CĂINARE, căinări, s. f. Acțiunea de a (se) căina; văicăreală. Aceste căinări nu răspund la întrebarea noastră, nu ne dau cauza adevărată a secetei literare și intelectuale. GHEREA, ST. CR. III 14. Abia acuma au priceput boierul ce însămna văierările și căinările lui de mai năinte, că minte are, dar bani n-are. SBIERA, P. 245. – Pronunțat: că-i-.