bombardă² s.f. (muz.) 1 Instrument de suflat, folosit între sec. 15 și 17, din familia oboliului, în cadrul căreia reprezenta basul, cu tub lung și limbă dublă, asemănător cu fagotul de care a fost înlocuit. 2 Registru de orgă, cu timbru similar trombonului, prin care se obțin mari intensități. • pl. -e. /<it. bombarda.

BOMBARDĂ² s. f. 1. vechi instrument de muzică populară, strămoș al fagotului. 2. registru de orgă, cu mari intensități. (< it. bombardo)

bombardă (înv.) s. f., g.-d. art. bombardei; pl. bombarde

bombardă (înv.) s. f., g.-d. art. bombardei; pl. bombarde

bombardă s. f., g.-d. art. bombardei; pl. bombarde

bombardă 1. (< it. bombardo; fr. bombarde [bombard]: germ. Bomhart, Pommer), instrument aerofon din sec. 16-17, construit în tipurile alto, tenor și bas. Prin îndoirea tubului b. de tip b. (lung de aprox. 3 m) s-a născut o formă premergătoare fagotului*. 2. Denumirea unui registru (II) de orgă*, prin care se obțin mari intensități (2) sonore. 3. Denumirea, în sec. 16, a coardelor grave ale lautei*.