16 definiții pentru burghiu

burghíu sn [At: H I, 315 / V: ~ghie sf / E: tc burgü] (Reg) 1 Unealtă ascuțită de oțel, în formă de spirală, care, prin mișcări de înșurubare, servește la găurirea cilindrică a materialelor Si: sfredel, (reg) pretcar, spițel mic. 2 (Ast; reg) Sfredelul mic.

BURGHÍU, burghie, s. n. Unealtă ascuțită de oțel în formă de spirală, care, prin mișcări de înșurubare, servește la găurirea cilindrică a materialelor; sfredel. ◊ Burghiu de foraj = unealtă de foraj în formă de bară, cu capătul ca o elice, care se adaptează la perforatorul mecanic. – Din tc. burgu, bg., sb. burgija.

BURGHÍU, burghie, s. n. Unealtă ascuțită de oțel în formă de spirală, care, prin mișcări de înșurubare, servește la găurirea cilindrică a materialelor; sfredel. ◊ Burghiu de foraj = unealtă de foraj în formă de bară, cu capătul ca o elice, care se adaptează la perforatorul mecanic. – Din tc. burgu, bg., scr. burgija.

BURGHÍU, burghie, s. n. Unealtă de oțel în formă de spirală, cu vîrful și muchiile ascuțite, care, prin mișcarea de rotație ce i se imprimă, execută găurirea diferitelor materiale; sfredel. A pornit burghiul hămesit Să croiască-n placă rotocoale. DEȘLIU, în POEZ. N. 169. De acolo, mergi pe coridor, pe scara în formă de burghiu. CAMIL PETRESCU, T. II 535. Să facă patru găuri cu un burghiu mare, în scîndura porții. CARAGIALE, S. U. 71. Dete singur o gaură cu burghiul în trunchiul copacului. POPESCU, B. I 10. ◊ Burghiu de foraj = unealtă de foraj, de oțel, în formă de bară, cu capătul în formă de elice care se adaptează la perforatorul mecanic. ◊ Fig. Te simt, burghiu de foc, în orice mădular. STANCU, C. 84. Că un burghiu de foc se simțea că-l sfredelește-n tîmplă. VLAHUȚĂ, O. A. 106.

BURGHÍU, burghie, s. n. Unealtă de oțel în formă de spirală, cu vârful și muchiile ascuțite, care, prin mișcarea de înșurubare ce i se imprimă, execută găurirea materialelor. ◊ Burghiu de foraj = unealtă de foraj în formă de bară, cu capătul în formă de elice, care se adaptează la perforatorul mecanic. – Tc. burgu.

burghíu (-ghiu) s. n., art. burghíul; pl. burghíe, art. burghíele

BURGHÍU s. 1. (TEHN.) sfredel, (reg.) bârdie, borăr, șticaiz, (prin Transilv.) șaitău. 2. (TEHN.) burghiu de filetat = tarod. 3. (ASTRON.; art.) (pop.) sfredelul-mic (art.), sfredelul-pământului (art.).

burghíu (burghíe), s. n. – Sfredel. – Mr. burghie, megl. burghiiă. Tc. burgü (DAR); cf. alb. burgi, bg., sb. burgija.

BURGHÍU ~e n. Unealtă constând dintr-o tijă de oțel spiralată, cu muchii ascuțite, cu care se pot face, prin rotație, găuri cilindrice într-un material solid; sfredel. ~ de foraj. ~ pentru pământ. [Sil. -ghiu] /<turc. burgu

burghiu n. unealtă de găurit mai mică decât sfredelul. [Turc. BURGÜ].

burghíŭ n., pl. urĭ (turc. burghü, alb. burghi, sîrb. bg. burgija). Sud. Sfredel.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

burghíu s. n., art. burghíul; pl. burghíe, art. burghíele

BURGHIU s. 1. (TEHN.) sfredel, (reg.) bîrdie, borăr, șticaiz, (prin Transilv.) șaitău. 2. (TEHN.) burghiu de filetat = tarod. 3. (ASTRON.; art.) (pop.) sfredelul-mic (art.), sfredelul-pămîntului (art.).


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

burghiu, burghie s. n. penis.

Ștefan Burghiu s. (peior., înv.) Academia „Ștefan Gheorghiu”, pepiniera activiștilor de partid în perioada dictaturii comuniste din România.

Intrare: burghiu
substantiv neutru (N44)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • burghiu
  • burghiul
  • burghiu‑
plural
  • burghie
  • burghiele
genitiv-dativ singular
  • burghiu
  • burghiului
plural
  • burghie
  • burghielor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)