blec¹, ~eacă a, smf vz bleg

blec² sn vz bleau²

BLEAU², bleauri, s. n. (Reg.) Tablă de fier care îmbracă osia carului.[Var.: bleah, bleav s. n.] – Din ucr. bljacha, germ. Blech.

BLEG, BLEAGĂ, blegi, -ge, adj. 1. (Despre animale) Cu urechi care atârnă în jos; clăpăug, blegit; (despre urechile animalelor) care atârnă în jos; (despre oameni) cu urechile îndepărtate de cap; (despre urechile oamenilor) îndepărtate de cap (și atârnând în jos). 2. Lipsit de energie, de voință (și prost). – Cf. sb. bleka.

bleah sn vz bleau²

bleahă sf vz bleg

bleau² sn [At: COSTINESCU / V: ~ah, ~av, ~ehiu, ~ec, ~ef, ~eu, plec, pleu / Pl: ~ri /E: ger Blech, ucr бляча] (Reg) 1 Tablă care îmbracă osia carului. 2 Bucată de fier care căptușește butucul sau căpățâna roții. 3 (Îe) A face cuie (sau piroane) de – A tremura de frig. 4 (Înv; îf pleu) Vas de metal, de 250 ml, cu care se bea apă. 5 Cuțit care nu taie. 6 (Fig) Om prostănac.

bleav sn vz bleau²

blef sn vz bleau²

bleg, ~eagă [At: COSTINESCU / V: -ec, ~eacă a, -eahă sf / Pl: ~egi, -ege / E: ns cf srb bleka] 1 a (D. animale) Cu urechi care atârnă Si: (fam) blegit², clăpăug. 2-3 a (D. urechi) Care atârnă sau sunt depărtate de cap. 4 a (D. oameni) Cu urechi blegi (3). 5-6 a (D. oameni) Moale (și cam prost). 7 a (Pop; îe) Cu capul ~ Cu mintea slabă. 8 av (Fig) Toropit. 9 av (Fig) Trist. 10 smi (Reg; prt; îf bleahă) Prost.

blehiu sn vz bleau²

bleu¹ sn vz bleau²

bleah s.n. v. bleau².

bleau² s.n. (reg.) Tablă de fier care îmbracă osia carului. ♦ (reg.) Tablă de fier cu care se îmbracă acoperișul caselor. • pl. -uri. și bleah, bleav s.n. /<ucr. бляха, germ. Blech.

bleau¹ subst. Expr. (reg.) A nu zice nici bleau = a tăcea din gură, a nu (mai) scoate o vorbă. Nu mai cuteză să zică nici bleau (ISP.]. • /etimol. nec.

bleav s.n. v. bleau².

bleg, bleagă adj. 1 (despre urechile animalelor) Care atîmă în jos. ♦ (despre animale) Cu urechi care atîmă în jos; clăpăug. ♦ (despre urechile oamenilor) Care sînt îndepărtate de cap (și atîrnă în jos). ♦ (despre oameni) Care are urechile îndepărtate de cap. 2 Fig. (despre oameni) Care este lipsit de energie, de voință; molatic; prost, nătărău. Al treilea, spînatec, mai plin decît ei, însă bleg și cu privirile adormite (SADOV.). ◊ (subst.) Noi stăm ca blegii în cafenele (CAR.). • pl. blegi, -ege. /cf. srb. bleka.

BLEAH 👉 BLEAU.

BLEAU¹, BLEAV, Mold. BLEAH (pl. -eauri, -eavuri, -eahuri) sn. 1 Tinichea: tablă de fier cu care se îmbracă osia carului ca să nu se roadă în urma frecării de butucul roatei: acolo erau lanțuri, bleauri și leoci vechi de căruță (DLVR.) ; un bleah roșu (DRĂGH.) ¶ 2 Tablă de fier cu care se căptușește pe din afară căpățîna roții (🖼 503) [germ. Bleeh + rut. bljaha].

BLEAV 👉 BLEAU¹.

BLEG adj. 1 🐒 Cu urechile lungi și lăsate în jos (mai adesea despre porci, apoi despre cîini și oi, și chiar despre cai) ¶ 2 fig. familiar Molatec, nătărău: cît era de lung și de ~, începu să se bocească (D.-ZAMF.)

BLEAU², bleauri, s. n. (Reg.) Tablă de fier care îmbracă osia carului. [Var.: bleah, bleav s. n.] – Din ucr. bljacha, germ. Blech.

BLEG, BLEAGĂ, blegi, -ge, adj. 1. (Despre animale) Cu urechi care atârnă în jos; clăpăug; (despre urechile animalelor) care atârnă în jos; (despre oameni) cu urechile îndepărtate de cap; (despre urechile oamenilor) îndepărtate de cap (și atârnând în jos). 2. Lipsit de energie, de voință (și prost). – Cf. scr. bleka.

BLEAU², bleauri, s. n. (Regional) Tablă de fier cu care se îmbracă osia carului, ca să nu se roadă de butucul sau. de căpățîna roții. ◊ (Adjectival, despre fier) De calitate proastă. Dacă plugul e de fier bleau... nu poți trage brazda nici îngustă, nici adîncă. STANCU, D. 152.

BLEG, BLEAGĂ, blegi, -e, adj. 1. (Despre urechile animalelor) Care atîrnă moale în jos; (despre urechile oamenilor) îndepărtat de cap și îndoit; pleoștit, fi (Despre unele obiecte) Cu marginile atîrnînd în jos; pleoștit. La un semn al baghetei sale magice, [scamatorul] făcea să apară din pălăria lui bleagă doi porumbei albi. SAHIA, N. 66. 2. (Despre ființe) Moale, molatic, molîu; (numai despre oameni) prost, tont, nătărău. Te-ai gîndit că ți-ar fi tare rușine dacă te-ar vedea, așa bleg și speriat... prietenii tăi. PAS, Z. I 266. Fără să pricep cum dintr-un pui auriu și micuț poate să iasă o găină bleagă și pestriță. CAMIL PETRESCU, T. II 157. Al treilea, spînatec, mai plin decît ei, însă bleg și cu privirile adormite: era cel mai bogat om din sat. SADOVEANU, P. M. 31. ◊ (Adverbial) Tocmai atunci băgă de seamă că un soldat din compania dinainte nu călca de loc a erou, umblînd bleg, trăgîndu-și picioarele după el. D. ZAMFIRESCU, R. 225. ◊ (Substantivat) Noi stăm ca blegii în cafenele. CARAGIALE, O. II 138.

BLEAU², bleauri, s. n. (Reg.) Tablă de fier cu care se îmbracă osia carului. – Germ. Blech (ucr. bljacha).

BLEG, BLEAGĂ, blegi, -e, adj. 1. (Despre ființe) Moale, molîu; (despre oameni) prost, nătărău. 2. (Despre urechile animalelor) Care atîrnă moale în jos; (despre urechile oamenilor) îndepărtat de cap și îndoit. – Comp. sb. bleka „prost”.

BLEG bleagă (blegi, blege) 1) (despre animale) Care are urechi mari, lăsate în jos; clăpăug. 2) (despre urechi) Care este moale și atârnă în jos; pleoștit. 3) fig. fam. (despre persoane) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; nătărău; netot; nerod; stupid; năuc; tont; nătâng. /cf. sb. bleka

bleah n. Mold. V. bleau.

bleau (bleav; Mold. bleah) n. tăbliță de fier, bătută pe osie, ca să nu se roază. [Rut. BLIAHA = germ. BLECH].

bleg a. 1. (despre câini sau porci) cu urechile mari și lăsate în jos; 2. fig. molatic, nătărău, prost. [Origină necunoscută].

bleah, bleav și bleaŭ (o silabă) n., pl. urĭ. Trans. Mold. (rut. bleáha, d. germ. blech, tinichea. V. plev). Feru care acoperă capătu osiiĭ ca să nu roadă frecîndu-se de roată (în Trans. morcoașă). Fig. Iron. Gioablă, unealtă proastă: un bleav de pistol (CL. 1924, 194), de cuțit, de coasă. V. hleab.

bleaŭ și bleah v. bleah.

bleg, bleágă adj., pl. blegĭ (cp. cu germ. welk, veșted, saŭ rus. blèklyĭ, veștejit, palid, d. germ. bleich. Cp. și cu fleac și vgr. blax, blakös, bleg). Moleșit, clăpăug, care atîrnă în loc să stea drept; urechĭ blegĭ. Fig. Prost, gogoman. – Și blec (Șez, 3, 151). În Olt, și bleonc, bleoancă, și flenc, fleancă.

bleau² (tablă) (reg.) s. n., art. bleaul; pl. bleauri

bleg adj. m., pl. blegi; f. bleagă, pl. blege

bleau² (tablă) (reg.) s. n., art. bleaul; pl. bleauri

bleg adj. m., pl. blegi; f. bleagă, pl. blege

bleau (tablă) s. n., art. bleaul; pl. bleauri

bleg adj. m., pl. blegi; f. sg. bleagă pl. blege

bleau

bleau s. m. invar. – Strop, pic; indică minimum ce se poate exprima (pentru a întări, prin absență, ideea de liniște). Creație expresivă (Iordan, BF, II, 181); coincide cu bg. ble, bljach (DAR). – Der. bleau, s. m. (animal cu urechile căzute); bleahă (var. blehaucă), s. f. (scroafă cu urechile căzute); blehăi (var. blehoti, bleheti), vb. (a lătra), prin intermediul unei asocieri curente între noțiunea de „gură” și cea de „cîrpă”, cf. bleancă, fleancă, fleoarță etc; bleașcă, s. f. (palmă, lovitură; zgomot produs de căderea unui obiect moale și umed), cf. fleașcă; bleasc, s. n. (respirație, răsuflare; bale, salivă), al cărui ultim sens este din sl. blĕšku „strălucire, bale”, după DAR (explicație ce pare greșită, căci acest sens nu apare în sl., cf. Iordan, BF, II, 183); blești, vb. (a slobozi un cuvînt, a deschide pliscul; a vorbi cu dificultate, a îngăima); coincide, probabil datorită aceleiași surse expresive, cu bg. mlaštjă „a mesteca, a molfăi”; blescăi, vb. (a murdări cu pămînt, a noroi), cf. plescăi; bleocăi, vb. (a bîrfi, a șușoti); bleoci, vb. (a vorbi, a lătră); bl(e)oșticăi, vb. (a merge cu greu printr-o mlaștină). Aceste cuvinte nu sînt în mod necesar der. direcți de la bleau, însă par a ilustra aceeași intenție expresivă. Cf. bleandă, bleg, bleot.

bleau (bleauri), s. n. – 1. Tablă albă. – 2. Tablă de fier care îmbracă osia carului, pentru evita atingerea cu butucul roții – Var. bleav, bleach, blec. Germ. Blech „tablă albă”, cf. sb. plech, mag. pléh, rus. bljacha (Sanzewitsch 198; DAR). – Der. ble(h)ui, vb. (a pune obezi la roată).

bleg (bleagă), adj. – 1. Buhăit, molatic, puhav. – 2. Cu urechile căzute. – 3. (S. m.) Paiață. Creație expresivă (Iordan, BF, II, 182), cf. bleandă, bleau, bleot. S-a explicat uneori prin sl. blagŭ „bun”, sb. blag „bun, pașnic” (Berneker 58; Bogrea, Dacor., IV, 794; Procopovici, RF, II, 133); cf. și sb. blek „tont”, cu care coincide întîmplător. – Der. blegi (var. bleji), vb. (a înmuia, a fleșcăi); bleojdi, vb. (a fleșcăi, a decădea; a face ochii cît cepele; a-și aținti privirea spre ceva), cf. pleoști (DAR se gîndește la o der. din sl. blistati „a străluci”, „a vedea”, ipoteză ce pare inutilă; cf. mai curînd sl. bljusti „a vedea”; dar mijloacele expresive ale rom. explică suficient această formație); bleoncos, adj. (cu urechile căzute), der. cu infix nazal; bleoncăni, vb. (a clătina, a legăna). Probabil aceleiași rădăcini expresive îi aparține bloj, adj. (murdar, pătat; mascat, travestit, deghizat), care se folosește în Banat; der. bloji, vb. (Maram., a murdări); blojori, vb. (a calomnia), folosit de Cantemir.

pui de bleau La Udrescu găsim expresia (s. v. bleau) a face (cuiva) un pui de bleau „a nu-i face nimic, a-l păcăli”. Am semnalat din comuna Reviga formula a face la bleav „a tremura de frig” (BPh., V, 159; vezi și la Udrescu, cu aceeași valoare, a face (la) bleauri). Bănuiesc că pui, în expresia citată, a apărut aici prin confuzie (poate intenționată) în loc de cui, vezi a face cuie (BPh., ibid.): s-au putut încrucișa cele două expresii, a face la bleau și a face cuie, deși pentru sens ar trebui desigur să ne referim la valoarea slabă a cuielor de tablă (vezi în DA, s. v. bleau, a face cuie de bleau „a tremura”). După ce am redactat rîndurile precedente, am găsit, tot la Udrescu, s. v. cui, expresia a face cuiva un cui de bleau „a păcăli (pe cineva), a nu-i face nimic”. Aceasta pe de o parte confirmă ideea pe care am exprimat-o mai sus, dar pe de altă parte poate duce la părerea că totul se reduce la o greșeală de transcriere sau de tipar. Împotriva acestei ultime ipoteze vorbește faptul că sub face expresia reapare, tot cu pui. Cred că se zice a face un pui de bine, iar un pui de bleau ar constitui o „deraiere”.

bleagă, blege s. f. 1. femeie proastă. 2. femeie molâie / lălâie.

bleg, blegi s. m. 1. (peior.) cap. 2. om naiv. 3. bărbat impotent.

pulă bleagă expr. individ neînsemnat / fără personalitate

BLEAU s. (TEHN.) (reg.) morcoașă. (~ la osia carului.)

BLEG adj., s. 1. adj., s. v. prost. 2. adj. indolent, lălâu, moale, molatic, molâu, mototol, (reg.) tofolog, (fig.) băligos, mălăieț, mămăligos. (O ființă ~eagă.) 3. adj. v. clăpăug.

BLEAU s. (reg.) morcoașă. (~ la osia carului.)

BLEG adj., s. 1. adj., s. nătăfleț, nătărău, nătîng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău, (înv. și pop.) năuc, (pop. și fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. și reg.) nătîntoc, prostan, prostatic, prostănatic, (reg. și fam.) șui, (reg.) bleot, hăbăuc, mangosit, metehău, meteleu, motoflete, motolog, mutălău, natantol, năbîrgeac, nătăbîz, nătînt, nătrui, nătruț, năvleg, năvligos, nerodoi, pliurd, ponc, pricăjit, puncău, tălălău, tălîmb, tontan, tontolete, tontolog, (prin Transilv.) balamut, (prin Olt.) bleomb, (prin Mold.) bobletic, (prin Munt.) bobleț, (Mold.) cherapleș, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) chiomb, (Transilv., Ban. și Olt.) lud, (Transilv. și Ban.) năhui, (Transilv.) nebleznic, (prin Mold., Transilv. și Maram.) șuietic, (Mold.) tanău, (Bucov.) tălășman, (prin Olt. și Munt.) tărăntuc, (Munt.) tontovan, (turcism înv.) budala, (fam.) fleț, găgăuță, gogoman, zevzec, (fig.) sec. (~ mai este!) 2. adj. indolent, lălîu, moale, molatic, molîu, mototol, (reg.) tofolog, (fig.) băligos, mălăieț, mămăligos. (O ființă ~.) 3. adj. atîrnat, blegit, clăpăug, lăsat, pleoștit, (pop.) blegoșat, (prin Olt.) bleonc, (Mold. și Transilv.) dăbălăzat, (Transilv.) plecozat, (fam.) bleojdit. (Cu urechile ~.) erată

Bleg ≠ deștept, căpățănos, căpos, cuminte, înțelept, isteț, mintios