11 definiții pentru bunic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUNÍC, bunici, s. m. 1. Tatăl tatălui sau al mamei; bun (VIII), bunel, bât. 2. (La pl.) Părinții părinților; p. ext. strămoși. 3. (Reg.) Termen cu care se adresează cineva unui om bătrân. – Bun + suf. -ic.

buníc sm [At: NEGRUZZI, S. I, 109 / Pl: ~ici / E: bun + -ic] 1 Tatăl tatălui sau al mamei Si: (fam) bunel. 2 (Lpl) Părinții părinților. 3 (Pex; lpl) Strămoși. 4 (Reg) Termen cu care se adresează cineva unui bărbat în vârstă.

BUNÍC, bunici, s. m. 1. Tatăl tatălui meu sau al mamei; bun (VIII), bunel, bât. 2. (La pl.) Părinții părinților; p. ext. strămoși. 3. (Reg.) Termen cu care se adresează cineva unui om bătrân. – Bun + suf. -ic.

BUNÍC, bunici, s. m. 1. Tatăl tatălui sau al mamei; bun, bunel, moș, tată-bun, tată-mare. Își ridică obrazul spre figura bună cu barbă căruntă a bunicului. SADOVEANU, O. IV 321. Într-o duminică, prin cîrneleaga, a venit tatăl mamei, bunicul meu David Creangă din Pipirig, la noi. CREANGĂ, A. 18. 2. (La pl.) Părinții (tatăl și mama) părinților; p. ext. strămoși. În casa bunicilor era atîta căldură!Trecu prin camere... cu divanuri, cu scrinuri vechi și cam strîmbe, cu portretele bunicilor cu cravate înalte, ale bunicelor decoltate în crinoline. DUMITRIU, B. F. 44.

BUNÍC, bunici, s. m. 1. Tatăl tatălui sau al mamei. 2. (La pl.) Părinții părinților; p. ext. strămoși. 3. Termen cu care se adresează cineva unui om bătrân. – Din bun2 + suf. -ic.

BUNÍC ~ci m. 1) (folosit și drept cuvânt de adresare) Bărbat luat în raport cu nepoții săi; tatăl tatălui sau al mamei; tata-mare. 2) la pl. Părinții părinților. 3) la pl. Persoană care aparține generațiilor precedente; strămoș; străbun. /bun + suf. ~ic

buníc, -ă (dim. d. bun). Est. Tata saŭ mama mamiĭ saŭ tatiĭ. – Azĭ în Munt. tata mare, mama mare (după fr.) V. bunel.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BUNÍC s. tată-mare, (pop.) bun, bunel, (înv. și reg.) moș, (reg.) bât, taică, (Mold. și Dobr.) tete, (înv.) deadiu, papucă, (în limbajul copiilor) tataie.

BUNIC s. tată mare, (pop.) bun, bunel, (înv. si reg.) moș, (reg.) bît, taică, (Mold. și Dobr.) tete, (înv.) deadiu, papucă.

Intrare: bunic
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bunic
  • bunicul
  • bunicu‑
plural
  • bunici
  • bunicii
genitiv-dativ singular
  • bunic
  • bunicului
plural
  • bunici
  • bunicilor
vocativ singular
  • bunicule
plural
  • bunicilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bunic

  • 1. Tatăl tatălui sau al mamei; bun, tată-bun.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: bunel bât, -ă (persoană) moș tată-mare 2 exemple
    exemple
    • Își ridică obrazul spre figura bună cu barbă căruntă a bunicului. SADOVEANU, O. IV 321.
      surse: DLRLC
    • Într-o duminică, prin cîrneleaga, a venit tatăl mamei, bunicul meu David Creangă din Pipirig, la noi. CREANGĂ, A. 18.
      surse: DLRLC
  • 2. (la) plural Părinții părinților.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 2 exemple
    exemple
    • În casa bunicilor era atâta căldură!
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • Trecu prin camere... cu divanuri, cu scrinuri vechi și cam strîmbe, cu portretele bunicilor cu cravate înalte, ale bunicelor decoltate în crinoline. DUMITRIU, B. F. 44.
      surse: DLRLC
  • 3. regional Termen cu care se adresează cineva unui om bătrân.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • Bun + sufix -ic.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM NODEX