Definiția cu ID-ul 426266:
Etimologice
bunceag (bunceaguri), s. n. – 1. Brădișor (Lycopodium clavatum). – 2. Mușchi, covor de mușchi. Mag. boncs „pachet”, boncsok „licopodiu” (Cihac, II, 486), etimon pe care DAR îl dă drept incert; cf. rus., rut. bunčuk „plantă equisetacee”, pol. bunczuk „plantă equisetacee”.