23 de definiții pentru brâncuță

Explicative DEX

BRÂNCUȚĂ, brâncuțe, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori galbene (Sisymbrium officinale). 2. Plantă erbacee cu flori mici, galbene, folosită în medicină (Nasturtium palustre).Brâncă1 + suf. -uță.

BRÂNCUȚĂ, brâncuțe, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori galbene (Sisymbrium officinale). 2. Plantă erbacee cu flori mici, galbene, folosită în medicină (Nasturtium palustre).Brâncă1 + suf. -uță.

brâncuță sf [At: LM / V: brăn~, bruncruț, bruncuț, brun~ / Pl: ~țe / E: brâncă1 + -uță] (Reg) 1 Brâncă (mică). 2 (Bot; îc) ~a-voinicului Voinicică (Sisimbrium austriacum). 3 (Bot; îc) ~-de-pisică Sulițică (Dorycnium herbaceum). 4 (Bot) Planta ierboasă Sisymbrium officinale Si: frunza-voinicului, sămcuță. 5 (Bot) Rapiță sălbatică (Brassica napus). 6 (Bot; șîsvoinicească, brun~ de apă) Năsturel (Nasturtium officinalis). 7 (Bot) Bobilnic (Orabandre ramosa).

brâncuță f. Tr. plantă numită obișnuit năsturel. [Alterațiune populară din germ. Brunnenkresse].

brăncuță sf vz brâncuță

bruncruț sm vz brâncuță

bruncuță sf vz brâncuță

brîncuță s.f. (bot.) 1 Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina păroasă și cu florile mici, galbene (Sisymbrium officinale). 2 Plantă erbacee cu florile mici, galbene, folosită în medicină (Nasturtium officinale); năsturel. • pl. -e. /brîncă1 + -uță.

BRÎNCUȚĂ2 (pl. -țe) sf. 🌿 1 Plantă ierboasă din fam. cruciferelor, numită și „bruncuță”, „burnicruț”, „frunza-voinicului” și „sămcuță”; are tulpina păroasă și florile galbene; crește mai ales prin dărâmături și pe locurile sterile (Sisymbrium officinale) (🖼 603) 2 Plantă din aceeași familie, cu florile mici, galbene, care crește pe lîngă bălți și pe locurile umede; e cunoscută și sub numele de „rapiță-sălbatică”; se întrebuințează în medicină ca antiscorbutic șí pentru curățirea sîngelui (Nasturlium palustre) (🖼 604) 3 NĂSTUREL [germ. Brunnenkresse + brîncă].

BRÎNCUȚĂ1 (pl. -țe) sf. 1 dim. BRÎNCĂ1 2 🌿 NAPI-SĂLBATICI 3 🌿 ~-DE-PISI = SULIȚI.

BRUNC(R)UȚ sm. 🌿 = BRÎNCUȚĂ2.

BRUNCUȚĂ sf. (CODR.) 🌿 = BRÎNCUȚĂ2.

BRÎNCUȚĂ, brîncuțe, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori galbene (Sisymbrium officinale). 2. Plantă erbacee cu flori mici, galbene, folosită în medicină (Nasturtium palustre). – Din brîncă1 + suf. -uță.

2) brîncúță f., pl. e (acomodat din germ. brunnenkresse). Măcriș de baltă (nasturtium officinale).

1) brîncúță f., pl. e (d. brîncă 1). Frunza voiniculuĭ, o plantă cruciferă cu flori micĭ galbene (sisymbrium officinale).

Ortografice DOOM

brâncuță s. f., g.-d. art. brâncuței; pl. brâncuțe

brâncuță s. f., g.-d. art. brâncuței; pl. brâncuțe

brâncuță s. f., g.-d. art. brâncuței; pl. brâncuțe

Sinonime

BRÂNCUȚĂ s. v. cardama, năsturel.

BRÂNCUȚĂ s. (BOT.) 1. (Sisymbrium officinale) (reg.) burnicruț, sămcuță, frunza-voinicului. 2. (Nasturtium palustre) rapiță-sălbatică.

BRÂNCUȚĂ s. (BOT.) 1. (Sisymbrium officinale) (reg.) burnicruț, sămcuță, frunza-voinicului. 2. (Nasturtium palustre) rapiță-sălbatică.

BRÂNCUȚĂ-DE-PISI s. v. sulițică, sunătoare.

brîncuță s. v. CARDAMA. NĂSTUREL.

brîncuță-de-pisi s. v. SULIȚICĂ. SUNĂTOARE.

Intrare: brâncuță
brâncuță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brâncuță
  • brâncuța
plural
  • brâncuțe
  • brâncuțele
genitiv-dativ singular
  • brâncuțe
  • brâncuței
plural
  • brâncuțe
  • brâncuțelor
vocativ singular
plural
brăncuță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brăncuță
  • brăncuța
plural
  • brăncuțe
  • brăncuțele
genitiv-dativ singular
  • brăncuțe
  • brăncuței
plural
  • brăncuțe
  • brăncuțelor
vocativ singular
plural
bruncuță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bruncuță
  • bruncuța
plural
  • bruncuțe
  • bruncuțele
genitiv-dativ singular
  • bruncuțe
  • bruncuței
plural
  • bruncuțe
  • bruncuțelor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bruncruț
  • bruncruțul
plural
  • bruncruți
  • bruncruții
genitiv-dativ singular
  • bruncruț
  • bruncruțului
plural
  • bruncruți
  • bruncruților
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bruncuț
  • bruncuțul
plural
  • bruncuți
  • bruncuții
genitiv-dativ singular
  • bruncuț
  • bruncuțului
plural
  • bruncuți
  • bruncuților
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

brâncuță, brâncuțesubstantiv feminin

  • 1. Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori galbene (Sisymbrium officinale). DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98 DLRM
  • 2. Plantă erbacee cu flori mici, galbene, folosită în medicină (Nasturtium palustre). DEX '09 DEX '98 DLRM
  • 3. regional Brâncă (mică). MDA2
  • 4. regional Brâncuța-voinicului = (Sisimbrium austriacum) MDA2
    sinonime: voinicică
  • 5. regional Brâncuță-de-pisică = (Dorycnium herbaceum) MDA2
    sinonime: sulițică
  • 6. regional botanică Rapiță sălbatică (Brassica napus). MDA2
  • 7. botanică (Brâncuță voinicească, bruncuță de apă) = (Nasturtium officinalis) MDA2 DEXI
    sinonime: năsturel
  • 8. regional botanică (Orabandre ramosa) MDA2
    sinonime: bobâlnic
etimologie:
  • Brâncă + -uță. DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98 DLRM

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.