16 definiții pentru bubui


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUBUÍ, pers. 3 búbuie, vb. IV. Intranz. (Despre tunete; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. – Formație onomatopeică.

BUBUÍ, pers. 3 búbuie, vb. IV. Intranz. (Despre tunete; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. – Formație onomatopeică.

bubuí1 [At: NEGRUZZI, S. I / Pzi: (3) ~ ie / E: fo] 1 vi (D. tunete) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. 2 vi (Pex; d. arme sau d. alte surse de zgomot) A produce zgomote înfundate, puternice adesea repetate (prin ecou) la intervale scurte. 3 (Fig) A lovi. 4 (Fig) A certa. 5 (Fig) A pedepsi.

BUBUÍ, pers. 3 bubuie, vb. IV. Intranz. (Uneori impers.; despre tunet) A produce un zgomot înfundat și puternic, repetat (prin ecou) la intervale scurte. Se rostogoli, bubuind, întîiul tunet din primăvara aceea. CAMILAR, TEM. 88. Fulgera și bubuia de se clătina oalele-n cuie. RETEGANUL, P. I 19. Grozavul ceresc tunet începu a bubui. NEGRUZZI, S. II 5. ◊ Fig. Pretutindeni, oriunde, Bubuie-n inimi uriașa chemare [a partidului]. DEȘLIU, G. 58. ◊ (Despre arme explozive, în special despre tunuri) Îndărătul lui începuseră să bubuie grenade. DUMITRIU, N. 216. Departe, mai bubuiau, adînc, tunurile. CAMILAR, N. I 53. Tunurile bubuiau fără întrerupere. SADOVEANU, O. VI 105. ◊ (Despre alte surse de zgomote, p. ext. despre spațiul în care se fac ele auzite) Munții prindeau să bubuie, sub puterea șuvoaielor. CAMILAR, T. 62. Vijelia bubuia afară. SADOVEANU, P. M. 169. ◊ (Despre un obiect lovit sau izbit) Șlepul începu să bubuie sub mulți pași grei. DUMITRIU, B. F. 158. ◊ (Prin exagerare, despre foc) Focul bubuie și trosnește în cămin. ODOBESCU, S. I 153.

BUBUÍ, pers. 3 búbuie, vb. IV. Intranz. (Despre tunet; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomote) A produce un zgomot înfundat și puternic, repetat (prin ecou) la intervale scurte. – Onomatopee.

A BUBUÍ búbuie intranz. (despre tunete, arme, surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat și puternic, cu răsunet repetat (din cauza ecoului). /Onomat.

bubuì v. 1. a da un sunet surd dar puternic, vorbind de sgomotul tunetului; 2. de orice sgomot ce asurzește: tunuri sute bubuiau, se clătina pământul AL. [Onomatopee].

búbuĭ, a -í v. intr. (d. bu-bu, zgomotu sunetuluĭ orĭ al tunuluĭ; rut. búbnuti, a bate toba; sîrb. bubajati). Tun, detun: bubuĭe tunetu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bubuí (a ~) vb., ind. prez. 3 búbuie, imperf. 3 sg. bubuiá; conj. prez. 3 să búbuie

bubuí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. búbuie, imperf. 3 sg. bubuiá


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BUBUÍ vb. a detuna, a dudui, a trăsni, a tuna, a vui, (pop.) a răzbubui. (~ în depărtare.)

BUBUI vb. a detuna, a dudui, a trăsni, a tuna, a vui, (pop.) a răzbubui. (~ în depărtare.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bubuí (uésc, bubuít), vb. – A produce un zgomot puternic, a răsuna. – Mr. mi bubuescu „mă plâng”, bumbunez „bubui”. Creație expresivă, cf. gr. βομβέω, lat. bombitare, sl. bubati (care după Byhan 305, ar fi etimonul cuvîntului rom.), sb. bubati, slov. bobneti.Der. bubuit, s. n. (zgomot mare); bubuitor, adj. (răsunător); bubuitură, s. f. (zgomot mare); răsbubui, vb. (a răsuna).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a bubui banana expr. (er.d. femei) 1. a avea contact sexual cu un bărbat. 2. a practica prostituția.

a-i bubui (cuiva) mintea expr. (iron.) a avea idei sau propuneri extravagante; a vorbi prostii.

Intrare: bubui
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bubui
  • bubuire
  • bubuit
  • bubuitu‑
  • bubuind
  • bubuindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • bubuie
(să)
  • bubuie
  • bubuia
  • bubui
  • bubuise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • bubuie
(să)
  • bubuie
  • bubuiau
  • bubui
  • bubuiseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bubui

  • 1. (Despre tunete) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 4 exemple
    exemple
    • Se rostogoli, bubuind, întîiul tunet din primăvara aceea. CAMILAR, TEM. 88.
      surse: DLRLC
    • Fulgera și bubuia de se clătina oalele-n cuie. RETEGANUL, P. I 19.
      surse: DLRLC
    • Grozavul ceresc tunet începu a bubui. NEGRUZZI, S. II 5.
      surse: DLRLC
    • figurat Pretutindeni, oriunde, Bubuie-n inimi uriașa chemare [a partidului]. DEȘLIU, G. 58.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune (Despre arme de foc sau alte surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 7 exemple
      exemple
      • Îndărătul lui începuseră să bubuie grenade. DUMITRIU, N. 216.
        surse: DLRLC
      • Departe, mai bubuiau, adînc, tunurile. CAMILAR, N. I 53.
        surse: DLRLC
      • Tunurile bubuiau fără întrerupere. SADOVEANU, O. VI 105.
        surse: DLRLC
      • Munții prindeau să bubuie, sub puterea șuvoaielor. CAMILAR, T. 62.
        surse: DLRLC
      • Vijelia bubuia afară. SADOVEANU, P. M. 169.
        surse: DLRLC
      • Șlepul începu să bubuie sub mulți pași grei. DUMITRIU, B. F. 158.
        surse: DLRLC
      • prin exagerare (Despre foc) Focul bubuie și trosnește în cămin. ODOBESCU, S. I 153.
        surse: DLRLC

etimologie: