călămări vt [At: CHEST. II, 125/9 / Pzi: ~resc / E: nct] (Reg) A întregi o bârnă, adăugându-i o bucată sau umplându-i o scobitură.

călămară sf vz călimară

călămăr sf vz călimară

călemară sf vz călimară

călemăr sf vz călimară

călimar sn vz călimară

călimară sf [At: AXINTE URICARUL, ap. LET. II, 144/1 / V: ~lăm~ (pl: ~lămări), ~lemăr sn, (pl: ~lemaruri), ~lem~ (pl: ~lemări), ~ar (pl: ~ruri sn), (Trs) ~măr sn, (înv) ~riu sn, ~re / Pl: ~mări / E: ngr ϰαλαμάρις, bg калимар] Vas mic de metal, de sticlă, de material plastic etc. în care se ține cerneala. corectat(ă)

călimare sf vz călimară

călimariu sn vz călimară

călimăr sn vz călimară

❍CĂLĂMARĂ 👉 CĂLIMARĂ.

CĂLIMARĂ, Mold. CĂLĂMARĂ (pl. -ări) sf. Vas mic (de sticlă de porțelan sau de metal) în care se pune cerneală de scris (🖼 757); în vremea veche, logofeții, grămăticii, etc. o purtau și la brîu (🖼 758): condicarul ... întingînd din vreme în vreme condeiul de pană de gîscă în călimările de la brîu I. -GH. [ngr. χαλαμάρι].

CĂLĂMĂR s. n. v. călimară.

CĂLIMAR s. n. v. călimară.

CĂLIMARĂ, călimări, s. f. Vas mic de sticlă, de porțelan sau de metal, în care se ține cerneala. Mîna pe condei punea. În călimări îl muia. TEODORESCU, P. P. 601. ◊ Fig. Din călimara nopții... Se-aprinde-acum lumina. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 151. – Variante: călămară (CARAGIALE, O. VII 195, CREANGĂ, A. 12) s. f., călimar (MACEDONSKI, O. III 79), călămăr (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 176) s. n.

CĂLIMARĂ, călimări, s. f. Vas mic în care se ține cerneala. [Var.: călămară s. f.] – Ngr. kalamári.

CĂLIMARĂ ~ări f. Vas mic (de sticlă, de porțelan etc.) pentru cerneală. [G.-D. călimării] /<ngr. kalamári

călimări f. pl. vas mic (de sticlă, porțelan sau lemn) cu cerneală de scris [Gr. mod. CALAMÀRI].

călimáră f., pl. ărĭ (ngr. kalamári, cutiuță cu condeĭe și călimară, d. vgr. kalamárion, care vine d. kálamos, trestie, condeĭ; bg. kalamar, kŭlimar, nsl. kalimar, rut. kalamar). Sud. Șipușor (sticluță) de ținut cerneală în buzunar saŭ pe masă. – În est calamară (pl. călămărĭ) și calamare (pl. călămărĭ), în Trans. călimar (pl. e).

călimară s. f., g.-d. art. călimării; pl. călimări

călimară s. f., g.-d. art. călimării; pl. călimări

călimară s. f., g.-d. art. călimării; pl. călimări

călimară, pl. călimări

călimară, -mări.

călimară (călimări), s. f. – Vas mic în care se ține cerneala. – Var. (Mold.) călămar, megl. călămar, călimară. Ngr. ϰαλαμάρις sau ϰαλαμαριά (Densusianu, Rom., XXXIII, 275; DAR); cf. tc., alb., bg., sb. kalamar. Sec. XVII, este pop.