BUR, -Ă, buri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație în Africa de Sud constituită din urmașii coloniștilor europeni, în special olandezi, stabiliți aici în sec. XVII; (la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține burilor (1), privitor la buri. – Din engl. Boer, germ. Bur.

bur², ~ă [At: DEX² / Pl: ~i, ~e / E: eg boer] 1 sm (Lpl) Populație în Africa de Sud, urmașă a coloniștilor europeni (olandezi) stabiliți în secolul al XVII-lea. 2 smf, a (Persoană) care aparține acestei populații.

bur¹ sn [At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: ? / E: bura] (Rar) Bură² (1).

bur, -ă s.m., adj. 1 s.m. (la pl.) Populație în Africa de Sud constituită din urmașii coloniștilor europeni, în special olandezi, stabiliți aici în sec. 17; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2 adj. Care aparține burilor, care se referă la buri. • pl. -i, -e. /<engl. Boer, germ. Bur.

BUR, -Ă, buri, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație în Africa de Sud constituită din urmașii coloniștilor europeni, în special olandezi, stabiliți aici în secolul al XVII-lea; (la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din pronunțarea bur a cuv. engl. boer.

bura¹ vb. I. intr. A ploua mărunt și des; a burnița. • prez.ind. pers. 3 -ează. /bură + -a.

bura² vb. I. tr. 1 A astupa cu un material inert (argilă, nisip etc.) o încărcătură de exploziv pentru a-i mări efectul de distrugere. 2 A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. 3 (inform.; înv.) A bloca alimentarea unei mașini electronice cu cartele perforate. • prez.ind. -ez. /<fr. bourrer.

buri s.m. pl. Trib dacic situat prin zona Vîlcei și a Argeșului, avînd ca centru așezarea Buridava. • /<lat. Buri, gr. βοῦροι.

Boeri pî. (cit. Buri, lit, «Țărani»), coloni olandezi din Africa australă, susținură timp de aproape trei ani (1899-1902) o luptă eroică pentru independență în contra Englezilor. V. Transvaal.

Buri pl. trib Dac, care locuia în Oltetenia și Banatul Temișoarei. ║ V. Boeri.

bur adj. m., s. m., pl. buri; adj. f., s. f. bură, pl. bure

!bur adj. m., s. m., pl. buri; adj. f., s. f. bură, pl. bure

bur s. m., adj. m., pl. buri; f. sg. bură, pl. bure

bura² (a ~) (a burnița) vb., ind. prez. 3 sg. burează; conj. prez. 3 să bureze

buri s. m. pl.

BUR s. afrikaander. (~ii locuiesc în sudul Africii.)

BUR s. afrikander. (~ii locuiesc în sudul Africii.)

BURI (< fr., engl.) s. m. pl. Afrikaanderi.

BUR(A) cf. subst. bur, -ă „ploaie, ceață”. 1. Bur b. (Ard). Bura b. (Dm; Bîr I; Sd XVI 157); – ard. (Paș); – f. (16 A I 115, 428); Bură, P., olt. (Hur 33); – ar. (Ant Ar). Bura la aromîni, după Capidan, vine din alb. bure, „bărbat, mire” (Dr II). 2. Bura f. (16 A II 66); f., țig. (ib. 132); Burae f. (Ștef) < marital *Buraia. 3. Buraiu băn. (An Com). 4. Burănescu, M. 1823, munt. (RA II 21; Fii A 35) 5. Bur/ea (Dm; G Ștef); -ești s. 6. Forma masc. Burul mold. (Dm; Ștef; Drăg), uneori poate rezulta și din Bunul cu n > r (rotacism). 7. Burúlea (Paș); Burulean în poezia pop. (G Dem 600); -u, Fl. (AO XV 74). 8. Buracu ar. < alb. burak „omuleț” (Capidan DR II); forma apare și în Banat (LB) și Ardeal (Paș). 9. + -enciu, Burenciu (Paș). 10. Buri. C. (A Gen I 61 – 65); Burie, T. (Isp IV²); Buriașu s.; cf. și subst. buriu; Buriu, spătar, 1461 (13 – 15 B 13, 131). 11. Buril/ă, nume de bou, olt.; -a s., olt.; Burălești s. (17 B II 195). 12. Burilea, Fătul (Drj 34); Burileni, fam., olt. (AO XV 65). 13. Burița (Am).