BOMBARDA, bombardez, vb. I. Tranz. 1. A supune un obiectiv unui tir de artilerie, de aviație sau de rachete. 2. A proiecta particule elementare (neutroni, protoni etc.) asupra unui corp. – Din fr. bombarder.

bombarda vt [At: ALECSANDRI, T. 762 / Pzi: ~dez / E: fr bombarder] 1 A arunca (mai multe) proiectile (explozive) asupra unei ținte. 2 (Fiz) A proiecta particule elementare (neutroni, protoni etc.) asupra unor nuclee atomice. 3 (Fig) A supune (pe cineva) unui număr mare de întrebări, cereri etc. 4 (Frî) A numi (pe cineva) prin intervenții într-o funcție înaltă.

bombarda vb. I. tr. 1 (milit.) A lansa materiale explozive, proiectile asupra unui obiectiv; a bate cu tunul într-o țintă. ♦ Fig. (glum.) A numi pe cineva, pe neașteptate, într-o funcție importantă. 2 (fiz.; compl. indică un fascicul de particule elementare: electroni, neutroni, ioni etc.) A proiecta asupra unor nuclee atomice. 3 Fig. A copleși cu ceva, a insista, a stărui. L-a bombardat cu ironii. ♦ (glum.) A supune unui număr mare de întrebări. L-a bombardat cu întrebări. • prez.ind. -ez. /<fr. bombarder, ngr. μπομπαρδίζω.

BOMBARDA, bombardez, vb. I. Tranz. 1. A arunca un proiectil (exploziv) asupra unei ținte, a trage cu tunul într-un obiectiv. 2. A proiecta particule elementare (neutroni, protoni etc.) asupra unor nuclee atomice. – Din fr. bombarder.

BOMBARDA, bombardez, vb. I. Tranz. A trage cu proiectile de artilerie sau a lansa bombe din avion asupra unui obiectiv (militar). ◊ (Prin exagerare) [Maimuțele] bombardau cu pietre și cioate. BART, E. 278. ◊ (Glumeț) A bombarda pe cineva cu scrisori. ▭ Nu-mi bombarda modestia cu complimente. ALECSANDRI, T. 762.

BOMBARDA, bombardez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A trimite un proiectil (exploziv) asupra unei ținte. – Fr. bombarder.

BOMBARDA vb. I. tr. A executa un bombardament. ♦ (Fig.) A plictisi (cu insistențele), a insista, a stărui. [< fr. bombarder, cf. it. bombardare].

BOMBARDA vb. tr. 1. a executa un bombardament (1). ◊ a efectua un bombardament (2). 2. (fig.) a plictisi cu insistențele, a insista, a stărui. (< fr. bombarder)

A BOMBARDA ~ez tranz. 1) (state, localități etc.) A supune unui bombardament; a ataca, lansând bombe sau obuze. 2) fig. (persoane chestionate) A ataca vehement (cu întrebări). 3) fig. A deranja mereu cu insistențe. 4) fiz. (nuclee atomice) A acționa cu particule elementare (pentru a declanșa reacții nucleare). /<fr. bombarder

bombardà v. 1. a arunca bombe, a bate o cetate cu bombe; 2. fig. a ataca: nu-mi bombarda modestia cu complimente AL.

BOMBARDĂ, bombarde, s. f. Mașină de război cu care, în Evul Mediu, se aruncau bolovani sau alte proiectile grele asupra fortificațiilor. ♦ Tun de calibru mare; balimez. – Din fr. bombarde.

bombardă sf [At: ȘINCAI, HR. III, 142/38 / Pl: ~de, (înv) -dele / E: fr bombarde] 1 (În Evul Mediu) Mașină de război cu care se aruncau proiectile (grele) asupra fortificațiilor. 2 (Înv) Tun de mare calibru Si: (înv) balimez.

bombardă¹ s.f. (milit.; în Ev. Med.) Mașină de război care era folosită pentru aruncarea bolovanilor sau a altor obiecte grele asupra fortificațiilor. ♦ Tun de mare calibru; balimez. Au bătut cetatea cu tunuri și bombarde (ȘINC.). • pl. -e. /<fr. bombarde, ngr. μπομπάρδα; cf. lat. bombus, -i „zgomot surd”.

bombardă² s.f. (muz.) 1 Instrument de suflat, folosit între sec. 15 și 17, din familia oboliului, în cadrul căreia reprezenta basul, cu tub lung și limbă dublă, asemănător cu fagotul de care a fost înlocuit. 2 Registru de orgă, cu timbru similar trombonului, prin care se obțin mari intensități. • pl. -e. /<it. bombarda.

BOMBARDĂ, bombarde, s. f. Mașină de război cu care, în evul mediu, se aruncau bolovani sau alte proiectile grele asupra fortificațiilor. ♦ Tun de calibru mare; balimez. – Din fr. bombarde.

BOMBARDĂ, bombarde, s. f. Mașină de război cu care, în evul mediu, se aruncau bolovani; tun de calibru mare pentru aruncat bombe. V. balimez, mortier. Cele dintîi bucăți de artilerie, numite în Europa bombarde, la romîni se numeau balimezuri. BĂLCESCU, O.I 26.

BOMBARDĂ, bombarde, s. f. Mașină de război cu care, în evul mediu, se aruncau bolovani; (rar) tun de calibru mare. – Fr. bombarde.

BOMBARDĂ s.f. Mașină de război medievală cu care se aruncau bolovani. ♦ Tun de mare calibru cu care se aruncau bombe. [< fr. bombarde, cf. it. bombarda].

BOMBARDĂ² s. f. 1. vechi instrument de muzică populară, strămoș al fagotului. 2. registru de orgă, cu mari intensități. (< it. bombardo)

BOMBARDĂ¹ s. f. 1. mașină de război medievală cu care se aruncau bolovani. 2. tun de mare calibru. (< fr. bombarde)

BOMBARDĂ ~e f. înv. 1) Mașină de război cu care se lansau bolovani asupra fortificațiilor. 2) Tun de calibru mare cu care se lansau bombe. /<fr. bombarde

bombardă f. mașină de răsboiu ce servia odinioară a asvârli bolovani: toate tunurile și bombardele BĂLC.

*bombárdă f., pl. e (fr. bombarde, d. bombe, boambă). Balimez.

*bombardéz v. t. (fr. bombarder). Atac cu bombe: a bombarda un fort. Fig. Iron. Mă adresez des cuĭva: mă bombarda cu scrisorĭ. Arunc într’un post neașteptat: l-a bombardat perfect. V. pușcăresc.

bombarda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bombardez, 3 bombardează; conj. prez. 1 sg. să bombardez, 3 să bombardeze

bombarda (a ~) vb., ind. prez. 3 bombardează

bombarda vb., ind. prez. 1 sg. bombardez, 3 sg. și pl. bombardează

bombardă (înv.) s. f., g.-d. art. bombardei; pl. bombarde

bombardă (înv.) s. f., g.-d. art. bombardei; pl. bombarde

bombardă s. f., g.-d. art. bombardei; pl. bombarde

BOMBARDA vb. (MIL.) (înv.) a bate, a pușcări. (~ cetatea.)

BOMBARDA vb. (înv.) a bate, a pușcări. (~ cetatea.)

BOMBARDĂ s. (IST., MIL.) (înv.) balimez.

BOMBARDĂ s. (M1L.) (înv.) balimez. (~ se folosea în evul mediu la asaltul cetăților.)

bombardă (bombarde), s. f. – Mașină de război pentru bolovani sau alte proiectile grele. It. bombarda, fr. bombarde (sec. XIX). Der. bombarda, vb. (a arunca un proiectil, a trage cu tunul; a insista, a plictisi cu stăruințe; a evidenția pe cineva fără să aibă meritele corespunzătoare), din fr. bombarder; bombardament, s. n., din fr. bombardament.

bombardă 1. (< it. bombardo; fr. bombarde [bombard]: germ. Bomhart, Pommer), instrument aerofon din sec. 16-17, construit în tipurile alto, tenor și bas. Prin îndoirea tubului b. de tip b. (lung de aprox. 3 m) s-a născut o formă premergătoare fagotului*. 2. Denumirea unui registru (II) de orgă*, prin care se obțin mari intensități (2) sonore. 3. Denumirea, în sec. 16, a coardelor grave ale lautei*.