4 intrări

Articole pe această temă:

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

boiér2 sm vz boar

boiér1 sm [At: CORESI, E. 29/32 / V: (îvp) -iar, -iaren, -iarin, ~iu, -iariu / Pl: ~i / E: vsl боюрни] 1-2 Mare proprietar de pământ (care deținea, uneori, și funcție în stat). 3 Rangul de boier (2). 4 Persoană care are rangul de boier (2). 5 Funcția de boier (4). 6 Titlul de boier (4). 7 Perioada cât boierul (4) a exercitat această funcție. 8 Nobil. 9 Persoană cu atitudini și obiceiuri de aristocrat. 10 (Îpf; îs) ~ gol Om mândru și sărac. 11 a (Înv; îs) ~ de Divan Boier (1) care facea parte din Divanul domnesc. 12 (Înv; îs) ~ cu barbă Boier (1) de Divan. 13 (Îc) ~ bașa Căpetenia boierilor (1). 13 (Înv; îs) -ul lumii Dracul. 14 Stăpân. 15 Căpetenie. 16 Om bogat. 17 Saț Cf român, gospodar. 18 (Înv) Titlu de politețe (echivalând cu „domnule”) adresat persoanelor importante. 19 (Fam; irn) Arhan.

BOIÉR, boieri, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Stăpân de moșii, beneficiind de anumite privilegii; persoană din aristocrația feudală; nobil. ♦ (Fam.) Persoană cu atitudini, obiceiuri sau pretenții de aristocrat. 2. (Înv.) Titlu de politețe (echivalând cu „domnule”), adresat persoanelor înstărite, celor cu funcții administrative etc. – Din sl. boljarinŭ (pl. boljare).

BOIÉR, boieri, s. m. 1. Mare stăpân de pământ (care deținea, uneori, și o funcție înaltă în stat); persoană din aristocrația feudală; nobil; p. ext. stăpân. ♦ (Fam.) Persoană cu atitudini, obiceiuri sau pretenții de aristocrat. 2. (Înv.) Titlu de politețe (echivalând cu „domnule”), adresat persoanelor înstărite, celor cu funcții administrative etc. – Din sl. boljarinŭ (pl. boljare).

BOIÉR, boieri, s. m. 1. (În orînduirea feudală) Reprezentant al clasei exploatatoare făcînd parte din rîndul marilor proprietari de pămînt și care de obicei deținea o funcție înaltă în stat. Curînd intrară, sub cortul unde el ședea înconjurat de boierii și căpitanii săi, patru boieri. NEGRUZZI, S. I 138. Boierii trăgeau mereu cenușa pe turta lor și chinuiau și despuiau poporul. BĂLCESCU, O. I 351. ◊ Boier de divan (sau cu barbă) = boier de rang1 înalt, care făcea parte din divanul domnesc. Iar Caragea, în loc de a-l pedepsi pentru atîta îndrăzneală, l-a îmbrăcat în caftan de boier cu barbă. GHICA, S. 39. Boier mare (sau velit) = boier de rangul întîi. Ședea într-o chiliuță din casele unui boier mare. EMINESCU, N. 57. ♦ Persoană socotită (în concepția de clasă a epocii) a fi de neam ales. V. nobil. Ești boier vechi și de viță aleasă. PAS, L. I 113. 2. (În regimul burghezo-moșieresc) Persoană (de obicei bogată) aparținînd clasei dominante, cu atitudini și apucături de aristocrat. ◊ Expr. A face pe boierul = a-și da aere de noblețe, a adopta o atitudine ostentativă de dispreț față de lumea muncitoare, (în special) a se feri de muncă, mai ales de o muncă grea; a aștepta să fie servit. ♦ (Rar) Soț (al unei femei din clasa socială socotită, în concepția de clapă, ca nobilă). Biata cucoană Anica!... De cînd i-o murit boierul, nu mai are odihnă. ALECSANDRI, T. 175. 3. Persoană aparținînd claselor dominante; (în special) moșier, stăpîn. Slugilor, păziți-le vetrele. Boierii pleacă departe. BENIUC, V. 96. Dacă... îl supară pe boier, boierul nu-l mai primește în primăvară la învoială, așa că țăranul nu mai are alta de făcut decît ori să moară de foame, ori să-și ia lumea în cap. PAS, Z. II 26. Boieru-i minciună din creștet în tălpi. SADOVEANU, O. I 20. 4. (Învechit, mai ales la vocativ) Titlu de politețe (echivalînd cu «domn»). Să iertați, boieri, ca nunta s-o pornim și noi alături. EMINESCU, O. I 87. Dragi boieri de lume nouă, Ziuă bună vă zic vouă, Eu mă duc, mă prăpădesc, Ca un cîntic bătrînesc! ALECSANDRI, T. 85. Vă sculați, sculați, boieri! TEODORESCU, P. P. 21. ♦ (La pl., însoțit de pronumele de reverență «dumneavoastră») Titlu de politețe cu care se adresa un povestitor sfătos ascultătorilor săi. Mi-am pus în gînd să vă povestesc, boieri d-voastră, lucruri care, de s-ar crede, m-ar da de minciună. ISPIRESCU, L. 40.

BOIÉR, boieri, s. m. 1. (În orânduirea feudală a unor țări) Reprezentant al clasei exploatatoare, făcând parte din rândul marilor proprietari de pământ (și care deținea o funcție înaltă în stat); (în regimul burghezo-moșieresc) persoană aparținând claselor dominante; (în special) moșier; p. ext. stăpân. ◊ (În orânduirea feudală) Boier de divan (sau cu barbă) = boier de rang înalt care făcea parte din divanul domnesc. Boier mare ( sau velit) = boier de rangul întâi. ♦ (În regimul burghezo-moșieresc) Persoană cu atitudini și obiceiuri de aristocrat. ◊ Expr. A face pe boierul = a adopta o atitudine de dispreț față de lumea muncitoare; (în special) a se feri de muncă; a aștepta să fie servit. 2. (Înv.) Titlu de politețe (echivalând cu „domnule”). – Slav (v. sl. boljarinŭ, pl. boljare).

BOIÉR ~i m. 1) (folosit și ca titlu de noblețe pe lângă numele respectiv) Mare proprietar de pământ (care deținea și o funcție înaltă în stat). * ~ de divan mare demnitar care făcea parte din divanul domnesc. ~ mare boier de prim rang. ~ mic boier de rang inferior. 2) fig. fam. Persoană cu atitudini și maniere de aristocrat. * A face pe ~ul a) a se feri de munca fizică; b) a aștepta să fie servit. A trăi ca un ~ a trăi fără griji, fiind îndestulat. [Sil. bo-ier] /<sl. boljarinu

boier m. 1. odinioară, nobil; 2. titlul marilor demnitari ai Sfatului domnesc, așa numiții boieri de Sfat, consilierii intimi ai Domnului în număr de 7: Marele Logofăt, cei doi Vornici, Hatman, Postelnic, Spătar și Paharnic; boierii de divan, asesori domnești, împărțiți în 3 clase, din cari se alegeau boierii mari, ziși și boierii cu barbă (Marele Stolnic, Comis, Medelnicer, Clucer, Serdar, Sulger, Jignicer, Pitar, Șatrar, Armaș, Agă, Căminar, etc.) și boierii mici sau boierinașii; 3. odinioară, titulatură reverențioasă, azi, ironică: boieri Dumneavoastră! 4. nume ce țăranii dau moșierului sau proprietarului din orașe. [Slav. BOLĬARŬ].

boĭér m. (d. boĭar, cum maĭ zic azĭ Țiganiĭ, și vechĭu boĭárin și boĭérin, vsl. bolĭárŭ și bolĭárinŭ, d. turc. [Kokand] baĭar, id., infl. de bolič, maĭ mare; rus. boĭárin, ung. bojar, bojér și boér). Nobil, mare moșier, mare dregător. Pop. saŭ fam. Om din clasa de sus: biserica era plină de boĭerĭ și de cucoane, boĭeriĭ (stăpîniĭ caseĭ) nu-s acasă. Fig. Om generos, om de omenie: boĭeru tot boĭer! S’a schimbat boĭeru (un vers al luĭ Gr. Al.), s’a boĭerit țopîrlanu, a ridicat nasu, nu te maĭ poți apropia de el ca altă dată! – Boĭeriĭ eraŭ marĭ moșierĭ și constituiaŭ nobilimea. La origine, boĭerĭa era legată de moșie (maĭ ales în Moldova unde, n’a fost numai o descălicare politică, ci și una etnică). Moșia era, în general, un dar domnesc care impunea proprietaruluĭ anumite îndatorirĭ militare față de domn, din care cauză vînzarea saŭ lăsarea eĭ pin moștenire era supusă confirmăriĭ domnuluĭ. În schimbu îndatoririlor militare, boĭeriĭ eraŭ scutițĭ de bir. Dar din seculu 16, cu căderea tot maĭ adîncă supt Turci, domniĭ aŭ fost nevoițĭ să-ĭ puĭe și pe boĭerĭ la unele birurĭ (numai către Poartă: la haracĭ, la oĭerit din treĭ în treĭ anĭ cu prileju mucareruluĭ și al uneĭ domnii noĭ ș.a.). Curînd după întemeĭerea principatelor românești, organizarea țăriĭ și înființarea uneĭ întinse ierarhiĭ administrative și militare a avut ca urmare o împărțire a boĭerilor în dregătorĭ și nedregători. Dregătoriĭ aŭ ajuns ceĭ maĭ însemnațĭ și și-aŭ păstrat și mărit averea, pe cînd ceĭlalțĭ, pin împărțirea moșiiĭ între urmașĭ, aŭ tot decăzut pîn’aŭ ajuns simpli răzeșĭ (moșnenĭ. V. megiaș). Pînă în sec. 17, toțĭ proprietariĭ de pămînt se intitulaŭ boĭerĭ (Gĭur. 61). Cu timpu boĭeriĭ s’aŭ împărțit în maĭ multe categoriĭ: 1) Boĭeriĭ de divan, care, împreună cu mitropolitu și episcopiĭ, compuneaŭ divanu domnesc. Ei formaŭ treĭ clase: A) Boĭeriĭ mari, velițĭ orĭ cu barbă, care eraŭ în Țara Românească: banu, logofătu, spătaru, postelnicu, paharnicu și vistieru, ĭar în Moldova: logofătu, vorniciĭ (unu’n țara de jos și altu’n țara de sus), hatmanu (după 1550), postelnicu, spătaru, paharnicu și vistieru (care aveaŭ rol de miniștri și se numeaŭ boĭerĭ de sfat. V. protipendadă); apoĭ în amîndoŭă țările: stolnicu, comisu, medelniceru (numai în sec. 17), cluceru, serdaru, slugeru, jitniceru, pitaru, șătraru, armașu și aga, la care se adaugă logofătu al doilea, ușeru (în Țara Românească, portaru), postelnicu al doilea, logofătu al treilea și căpitanu de darabanĭ. Tot aci se consideraŭ vameșu și căminaru, deși n’aveaŭ loc anumit în divan și nu puteaŭ trece de serdar (Cant.), B) Boĭeriĭ de clasa a doŭa (ftori), ocupaŭ aceleașĭ dregătoriĭ, dar de al doilea rang: al doilea spătar, paharnic, vistier, stolnic, comis, medelnicer, clucer, sluger, jitnicar, pitar, șătrar, armaș și ușer. C) Boĭeriĭ de clasa a treĭa (treti) eraŭ: al treilea postelnic, spătar, paharnic, vistier, comis, sluger și jitnicer, la care se maĭ adăugaŭ cămărașu de slugerie, cămărașu de jitniță, vorniciĭ de poartă ș.a. (Aceștia eraŭ un fel de asesorĭ domneștĭ orĭ deputațĭ). Această organizare era în doŭa jumătate a sec. 17, dar nu e chear identică în amîndoŭă țările. Afară de deosebirile de maĭ sus, maĭ eraŭ și altele. În Moldova, de exemplu, în fruntea boĭerimiĭ se aflaŭ pîrcălabiĭ cetăților. Dar, cu căderea supt Turcĭ, cetățile ne maĭ avînd însemnătatea de altă dată, pîrcălabiĭ își pierd importanța și ajung în frunte cărmuitoriĭ județelor (ispravniciĭ). La Putna și Cernăuțĭ nu eraŭ pîrcălabĭ ci staroștĭ. Schimbările de domnĭ dintr’o țară într’alta au atras uniformizarea boĭeriilor, ceĭa ce s’a desăvîrșit în sec. 18. 2) A doŭa categorie o formaŭ boĭerinașiĭ, care ocupaŭ diferite slujbe maĭ micĭ la curte și pe lîngă domn: cămărașĭ, vătavĭ, cuparĭ, cĭohodarĭ, pivnicerĭ, diecĭ, uricarĭ ș.a. 3) Curieniĭ în Mold. și roșiĭ în Țara Rom. erau boĭeriĭ nedregătorĭ care-șĭ păstrase o parte din îndatoririle militare de la’nceput. 4) Călărașiĭ și dărăbaniĭ, care și-aŭ păstrat îndatoririle militare, dar fără privilegiile boĭerimiĭ, și care, împreună cu 5) Răzeșiĭ (Mold.) saŭ moșneniĭ (Țara Rom.) formaŭ legătura dintre poporu de rînd și boĭerime (Acad.). După reforma luĭ Constantin Mavrocordatu (1739), boĭer e cel care avea saŭ avusese o dregătorie, indiferent dacă avea moșie orĭ nu (Gĭur 13). Dar exista și o boĭerie ereditară independentă de dregătoriĭ și maĭ veche decît ele (Gĭur. 30). Regulamentu organic (1828-34) a întărit și sporit privilegiile boĭerimiĭ. Boĭeria, independentă de moșie și de funcțiune de azi înainte, constituĭa un privilegiŭ de naștere. Ia se stabilea prin condicile de neamurĭ, în care eraŭ trecute toate familiile boĭereștĭ. Pin Convențiunea de la Paris (1858), suprimîndu-se privilegiile, boĭerimea a încetat de a maĭ forma o clasă socială privilegiată deosebită de restu poporului (Gĭur. Acad.). Supt Ștefan cel Mare, boĭerimea moldovenească forma strălucita călărime nimicită la Valea Albă și refăcută apoĭ (Iorga, Ist. Arm. Rom. 1, 70). Dacă avem astăzĭ o patrie, o avem numaĭ și numaĭ fiindcă boĭeriĭ ceĭ vechĭ aŭ știut, prin patriotizmu lor, să ne-o păstreze (P. Carp 1868). Dacă avem o țară astăzĭ, o datorim, fără îndoĭală, în mare parte, vitejiiĭ, înțelepcĭuniĭ, tactuluĭ politic și mîndriiĭ boĭerilor de odinioară (Iorga, Univ. 8/21 febr. 1916). Tot boĭeriĭ sînt aceĭa care aŭ zidit bisericĭ, mînăstirĭ, spitale și școale și aŭ scris cronicĭ. Astăzĭ poporu numește boĭer (și fem. cucoană) pe orĭce om îmbrăcat maĭ bine. La vocativ, poporu zice boĭerule (saŭ domnule, cocoane și cocnașule). Boĭeriĭ între eĭ își zic domnule și numaĭ în glumă boĭerule saŭ cocoane. Boĭerĭ dumneavoastră era un vocativ ca azĭ domnilor. Băĭețiĭ care umblă cu colinda în ajunu Crăcĭunului se adresează celor din casă cu vorba: ia sculațĭ, sculațĭ, boĭerĭ marĭ! V. arhon, cĭocoĭ și cĭofligar.

baș-boiér sm [At: (a. 1763) ap. ȘIO / Pl: baș-boieri / E: baș + boier] 1-6 (Persoană cu) rangul de (prim boier al țării și, în acelaș timp, prezident al Divanului, după domn sau chiar guvernator provizoriu ori caimacam al țării).

cârstăneásă sf [At: HEM 2175 / V: căr~, ~tin~, cristen~, crâs~, creștin~, crestăn~, cresten~, crestin~, cristin~ / Pl: ~ese / E: nct] (Bot) 1 Barba-boierului (Ajuga laxmani). 2 Avrămeasă (Gratiola officinalis).

BAȘ-BOIÉR, baș-boieri, s. m. (Înv.) Cel mai de seamă boier al țării; p. ext. boier mare. – Baș1 + boier.

BAȘ-BOIÉR, baș-boieri, s. m. (Înv.) Cel mai de seamă boier al țării; p. ext. boier mare. – Baș1+Boier.

BAȘ-BOIÉR, baș-boieri, s. m. (Învechit) Cel dintîi, cel mai de seamă boier al țării; p. ext. boier mare, boier de frunte. Baș-boierul purta hanger la brîu. GHICA, S. 501.

BAȘ-BOIÉR, baș-boieri, s. m. (Înv.) Cel mai de seamă boier al țării; p. ext. boier mare. – Din baș1- + boier.

baș-boier m. primul boier care prezida Divanul după Domn: baș-boierul purta hanger la brâu GHICA.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

boiér s. m. (sil. bo-ier), pl. boiéri

arată toate definițiile

Intrare: boier
  • silabație: bo-ier
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • boier
  • boierul
  • boieru‑
plural
  • boieri
  • boierii
genitiv-dativ singular
  • boier
  • boierului
plural
  • boieri
  • boierilor
vocativ singular
  • boierule
  • boiere
plural
  • boierilor
Intrare: Boier
Boier nume propriu
nume propriu (I3)
  • Boier
Intrare: barba-boierului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • barba-boierului
plural
genitiv-dativ singular
  • bărbii-boierului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: baș-boier
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • baș-boier
  • baș-boierul
plural
  • baș-boieri
  • baș-boierii
genitiv-dativ singular
  • baș-boier
  • baș-boierului
plural
  • baș-boieri
  • baș-boierilor
vocativ singular
  • baș-boierule
plural
  • baș-boierilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

barba-boierului

etimologie:

baș-boier

  • 1. învechit Cel mai de seamă boier al țării.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Baș-boierul purta hanger la brîu. GHICA, S. 501.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Baș + boier
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM