BUNCEAG, bunceaguri, s. n. (Reg.) 1. Îngrămădire de trunchiuri căzute, crengi uscate și ierbărie. 2. Covor de mușchi. – Cf. sb. bučak.

bunceag sn [At: CIHAC II, 486 / V: ~ac, bugeac, bugeag / Pl: ~uri / E: nct] 1 (Bot; reg) Pedicuță (Lycopodium clavatum). 2 (Bot; csc) Mușchi (Yanthoria pariesina). 3 Buleacăr. 4 (Îf buceag) Pământ negru din pădure. 4 (Bot; îf ~ ngeac) Ața apei (Muiucu undulatum).

bunceag s.n. (reg.) 1 Îngrămădire de trunchiuri căzute, crengi uscate, spini și iarbă. 2 Pămînt negru din pădure. 3 (bot.) Mușchi (Yanthoria pariesina). ♦ Covor verde și moale de mușchi. 4 (bot.) Pedicuță (Lycopodium clavatum). • pl. -uri. și bunceac, bungeac s.n. /cf. magh. boncsok „pedicuță”, rus., ucr. бунчук, pol. bunczuk, srb. bučak.

BUNCEAG, bunceaguri, s. n. (Reg.) 1. Îngrămădire de trunchiuri căzute, crengi uscate și ierbărie. 2. Covor de mușchi. – Cf. scr. bučak.

BUNCEAG s. n. (Reg.) 1. Îngrămădire de trunchiuri căzute, crengi uscate și ierbărie. 2. Covor de mușchi. – Comp. sb. bučak.

bunceac sn vz bunceag

bungeac sn vz bunceag

bunceac s.n. v. bunceag.

bungeac s.n. v. bunceag.

bunceag (reg.) s. n., pl. bunceaguri

bunceag (reg.) s. n., pl. bunceaguri

bunceag s. n., pl. bunceaguri

BUNCEAG s. v. piedicuță.

bunceag s. v. PIEDICUȚĂ.

bunceag (bunceaguri), s. n. – 1. Brădișor (Lycopodium clavatum). – 2. Mușchi, covor de mușchi. Mag. boncs „pachet”, boncsok „licopodiu” (Cihac, II, 486), etimon pe care DAR îl dă drept incert; cf. rus., rut. bunčuk „plantă equisetacee”, pol. bunczuk „plantă equisetacee”.