3 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUR, -Ă, buri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație în Africa de Sud constituită din urmașii coloniștilor europeni, în special olandezi, stabiliți aici în sec. XVII; (la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține burilor (1), privitor la buri. – Din engl. Boer, germ. Bur.

bur1 sn [At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: ? / E: bura] (Rar) Bură2 (1).

bur2, ~ă [At: DEX2 / Pl: ~i, ~e / E: eg boer] 1 sm (Lpl) Populație în Africa de Sud, urmașă a coloniștilor europeni (olandezi) stabiliți în secolul al XVII-lea. 2 smf, a (Persoană) care aparține acestei populații.

BUR, -Ă, buri, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație în Africa de Sud constituită din urmașii coloniștilor europeni, în special olandezi, stabiliți aici în secolul al XVII-lea; (la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din pronunțarea bur a cuv. engl. boer.

Boeri pî. (cit. Buri, lit, «Țărani»), coloni olandezi din Africa australă, susținură timp de aproape trei ani (1899-1902) o luptă eroică pentru independență în contra Englezilor. V. Transvaal.

Buri pl. trib Dac, care locuia în Oltetenia și Banatul Temișoarei. ║ V. Boeri.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!bur adj. m., s. m., pl. buri; adj. f., s. f. búră, pl. búre

bur s. m., adj. m., pl. buri; f. sg. búră, pl. búre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BUR s. afrikaander. (~ii locuiesc în sudul Africii.)

BUR s. afrikander. (~ii locuiesc în sudul Africii.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BURI (< fr., engl.) s. m. pl. Afrikaanderi.

BUR(A) cf. subst. bur, -ă „ploaie, ceață”. 1. Bur b. (Ard). Bura b. (Dm; Bîr I; Sd XVI 157); – ard. (Paș); – f. (16 A I 115, 428); Bură, P., olt. (Hur 33); – ar. (Ant Ar). Bura la aromîni, după Capidan, vine din alb. bure, „bărbat, mire” (Dr II). 2. Bura f. (16 A II 66); f., țig. (ib. 132); Burae f. (Ștef) < marital *Buraia. 3. Buraiu băn. (An Com). 4. Burănescu, M. 1823, munt. (RA II 21; Fii A 35) 5. Bur/ea (Dm; G Ștef); -ești s. 6. Forma masc. Burul mold. (Dm; Ștef; Drăg), uneori poate rezulta și din Bunul cu n > r (rotacism). 7. Burúlea (Paș); Burulean în poezia pop. (G Dem 600); -u, Fl. (AO XV 74). 8. Buracu ar. < alb. burak „omuleț” (Capidan DR II); forma apare și în Banat (LB) și Ardeal (Paș). 9. + -enciu, Burenciu (Paș). 10. Buri. C. (A Gen I 61 – 65); Burie, T. (Isp IV2); Buriașu s.; cf. și subst. buriu; Buriu, spătar, 1461 (13 – 15 B 13, 131). 11. Buril/ă, nume de bou, olt.; -a s., olt.; Burălești s. (17 B II 195). 12. Burilea, Fătul (Drj 34); Burileni, fam., olt. (AO XV 65). 13. Burița (Am).

Intrare: Bur
nume propriu (I3)
  • Bur
Intrare: bur (adj.)
bur1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bur
  • burul
  • buru‑
  • bu
  • bura
plural
  • buri
  • burii
  • bure
  • burele
genitiv-dativ singular
  • bur
  • burului
  • bure
  • burei
plural
  • buri
  • burilor
  • bure
  • burelor
vocativ singular
plural
Intrare: bur (s.m.)
bur2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bur
  • burul
  • buru‑
plural
  • buri
  • burii
genitiv-dativ singular
  • bur
  • burului
plural
  • buri
  • burilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bur (adj.)

  • 1. Care aparține burilor, privitor la buri.
    surse: DEX '09

etimologie:

bur, -ă (persoană) bură

  • 1. (la) plural Populație în Africa de Sud constituită din urmașii coloniștilor europeni, în special olandezi, stabiliți aici în secolul XVII.
    surse: DEX '09

etimologie: