Definiția cu ID-ul 901906:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUNÍC, bunici, s. m. 1. Tatăl tatălui sau al mamei; bun, bunel, moș, tată-bun, tată-mare. Își ridică obrazul spre figura bună cu barbă căruntă a bunicului. SADOVEANU, O. IV 321. Într-o duminică, prin cîrneleaga, a venit tatăl mamei, bunicul meu David Creangă din Pipirig, la noi. CREANGĂ, A. 18. 2. (La pl.) Părinții (tatăl și mama) părinților; p. ext. strămoși. În casa bunicilor era atîta căldură!Trecu prin camere... cu divanuri, cu scrinuri vechi și cam strîmbe, cu portretele bunicilor cu cravate înalte, ale bunicelor decoltate în crinoline. DUMITRIU, B. F. 44.