botrac^[1] sm vz broatec

boratec^[1] sm vz broatec

brătac sf vz brotac

broatăc sm vz brotac

broatec sm [At: H II, 88 / Pl: ~eci / E: lat brothacus] Brotac (1).

broatic sm vz brotac

brostac sm vz brotac

brotac sm [At: CANTEMIR, IST. 108 / V: brătac, broatăc, broatic, brotec, brutac, botrac, brostac, brotec, boratec^[1], brotical, buratic / Pl: ~aci / E: lat brotachus] 1 (Zlg) Animal amfibiu înrudit cu broasca, verde, cu pernițe vâscoase la vârfurile degetelor Si: brotăn (1), broască-de-iarbă, brotăcel, răcălie, răcănel, răcăteț (Hyla arborea). 2 (Mor) Broască (28).

brotec sm vz brotac

broticol^[1] sm vz brotac

brotoc^[1] sm vz brotac

brutac sm vz brotac

buratec^1[1] sm vz broatec

buratic sm vz brotac

broatec s.m. v. brotac.

brotac s.m. (zool.; pop.) Animal amfibiu, din clasa batracienilor, înrudit cu broasca, de culoare verde, cu pernițe vîscoase la vîrfurile degetelor (Hyla arborea); (reg.) brotan, buratic. Brotaci și șopîrle... stăteau ca într-o încremenire pînă cobora amurgul și noaptea (CAM.). • pl. -ci. și broatec s.m. /lat. brotachus.

BROATEC 👉 BROTAC [lat. vulg. *brotacus < gr. βάτραχος atestat și sub forma βράταχος].

BROTAC, BROATEC sm. 1 🐟 Broscuță verde care trăește pe frunzele arborilor sau prin tufișuri (Hyla arborea) (🖼 621): greierii și broatecii din iarbă făceau o muzică originală (NEGR.) ¶ 2 pr. anal. Lemn scurt și rotund care se pune subt un butoiu, o mobilă grea, etc. spre a le urni din loc mai ușor ¶ 3 🐟 = BROASCĂ [lat. vulg. *brotacus < gr. βάτραχος].

BROATEC, broateci, s. m. Animal amfibiu asemănător cu broasca, de care se deosebește prin culoarea lui verde; trăiește vara prin iarbă umedă, prin pomi, prin scorburile copacilor, iar primăvara și iarna în apă (Hyla arborea); brotac. Fîn verde ca broatecul. SANDU-ALDEA, U. P. 152.

BROTAC, brotaci, s. m. Broatec. Brotaci și șopîrle... șerpi și viermi stăteau ca într-o încremenire pînă cobora amurgul și noaptea. CAMILAR, T. 200. Voi, copiii, intrați goi-pușcă și plescăiți în apă ca brotacii. PAS, Z. I 236.

BROATEC, broateci, s. m. Animal amfibiu înrudit cu broasca, de culoare verde (Hyla arborea). – Lat. *brotacus.

BROTAC, brotaci, s. m. Broatec. – V. broatec.

broàtec m. Mold. V. brotac.

brotac m. 1. broască mică de coloare verde (Hyla viridis); 2. lemnul scobit pe care stă capătul grindeiului (la o roată de moară). [Gr. vulg. BRÓTAKOS = clasic BÁTRAHOS: varianta Mold. broátec a păstrat accentul primitiv].

broátec V. brotac.

brostác V. brotac.

brotác și broátec m. (ion. brotahos, at. bátrahos, broască, de unde și alb. brétăk. V. broască și batracian). O broscuță verde care trăĭește pin cîmpurĭ și grădinĭ și care cîntă cînd e timpu a ploaĭe (hyla [viridis orĭ arbóreal]). – Și brotăcél, pl. eĭ (Mold., Munt.), burátic (Mold., după bură) și brostác (Bz.). V. răcănel.

burátic V. brotac.

broatec s. m., pl. broateci

brotac s. m., pl. brotaci

broatec s. m., pl. broateci

brotac s. m., pl. brotaci

broatec s. m., pl. broateci

brotac s. m., pl. brotaci

brotac (brotaci), s. m. – Animal amfibiu înrudit cu broasca. – Var. brotec, bro(a)tic, brotac, brotan, brotoc(ar), buratec, buratic. Lat. *brotāchus, din gr. βροτάχος, forma ionică, de la βάτραχος (Pușcariu, Conv. lit., XXXV, 831; Thumb 12; Meyer 47; Candrea-Dens., 184; REW 1333; DAR; Philippide, II, 634; Pascu, I, 221; Diculescu, Elementele, 420; Skok, ZRPh., LIV, 481; Rosetti, II, 67); cf. alb. bretëk, calabr. vratiku. Buratec presupune o contaminare cu bură. Der. brotăcel, s. m. (brotac; cintezoi, Fringilla chloris); brotăcime, s. f. (mulțime de brotaci). Din rom. pare a proveni bg. botrak (Alisma plantago), cf. Capidan, Raporturile, 215.

BROATEC s. v. brotăcel.

BROTAC s. 1. v. brotăcel. 2. broască. 3. călcâi.

BROATEC s. (ZOOL.; Hyla arborea) brotac, brotăcel, buratic, broască de iarbă, broască verde, (reg.) brotan, racaleț, racamete, racateț, răcănel.

BROTAC s. 1. (ZOOL.; Hyla arborea) broatec, brotăcel, buratic, broască de iarbă, broască verde, (reg.) brotan, racaleț, racamete, racateț, răcănel. 2. (TEHN.) broască, căpătîi. (~ la roata morii.) 3. (CONSTR.) călcîi.