burghiu s.n. 1 (tehn.) Unealtă formată dintr-o tijă ascuțită de oțel, în formă de spirală, care, prin mișcări de înșurubare, servește la găurirea cilindrică a materialelor; sfredel. ◊ Burghiu de foraj = unealtă de foraj în formă de bară, cu capătul ca o elice, care se adaptează la perforatorul mecanic. Burghiu de filetat = tarod. ◊ Compar. Întîia oară mi-a dat ca un burghiu în inimă, un glonț (CA. PETR.). 2 (astron.; pop.; art.; și nm pr.) Sfredelul mic. • pl. - ie. /<tc. burgü, bg. бургия, srb. burgija.