voinicică sf [At: GRECESCU, Fl. 60 / Pl: ~icele / E: voinic + -ică] 1 Plantă erbacee din familia cruciferelor, înaltă de 40-80 cm, cu tulpina și frunzele inferioare păroase și cu florile galbene dispuse în raceme terminale, care crește în locuri necultivate (Sisymbrium loesselii). 2 (Bot) Iarba-boierului (Sisymbrium strictissimum). 3 (Bot) Buruiană-de-friguri (Sisymbrium sophia). 4 (Bot) Gălbenea (Rorippa amphibia). 5 (Bot) Usturoiță (Alliaria officinalis).

voinicică s.f. (bot.) 1 Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina și cu frunzele acoperite cu peri, cu florile galbene dispuse în ciorchini la vîrful tulpinii (Sisymbrium loeselii). 2 Usturoiță (Alliaria ojficinalis). • pl. -cele. /voinic + -ică.

VOINICICĂ, voinicele, s. f. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene; crește în locuri necultivate, printre dărîmături sau pe marginea drumurilor (Sisymbrium Loeselli). 2. Usturoiță.

VOINICICĂ voinicele f. Plantă erbacee cu miros caractersitic (de usturoi), având tulpină erectă, păroasă la bază, frunze triunghiulare, folosită în scopuri alimentare și medicinale; usturoiță. /voinic + suf. ~ică

voinicică f. Bot. usturoiță.

voĭnicícă f., pl. ele (d. voĭnic). Usturoiță.

voinicică s. f., g.-d. art. voinicelei; pl. voinicele

voinicică s. f., g.-d. art. voinicelei; pl. voinicele, art. voinicelele

voinicică s. f., g.-d. art. voinicelei; pl. voinicele

VOINICICĂ s. v. usturoiță.

voinicică s. v. USTUROIȚĂ.