NOMAD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, colectivitate) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade.

nomad, ~ă a [At: HELIADE, O. II, 82 / Pl: ~azi, ~e / E: fr nomade, it nomade] 1-2 smf, a (Persoană, grup social) care nu se stabilește definitiv pe un anumit teritoriu, mutându-se de pe un loc pe altul Si: (înv) nomadic (1). 3 a Care se desfășoară în peregrinări Si: (înv) nomadic (2). 4 a Care nu are caracter stabil Si: (înv) nomadic (3). 5 a (Șîs albină ~ă) Specie de albină solitară, asemănătoare cu o viespe, mai subțire decât celelalte, care își duce viața hoinărind printre flori și care nu-și face niciodată cuib, ci depune oul în cuibul făcut de o altă albină.

*NOMAD adj. și sm. 1 Neașezat, pribeag, se zice în spec. despre popoarele care duc viața păstorească și care colindă mereu prin alte locuri cu turmele lor: Bătrîna Țigancă, acolo sub brazi, Descîntece’nvață pe negrii nomazi (COȘB.) ¶ 2 Pr. ext. Om care n’are locuință statornică și care umblă pribegind din loc în loc [fr.].

NOMAD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, grup social) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade.

NOMAD, -Ă, nomazi, -de, adj. (Despre oameni, despre grupuri sau colectivități umane) Care este nestabil, nu are așezare statornică, se află în permanentă mișcare (mai ales în deșerturi). V. migrator. Bătrîna țigancă, acolo sub brazi, Descîntece-nvață pe negrii nomazi. COȘBUC, la CADE. ◊ (Substantivat) Se afla în popas, în laturea șoselei, la intrarea satului, o tabără de nomazi. SADOVEANU, E. 45.

NOMAD, -Ă adj. (adesea s.) Lipsit de o așezare stabilă, nestatornic, rătăcitor. [Cf. fr., it. nomade, lat., gr. nomas].

NOMAD, -Ă I. adj., s. m. f. (persoană, populație) care nu are o așezare stabilă, permanentă; rătăcitor. II. adj. 1. caracteristic nomazilor. 2. (despre animale) care schimbă climatul în funcție de sezon. (< fr., it. nomade, lat. nomas, -dis, gr. nomados, care rătăcește)

NOMAD ~dă (~zi, ~de) și substantival (despre comunități sau persoane) Care nu are un loc stabil de trai; care nu duce o viață sedentară. Triburi ~de. /<fr. nomade

nomad a. și m. care n’are o locuință statornică: trib nomad.

* nomád, -ă adj. și s. (vgr. nómas, -ádos, păstor, nomad, d. némo, pasc; it. nómade). Care rătăcește, care n’are locuĭnță fixă: Țiganĭ nomazĭ.

nomad adj. m., s. m., pl. nomazi; adj. f., s. f. nomadă, pl. nomade

nomad adj. m., s. m., pl. nomazi; adj. f., s. f. nomadă, pl. nomade

nomad adj. m., s. m., pl. nomazi; f. sg. nomadă, pl. nomade

NOMAD adj. călător, (înv.) nomadic. (Trib ~.)

NOMAD adj. călător, (înv.) nomadic. (Trib ~.)

Nomad ≠ sedentar

NOMAD, -Ă adj. (Despre oameni sau despre grupuri de oameni) Care nu are așezare statornică într-un loc, care nu este stabilit definitiv pe un anumit teritoriu, care rătăcește; (învechit) nomadic. Era un popol nomad. HELIADE, O. II, 82. Neamurile nomade, precum calmuci, chirchizi și alte cete mahometane în Caucazia. AR (1838), 10²/9. Alte nații sînt nomade (păstori de vite). GT (1838), 35²/4. Încungiurați de popoare nomade... nu văzură pretutindene decît stăpîni și sclavi. ROM. LIT. 71²/18, cf. DDRF, ȘĂINEANU, D. U. Autorul piesei... trata problema așezării stabile a țiganilor nomazi. STANCU, U.R.S.S. 77. (Fig.) Săraca notă ce bate indignată în geamul vagonului nomad, dar nu e auzită. BACOVIA, O. 215. Manifesta simtomele unui îngrijitor diagnostic: iubire nomadă. KLOPȘTOCK, f. 274. ◊ (Substantivat) Nomazi, vînători, păscari, păstori, ELEM. G. 50/19. Nomazii aceștia din nord-est puteau acum să se întindă în bunăvoie, fără nici o protestare din partea Romei. PARVAN, G. 92. Nomazii de acolo mii de ani au viețuit numai în corturi, purtîndu-și turmele în pășuni. SADOVEANU, M. C. 111. În apropiere se afla în popas, în laturea șoselii, la intrarea satului, o tabără de nomazi, id. E. 45, cf. ALRM ii/I h 339. ♦ Care se desfășoară în peregrinări, care nu are caracter stabil; (învechit) nomadic. Petrecînd... o viețuire nomadă. EPISCUPESCU, O. Î. 5/16. Sălbătăcia sau viața nomadă este cea mai de jos stare și soartă a omenirii. GENILIE, G. 131/9. Viața nomadă a păstorilor. BARASCH, m. II, 154/20. ♦ Albină nomadă (și substantivat, f.) = specie de albină solitară, asemănătoare cu o viespe, mai subțire decît celelalte, care își duce viața hoinărind printre flori și care nu-și face niciodată cuib, ci depune oul în cuibul făcut de o altă albină. cf. SIMIONESCU, F. R. 315. – pl.: nomazi, -de. – Din fr. nomade, it. nomade.