bleah, bleav și bleaŭ (o silabă) n., pl. urĭ. Trans. Mold. (rut. bleáha, d. germ. blech, tinichea. V. plev). Feru care acoperă capătu osiiĭ ca să nu roadă frecîndu-se de roată (în Trans. morcoașă). Fig. Iron. Gioablă, unealtă proastă: un bleav de pistol (CL. 1924, 194), de cuțit, de coasă. V. hleab.