserăm
  • călătorisem
a II-a (voi)
  • călătoriți
(să)
  • călătoriți
  • călătoreați
  • călătorirăți
  • călătoriserăți
  • călătoriseți
a III-a (ei, ele)
  • călătoresc
(să)
  • călătorească
  • călătoreau
  • călători
  • călătoriseră
Intrare: călător (adj.)
călător1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • călător
  • călătorul
  • călătoru‑
  • călătoare
  • călătoarea
plural
  • călători
  • călătorii
  • călătoare
  • călătoarele
genitiv-dativ singular
  • călător
  • călătorului
  • călătoare
  • călătoarei
plural
  • călători
  • călătorilor
  • călătoare
  • călătoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: călător (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • călător
  • călătorul
  • călătoru‑
plural
  • călători
  • călătorii
genitiv-dativ singular
  • călător
  • călătorului
plural
  • călători
  • călătorilor
vocativ singular
  • călătorule
plural
  • călătorilor
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

călători

  • 1. intranzitiv A face un drum spre un loc (mai) depărtat; a fi pe drum.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Am călătorit o dată singur... de la Botoșani la Pașcani. SAHIA, N. 26.
      surse: DLRLC
    • În patruzeci de ani nu călătoriseră decît o singură dată, la Giurgiu. BASSARABESCU, V. 39.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A fi călător, a fi la drum.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 5 exemple
      exemple
      • Drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și foarte încurcate, și de aceea nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii, ca în ziua de astăzi. CREANGĂ, P. 184.
        surse: DLRLC
      • poetic Mari cantități de humă călătoresc... cu apele Oltului, prefăcîndu-l, dintr-un rîu limpede de munte, într-o apă înceată și tulbure de cîmpie. BOGZA, C. O. 140.
        surse: DLRLC
      • poetic Stelele sclipesc Și pe cer călătoresc. ALECSANDRI, P. A. 95.
        surse: DLRLC
      • reflexiv rar Se călătoreau către acele curți doi oameni. CAMILAR, N. II 269.
        surse: DLRLC
      • reflexiv rar poetic Caii sforăiau și nechezau în tufișuri, vîntul se călătorea șoptind prin ierburi. SADOVEANU, O. I 130.
        surse: DLRLC
  • 2. reflexiv figurat regional A se sfârși.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: dispărea muri (verb) sfârși trece 2 exemple
    exemple
    • Nu trecu mult și ziua se călători. CREANGĂ, P. 56.
      surse: DLRLC
    • Cred că mă călătoresc, mamă... dușmanii... m-au căsăpit. CAMILAR, N. II 430.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • călător
    surse: DEX '09 DEX '98

călător (adj.)

  • 1. Care călătorește, care se află în călătorie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
    exemple
    • Există un canon care îngăduiește și dezleagă pe omul călător – încolțit de vremea rea – să intre să se adăpostească [în biserică]. GALACTION, O. I 81.
      surse: DLRLC
    • Ei, da-s la drum, și baba călătoare n-are sărbătoare! VLAHUȚĂ, O. A. II 95.
      surse: DLRLC
    • figurat August e în toi... și de-acu vara-i călătoare. SADOVEANU, F. J. 609.
      surse: DLRLC
    • figurat A pornit s-alerge-n zbor Acest cuvînt mai călător Decît un vînt! COȘBUC, P. I 54.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Porumbel călător = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a plecat.
      surse: DLRLC
  • 2. Despre popoare:
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: nomad (adj.) un exemplu
    exemple
    • Și nații călătoare, împinse de a mea, Împlut-au sperioase pustiul pîn’ la poluri. EMINESCU, O. I 91.
      surse: DLRLC
  • 3. (Despre păsări) Care pleacă iarna în țări mai calde.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: migrator 4 exemple
    exemple
    • De multe ori urmărise stolurile călătoare cu ochii. C. PETRESCU, A. 308.
      surse: DLRLC
    • Trec păsările călătoare-n bandă. Îndurerat le urmăresc cu ochii. ANGHEL-IOSIF, M. II 138.
      surse: DLRLC
    • Aceste păsări călătoare se-ntorceau pe la cuiburile lor. CARAGIALE, O. III 231.
      surse: DLRLC
    • Zărește despre soare Cîrdurî-cîrduri de cucoare, Călătoare zburătoare. ALECSANDRI, P. P. 145.
      surse: DLRLC
  • 4. figurat Care trece repede.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: nestatornic trecător (adj.) un exemplu
    exemple
    • Numai eu în tîrziu singur pe cărare Farmecul acestei clipe călătoare. TOPÎRCEANU, B. 79.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Cale + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09

călător, -oare (persoană) călătoare călător

  • 1. Persoană care călătorește, care se află în călătorie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: drumeț, -eață 6 exemple
    exemple
    • Se-ntoarse să ia tot vagonul de martor la neobrăzarea călătorului de pe scară. DUMITRIU, N. 6.
      surse: DLRLC
    • La fereastră călătorii se îngrămădeau vorbind tare, întrebînd, glumind și aprinzîndu-și țigările. PETRESCU, S. 40.
      surse: DLRLC
    • Și cît era de limpede izvorul, Cînd a trecut, cu setea-i, călătorul! CERNA, P. 146.
      surse: DLRLC
    • Din zări un tînăr călător, Sosind pe-acolo, s-a rugat Să bea din cana lor. COȘBUC, P. I 281.
      surse: DLRLC
    • Luîndu-și ziua-bună de la călătoarea încredințată lui, iute se întoarnă înapoi. CREANGĂ, P. 95.
      surse: DLRLC
    • poetic Într-un răstimp au prins a trece gîște sălbatice stoluri după stoluri... Mitrea își aminti, la glasul acelor călătoare aripate, de toamna cînd zăcuse. SADOVEANU, M. C. 206.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Cale + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09