cârcei [At: LB / V: ~a, ~cia, ~ci / Pzi: ~cesc / E: cârcel] 1-2 vtr A (se) înconvoia. 3-4 vtr A (se) contracta din cauza unui cârcel. 5 vt (Iuz) A lega în fiare. 6 vt (Fig; îf cârci) A șicana. 7 vt (Fig; îaf) A mustra.

CÂRCEIE, cârceie, s. f. Piesă de lemn sau de fier la car, cu care se leagă tânjala de proțap (când se înjugă patru boi). – Et. nec.

CÂRCEL, cârcei, s. m. 1. (Med.) Contracție bruscă și involuntară a mușchilor de la extremități, însoțită de obicei de senzații dureroase. 2. Organ vegetal filiform, cu rol de susținere a lăstarilor pe diferite suporturi. 3. (Zool.) Căpușă. – Cf. sb. krč.

cârcea¹ sf vz cârcel

cârcea² sf vz cârceie

cârceaie sf vz cârceie

cârceană sf vz cârceie

cârceia² sf vz cârceie

cârceia¹ v vz cârcei

cârceie sf [At: LB / V: ~cea, ~ceaie, ~cei, ~ceia, (reg) ~ceană / Pl: ~ / E: nct] 1 (Îf ~cea, ~ceaie, cârceia) Cerc sau inel de fier. 2 Piesă de lemn sau de fier de la car, cu care se leagă tânjala de proțap (când se înjugă patru boi). 3 Brățară cu care se fixează cuțitul coasei de coada acesteia. 4 (Trs) Inel de fier fixat de prăsele briceagului, de care acesta se leagă de șerpar. 5 Parte a joagărului care leagă ceafa de jos a jugului cu mâtca. 6 Nod în firele de țesut. 7 (Îf ~ei, ~cea) Amnarul de la războiul de țesut. 8 Element prin care se fixează cureaua biciului de coada acestuia. 9 Parte care leagă lumânarea fântânii de cumpănă.

cârcel sm [At: BIBLIA (1688), 38/1 / V: ~cei, cârci / Pl: ~cei, (înv) ~ceiuri / E: cf srb krč ] 1 (Med) Contracție bruscă și involuntară a mușchilor de la extremități, însoțită, de obicei, de senzații dureroase. 2 (Med; iuz) Contracție spasmodică a stomacului Si: (pop) mătrice, zgârci. 3 (Îcs) De-a cărciul-babei Joc de copii, în care aceștia se dau de-a tumba Si: curcea-babei, crucea-babei. 4 (Fig) Ceartă. 5 (Bot) Organ vegetal care are aspectul unui fir răsucit în spirală, cu ajutorul căruia planta se agață de corpurile din jurul ei Si: acățele, cir. 6 (Bot) Codița cu care este legat de curpen fructul pepenelui. 7 (Îf ~cei, cărci) Ciorchine mic de struguri. 8 (Îf ~cei, cârci) Ciorchine de struguri curățat de boabe Si: greș. 9 (Bot; lpl) Brusture (Arctium lappa). 10 (Bot) Gălbează (Cuscuta trifolii). 11 (Bot) Mic arbust erect din familia gnetacee, noduros, tortuos și foarte ramificat, cu foi dioice, reduse până la 2 mm, al cărui fruct este o bacă falsă, de culoare roșiatică și care crește pe terenuri lutoase sau stâncoase (Ephendra distachya). 12 (Trs) Floare brodată pe umerii iei Si: bănicel. 13 (Îf cârci) Arbore acoperit cu brumă, iama. 14 (Ent) Căpușă. 15 Copil sau tânăr isteț, energic, ștrengar.

cârci v vz cârcei

cârcia v vz cârcei

CÎRCEIE sf. 1 🔧 Lemn care leagă tînjala de proțap cînd se înjugă la car patru boi, în loc de doi ¶ 2 🚜 Lemn care leagă tînjala de cotiuga plugului: sclipuim de colo o coasă ruptă, de ici o ~ de tînjală (CRG.).

CÎRCEIU 👉 CÎRCEL.

CÎRCEL (pl. -cei), CÎRCEIU sm. 🌿 Firicel verde răsucit în spirală ce crește pe tulpina unor plante (vița de vie, mazărea, măzărichea, mutătoarea, etc.) și cu ajutorul căruia se acață de alte plante, de araci, etc. (🖼 1261) ¶ 2 CÎRCEL Oaș. Veriguță la urechi, cercel ¶ 3 ❍ 🩺 Contractare involuntară și dureroasă a mușchilor, crampă: sgîrcit de cîrceii de prin toate încheieturile, se ghemui sub plapomă (VLAH.); ~ la stomac, durere în stomac care face pe om să se sgîrcească, să se încovrige: apucîndu-l cîrcei la stomac, crezu că s’a apropiat ceasul morții (BAS.); adverbial: a și dat holera peste mine și m’a frămîntat și m’a sgîrcit cîrcel (CRG.) ¶ 4 🐙 Mic animal din genul Arahnidelor, care trăește în genere ca parasit înfipt în pielea cîinilor, oilor, boilor, etc. sugîndule sîngele (Ixodes ricinus) (🖼 1260) [comp. srb. krč < vsl. kŭrčiti].

CÂRCEIE, cârceie, s. f. Piesă de lemn sau de fier de la car, cu care se leagă tânjala de proțap (când se înjugă patru boi). – Et. nec.

CÂRCEL, cârcei, s. m. 1. (Med.) Contracție bruscă și involuntară a mușchilor de la extremități, însoțită de obicei de senzații dureroase. 2. Organ vegetal care are aspectul unui fir răsucit în spirală, cu ajutorul căruia planta se agață de corpurile din jurul ei. 3. (Zool.) Căpușă. – Cf. scr. krč.

CÎRCEIE, cîrceie, s. f. Piesă de lemn, uneori de fier, cu care se leagă tînjeala de proțap (cînd se înjugă patru boi). [Boii] tîrau între dînșii tînjelele cu cîrceie de fier, ce zăngăneau. HOGAȘ, DR. 284. În sfîrșit, facem noi ce facem și sclipuim de cole o coasă ruptă, de ici o cîrceie de tînjală, mai un vatrar cu belciug... și pe după toacă și pornim pe la. case. CREANGĂ, A. 42.

CÎRCEL, cîrcei, s. m. 1. Contracție bruscă și involuntară a mușchilor, însoțită de obicei de senzații dureroase. Era înotător bun, trecea Oltul de cinci ori dintr-o parte în alta. Se vede că i s-a pus un cîrcel [de s-a înecat]. BOGZA, C. O. 396. Zgîrcit de cîrceii de prin toate încheieturile, se ghemui sub plapomă, cu pumnii și cu genunchii la gură. VLAHUȚĂ, O. AL. 100. Sîngele se oprise în mine și simțeam cîrcei în picioare. RUSSO, O. 52. Apucîndu-l cîrcei la stomac, crezu că i s-a apropiat ceasul morții. BĂLCESCU, O. II 63. 2. (Mai ales la pl.) Fire răsucite în spirală, care cresc pe tulpina unor plante și cu ajutorul cărora planta se agață de corpurile din jurul ei. Vițele stăteau în aer, legate de araci cu zecile lor de cîrcei. DUMITRIU, N. 24-9. Am coborît de cealaltă parte, printre rîndurile de, viță uscată, de unde pe alocuri se prindeau... de rămășițele aracilor, cîrcei sălbătăciți. C. PETRESCU, S. 13. ◊ (În comparații și metafore) [Holera] m-a frămîntat și m-a zgîrcit cîrcel; și-mi ardea sufletul în mine de sete. CREANGĂ, A. 15. O veni ș-a mea drăguță... Cu cosița tot cîrcel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 393.

CÎRCEIE, cîrceie, s. f. Piesă de lemn sau de fier cu care se leagă tînjala de proțap (cînd se înjugă patru boi). – Din cîrceie (pl. lui cîrcea, puțin folosit).

CÎRCEL, cîrcei, s. m. 1. Contracție bruscă și involuntară a mușchilor, însoțită de obicei de senzații dureroase. 2. Fire răsucite în spirală, care cresc pe tulpina unor plante și cu ajutorul cărorora planta se agăță de corpurile din jurul ei. 3. (Zool.) Căpușă (1). – Din *cîrci (<sb. krč) + suf. -el.

CÂRCEIE ~ f. Obiect de lemn sau de metal cu care se leagă tânjala de proțap, când se înjugă a doua pereche de boi. /Din cârcel

CÂRCEL ~i m. 1) Contracție involuntară a mușchilor însoțită de o durere acută. 2) Organ vegetal al unor plante cu ajutorul căruia aceasta se prinde de obiectele din apropiere. /cf. sb. krț + suf. ~el

cârceiu n. 1. ramură cu frunze de agățat plante; 2. pl. mișcare convulzivă care face a se contracta membrele; 3. amnar la răsboiul de țesut. [Dintr’un primitiv cârciu = serb. KRČ, convulziune (v. cârci)].

cârcel n. 1. ciorchină fără boabe; 2. scorpionul cărților (Chelifer cancroides). ║ adv. convulziv: m’a frământat și m’a sgârcit cârcel CR. [V. cârceiu].

cîrcéĭe f., pl. eĭ (d. sîrb. krčalo saŭ d. rom. cîrcel). Est. Pĭesa care leagă tînjala de proțap (ĭa poate fi de lemn orĭ un lanț).

cîrceĭéz v. tr. (d. cîrceĭe). Vest. Prind în cîrceĭe, în cătușĭ (mînile unuĭ tîlhar).

cîrcél m., pl. eĭ (d. cîrcĭ saŭ d. vsl. krŭčiti, a suci, grŭčiti sen, a se strînge, a se zgîrci. V. zgîrcesc). Mustață (filament) care ajută vițeĭ să se agațe. Strugure mic saŭ bucățică dintr’un strugure: dă-mĭ un cîrcel din strugurele tăŭ. Contractare convulsivă și dureroasă a mușchilor: scaldă-te, dar nu te duce la adînc, că te apucă cîrceiĭ (saŭ ți se pune cîrcelu) și nu maĭ poțĭ întinde picĭoarele (fr. crampe). Dun. Un fel de gîndacĭ negricĭoșĭ lungĭ și subțirĭ care plutesc pe apa lină sprijinițĭ pe lungile lor picĭoare și cărora poporu le atribuĭe zgîrcirea picĭoarelor la ceĭ ce înoată. Gorj. Cîrceabă maĭ mică. Adv. cu păru cîrcel, cu păru încrețit (ca cîrceiĭ de viță). A se strînge cîrcel, a se zgîrci, a se răsuci. V. cĭorchin.

încîrceĭéz (mă) v. refl. uzitat la pers. III. Am cîrceĭ: mi s’a încîrceĭat picĭoru de răceala apeĭ. – Și cîrceĭez.

!cârceie (piesă de legătură) s. f., art. cârceia, g.-d. art. cârceiei; pl. cârceie

cârcel (contracție; organ vegetal; căpușă) s. m., pl. cârcei, art. cârceii

cârceie (piesă de legătură) s. f., art. cârceia, g.-d. art. cârceiei/cârceii; pl. cârceie/cârcei

cârcel (contracție, organ vegetal, căpușă) s. m., pl. cârcei, art. cârceii

cârceie (piesă de legătură) s.f., art. cârceia, g.-d. art. cârceiei / cârceii; pl. cârceie / cârcei

cârcel (med., bot., zool.) s. m., pl. cârcei, art. cârceii

cîrcel, pl. cîrcei

cîrcel (cîrcei), s. m. – 1. Organ vegetal ca un fir în spirală propriu plantelor agățătoare. – 2. Buclă, cîrlionț, zuluf. – 3. Parazit al cîinelui (Ixodes ricinus). – 4. Contracție involuntară a mușchilor. – Var. cîrcei, cîrcea, cîrci. Probabil rezultat al contaminării lui cercel cu sl. krŭčiti „a toarce”; cf. sb. krč „cîrcel”, krčel „cîrlig”. Sp. zarcillo indică faptul că sensul 1 există încă în cercel. Sb. krčel, pe care Skok 63 îl indică drept etimon al rom. și bg. kurčel (Conev 50 și 60) par a fi împrumuturi din rom., căci -el nu se explică prin sl. Cf. cîrci. (Crețu 327 se gîndea la lat. cancellus și Diculescu, Elementele, 462, la gr. ϰριϰέλλιον „inel”). Var. cîrcei este un sing. analogic refăcut pe baza pl. și cîrcea un f. de același tip, în timp ce cîrci ar putea deriva direct din sl., cf. sb. krc. Dimpotrivă, Byck-Graur 23 consideră că cîrcei este forma primitivă de sing., de la al cărui pl. s-a format un sing. analogic cîrcel.

Ephedra distachya L., « Cîrcel » (syn. E. monostachya L.; E. vulgaris Rich.). Arbust (cca 1 m înălțime), la bază tîrîtor, cu ramificație densă, erectă, verde, muchiată. Frunze opuse, solzoase. Flori galbene. Preferă terenuri nisipoase.

CÂRCEIE s. v. brățară.

CÂRCEL s. v. căpușă, cercel.

CÂRCEL s. 1. (reg.) acățele (pl.) cir. (~ al unor plante agățătoare.) 2. v. căpușă. 3. (BOT.) (Ephedra distachya) slăbănog.

CÎRCEIE s. (TEHN.) brățară, (reg.) morcoașă, (Transilv.) toartă. (~ la coasă.)

cîrcel s. v. CĂPUȘĂ. CERCEL.

CÎRCEL s. (BOT.) (reg.) acățele (pl.), cir. (~ al unor plante agățătoare.)

cârcel, cârcei, s.m. 1. (bot.) Organ vegetal al plantelor agățătoare. 2. Lanț cu care se leagă tânjelele de la plug. 3. Vătraiul de la cuptor. 4. Buclă, cârlionț. 5. Căpușă. 6. De-a cârcelu, joc de copii. „Se lua pălăria de la unul din copii și se acoperea ceva ce ea. Unul care nu știa era chemat să ghicească ce-i sub ea și trebuia să pășească pe ea” (Corpus, 2004: 36). – Cf. srb. krč „cârcel” (Șăineanu, MDA).

cârcel, cârcei, s.m. – 1. (bot.) Organ vegetal al plantelor agățătoare. 2. Lanț cu care se leagă tânjelele de la plug (ALR, 1956: 24). 3. Vătraiul de la cuptor (Memoria, 2001). 4. Buclă, cârlionț. 5. (zool.) Căpușă. – Cf. srb. krč „cârcel” (Șăineanu, MDA).

cârcel, cârcei, s.m. – 1. Lanț cu care se leagă tânjelile de la plug (ALR 1956: 24). 2. Vătraiul de la cuptor (Memoria 2001). 3. Buclă, cârlionț. – Cf. srb. krč „cârcel”.