căinare sf [At: GHEREA, ST. CR. III, 14 / Pl: ~nări / E: căina] 1 Plângere. 2 Compătimire.

CĂINARE, căinări, s. f. Acțiunea de a (se) căina; văicăreală. Aceste căinări nu răspund la întrebarea noastră, nu ne dau cauza adevărată a secetei literare și intelectuale. GHEREA, ST. CR. III 14. Abia acuma au priceput boierul ce însămna văierările și căinările lui de mai năinte, că minte are, dar bani n-are. SBIERA, P. 245. – Pronunțat: că-i-.

CĂINARE, căinări, s. f. Acțiunea de a (se) căina.

căina [At: BELDIMAN, N. P. 98/14 / V: căira / Pzi: ~nez / E: vsl каюнъ participiul lui каяти] 1 vr A se plânge. 2 vt A compătimi pe cineva Si: (înv) căini.

căira v vz căina

CĂINA (-nez), ‼ CĂlNI (-nesc) I. vb. tr. 1 A compătimi: căina bieții boi, că nu fuseseră adăpați de o zi și jumătate D. -ZAMF. ¶ 2 A tîngui, a jeli, a boci: după ce ne-a căinat și ne-a plîns bunica după obiceiul ei CRG.. II. vb. refl. A se jeli, a se tîngui, a se boci: au început a se văiera și a se ~ strigînd în gura mare SB.; de ce-te căinești, băiețele, și te amărești? ISP. [vsl. part. kajanŭ < kajati se].

CĂINA, căinez, vb. I. 1. Refl. A se tîngui, a se văieta, a se jeli. Comisul Manole se încruntă fluturînd din cap; pe cînd comisoaia se căina tăcut, clătinîndu-și fruntea la dreapta și la stingă. SADOVEANU, F. J. 505. Safta se căina oftat, cu palma la gură și pleca în sală, să mai arunce o despicătură de lemn în soba de tablă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 200. Ileana Simziana se căina și se întrista în sufletul ei. ISPIRESCU, L. 26. 2. Tranz. A compătimi, a deplînge, a jeli. Înțeleg să-l căinați pe ăl care și-a pierdut un picior. CAMIL PETRESCU, T. II 44. Sărace Vilcule! îl căină Măgdălina. SADOVEANU, Z. C. 292. După ce ne-a căinat și ne-a plîns, bunica... a scos un ulcior cu dohot de mesteacăn, ne-a uns peste tot trupul. CREANGĂ, A. 32. – Pronunțat: că-i-. – Variantă: căini (ISPIRESCU, L. 314) vb. IV.

CĂINA, căinez, vb. I. Refl. A se tîngui, a se văita, a se plînge. ♦ Tranz. A compătimi, a deplînge. [Var.: căini vb. IV] – Slav (v. sl. kajanŭ, part. lui kajati sen).

CĂINI vb. IV. v. căina.

A SE CĂINA mă ~ez intranz. A-și împărtăși neplăcerile, plângându-se cuiva; a se tângui; a se plânge; a se jeli; a se jelui. [Sil. că-i-] /<sl. kajanu

A CĂINA ~ez tranz. (persoane) A trata cu compasiune; a compătimi; a deplora; a deplânge; a jeli; a jelui. [Sil. că-i-] /<sl. kajanu

cáin, a căina, V. căĭnez.

căĭnéz v. tr. (d. caĭnic, a se căi. Cp. și cu ngr. kayménos, nenorocit). Mold. Compătimesc, jălesc. V. refl. Mă plîng, mă vaĭt. – Și căinez și cáin.

căinare (desp. că-i-) s. f., g.-d. art. căinării; pl. căinări

căinare (că-i-) s. f., g.-d. art. căinării; pl. căinări

căinare s. f. (sil. că-i-), g.-d. art. căinării; pl. căinări

căina (a ~) (desp. că-i-) vb., ind. prez. 1 sg. căinez, 3 căinează; conj. prez. 1 sg. să căinez, 3 să căineze

căina (a ~) (că-i-) vb., ind. prez. 3 căinează

căina vb. (sil. că-i-), ind. prez. 1 sg. căinez, 3 sg. și pl. căinează

căinez.

căina (-nez, -at), vb. – 1. A compătimi. – 2. (Refl.) A se plînge, a se tîngui. Sl. kajati sę (› căi), probabil prin intermediul part. kajanŭ (Cihac, II, 37; DAR; cf. Iordan, BF, VI, 150 și 175, unde îl consideră de origine expresivă. După Gamillscheg, Rom. Germ., II, 251, din gepid. qainôn). – Der. cainic, adj. (lamentabil, de compătimit).

CĂINARE s. v. văitat.

CĂINARE s. boceală, bocire, bocit, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plîngere, plîns, tînguială, tînguire, tînguit, văitare, văitat, văitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (Ce e ~ asta?)

CĂINA vb. 1. v. văita. 2. v. compătimi.

CĂINA vb. 1. a se boci, a(se) jeli, a(se) jelui, a se lamenta, a (se) plînge, a se tîngui, a se văicări, a se văita, (pop.) a se aoli, a se mișeli, (înv. și reg.) a se olălăi, a se olecăi, (reg.) a se plîngătui, a se scîrbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, (Transilv.) a (se) cînta, a (se) dăuli, (Mold. și Bucov.) a se frăsui, (înv.) a se glăsi, a se glăsui. (S-a ~ toată ziua.) 2. a compătimi, a deplînge, a plînge, (livr.) a deplora, (înv. și pop.) a tîngui, (înv. și reg.) a căi, (reg.) a sărăci, (Transilv., Maram. și Mold.) a șăinăli, (înv.) a jeli, a jelui. (Îl ~ pentru tot ce a îndurat.)