2 intrări

26 de definiții

din care

Explicative DEX

BORDURĂ, borduri, s. f. 1. Fâșie, panglică sau cusătură aplicată ca podoabă pe marginea unui obiect textil. 2. Zonă care înconjoară marginea unui obiect, cu o structură diferită de a acestuia; spec. zonă de la marginea dinspre partea carosabilă a trotuarului sau a refugiilor. Bordura de flori a unei peluze. – Din fr. bordure.

bordu sf [At: NEGRUZZI, S. I, 236 / Pl: ~ri / E: fr bordure] 1 Fâșie, panglică sau cusătură la marginea unui obiect (textil). 2 Zonă care înconjoară marginea unui obiect, cu o structură diferită de a acestuia. 3 Zonă de la marginea dinspre carosabil a trotuarului.

bordu s.f. 1 Fîșie, panglică sau bandă aplicată pe o margine a unui articol de confecție pentru a o orna sau a o întări; întăritură. O basma roșie cu bordură de fir (ODOB.). 2 Zonă care marchează marginea unui obiect, avînd o structură diferită de acesta. Bordura de flori a unei peluze. ◊ Bordura trotuarului = șirul de pietre (din granit) de la marginea dinspre partea carosabilă a unui trotuar. • pl. -i. /<fr. bordure.

*BORDU (pl. -duri) sf. 1 👕 Marginea garnisită (la o haină, la o pălărie, la un covor, etc.); chenar: o basma roșie cu ~ de fir (ODOB.) 2 Ramă de tablou, cadru 3 📰 Chenar format din linii înflorite [fr.].

BORDURĂ, borduri, s. f. 1. Fâșie, panglică sau cusătură la marginea unui obiect textil. 2. Zonă care înconjură marginea unui obiect, cu o structură diferită de a acestuia; spec. zonă de la marginea dinspre partea carosabilă a trotuarului. Bordura de flori a unei peluze. – Din fr. bordure.

BORDURĂ, borduri, s. f. Fîșie, bandă sau dungă aplicată ca garnitură sau podoabă pe marginea unui obiect; chenar. O basma roșie cu bordură de fir. ODOBESCU, S. I 414. ◊ (Poetic) Soarele apusese după un lung șir de nori... pre care îi poleia cu o bordură de purpur. NEGRUZZI, S. I 236. ♦ Margine a unui lucru, servind ca întărire, făcută de obicei dintr-un material mai rezistent. Cărămizi pentru borduriBordura trotuarului = șirul de pietre de granit care mărginește latura de către drum a trotuarului. Călcînd pe bordura trotuarului, ca să nu-ți depărtezi privirile de șină... te-ai împiedicat și-ai căzut. PAS, Z. I 16.

BORDURĂ, borduri, s. f. Fîșie, bandă sau dungă aplicată ca podoabă pe marginea unui obiect. ♦ Margine a unui lucru, făcută de obicei dintr-un material mai rezistent. Bordura trotuarului.Fr. bordure.

BORDU s.f. 1. Fîșie aplicată (ca podoabă) pe marginea unui lucru; chenar. ♦ Margine a unui obiect făcută dintr-un material mai rezistent; întăritură. 2. Margine a trotuarului către partea carosabilă a unei străzi. [< fr. bordure].

BORDU s. f. 1. fâșie aplicată pe marginea unui lucru; chenar. ◊ margine răsfrântă a unui obiect dintr-un material mai rezistent; întăritură. 2. margine a trotuarului. (< fr. bordure)

BORDURĂ ~i f. 1) Margine (a unui obiect), făcută din alt material pentru protejare sau pentru înfrumusețare. 2) Bandă îngustă din blocuri de piatră, care mărginește trotuarele. [G.-D. bordurii] /<fr. bordure

bordură f. 1. margine garnisită; 2. cadrul unui tablou.

*bordúră f., pl. ĭ (fr. bordure, d. border, a mărgini, bord, margine, bord). Chenar, margine ornată orĭ nu (ca la un tabloŭ, la un strat de florĭ, la un trotuar).

BORDURA, bordurez, vb. I. Tranz. A face operația de răsfrângere a marginilor unui obiect prin tragere și întindere. – Din bordură.

BORDURA, bordurez, vb. I. Tranz. A face operația de răsfrângere a marginilor unui obiect prin tragere și întindere. – Din bordură.

bordura vt [At: DEX2 / Pzi: ~rez / E: bordură] A răsfrânge marginile unui obiect prin tragere și întindere.

bordura vb. I. tr. (compl. indică obiecte din metal, lemn, țesătură etc.) A executa operația de răsfrîngere a marginilor prin tragere și întindere. • prez.ind. -ez. /bordură + -a.

BORDURA vb. I. tr. A supune operației de bordurare. [< bordură].

A BORDURA ~ez tranz. (marginile unui obiect din tablă, plăci etc.) A răsfrânge în scopul întăririi sau asamblării cu alt obiect. /Din bordură

Ortografice DOOM

bordu s. f., g.-d. art. bordurii; pl. borduri

bordu s. f., g.-d. art. bordurii; pl. borduri

bordu s. f., g.-d. art. bordurii; pl. borduri

bordura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bordurez, 3 bordurea; conj. prez. 1 sg. să bordurez, 3 să bordureze

bordura (a ~) vb., ind. prez. 3 bordurea

bordura vb., ind. prez. 1 sg. bordurez, 3 sg. și pl. bordurea

Enciclopedice

BORDÚRĂ (< fr.) s. f. 1. Marginea proeminentă a unui organ de mașină tubular, executată prin bordurare, turnare, sudare etc. 2. Bandă îngustă formată din blocuri de piatră, servind la mărginirea trotuarelor și a refugiilor. 3. Riglă de alamă folosită la tipărirea tabelelor sau la lucrările tipografice de ornamentație. 4. Fîșie, bandă sau dungă aplicată ca podoabă pe marginea unui obiect etc.; chenar.

Sinonime

BORDU s. 1. margine. (~a trotuarului.) 2. v. chenar. 3. v. chenar.

BORDU s. 1. margine. (~ a trotuarului.) 2. chenar, margine. (~ a covorului.) 3. chenar, (rar) ainfas. (~ la un text imprimat.)

Intrare: bordură
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bordu
  • bordura
plural
  • borduri
  • bordurile
genitiv-dativ singular
  • borduri
  • bordurii
plural
  • borduri
  • bordurilor
vocativ singular
plural
Intrare: bordura
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bordura
  • bordurare
  • bordurat
  • borduratu‑
  • bordurând
  • bordurându‑
singular plural
  • bordurea
  • bordurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bordurez
(să)
  • bordurez
  • borduram
  • bordurai
  • bordurasem
a II-a (tu)
  • bordurezi
(să)
  • bordurezi
  • bordurai
  • bordurași
  • borduraseși
a III-a (el, ea)
  • bordurea
(să)
  • bordureze
  • bordura
  • bordură
  • bordurase
plural I (noi)
  • bordurăm
(să)
  • bordurăm
  • borduram
  • bordurarăm
  • borduraserăm
  • bordurasem
a II-a (voi)
  • bordurați
(să)
  • bordurați
  • bordurați
  • bordurarăți
  • borduraserăți
  • borduraseți
a III-a (ei, ele)
  • bordurea
(să)
  • bordureze
  • bordurau
  • bordura
  • borduraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bordu, bordurisubstantiv feminin

  • 1. Fâșie, panglică sau cusătură aplicată ca podoabă pe marginea unui obiect textil. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote O basma roșie cu bordură de fir. ODOBESCU, S. I 414. DLRLC
    • format_quote poetic Soarele apusese după un lung șir de nori... pre care îi poleia cu o bordură de purpur. NEGRUZZI, S. I 236. DLRLC
  • 2. Zonă care înconjoară marginea unui obiect, cu o structură diferită de a acestuia. DEX '09 DEX '98
    • format_quote Bordura de flori a unei peluze. DEX '09 DEX '98
    • 2.1. prin specializare Zonă de la marginea dinspre partea carosabilă a trotuarului sau a refugiilor. DEX '09 DLRLC DN
      • format_quote Călcînd pe bordura trotuarului, ca să nu-ți depărtezi privirile de șină... te-ai împiedicat și-ai căzut. PAS, Z. I 16. DLRLC
    • 2.2. Margine a unui lucru, servind ca întărire, făcută de obicei dintr-un material mai rezistent. DLRLC DN
      sinonime: întăritură
      • format_quote Cărămizi pentru borduri. DLRLC DN
etimologie:

bordura, bordurezverb

  • 1. A face operația de răsfrângere a marginilor unui obiect prin tragere și întindere. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:
  • bordură DEX '09 DEX '98 DN

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

imagine pentru acest cuvânt

click pe imagini pentru detalii