16 definiții pentru bitumen


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bitumén2 sn vz bitum

bitumén1 sn [At: DEX2 / Pl: ~e / E: ger Bitumen, lat bitumen] Material bogat în hidrocarburi provenit din transformarea, în condiții naturale, a cerii și a rășinii vegetale.

BITÚMEN, bitumene, s. n. Substanță organică formată dintr-un amestec de hidrocarburi naturale rezultat din transformarea în oxigen a resturilor de organisme depuse pe fundul bazinelor saline sărace. – Din germ. Bitumen, lat. bitumen.

BITÚMEN s. n. Material bogat în hidrocarburi, provenit din transformarea în condiții naturale a cerii și a rășinii de origine vegetală. – Din germ. Bitumen, lat. bitumen.

BITÚMEN s. m. Material bogat în hidrocarburi, provenit din transformarea, în condiții naturale, a cerii și a rășinii plantelor.

BITÚMEN s. n. Material bogat în hidrocarburi, provenit din transformarea, în condiții naturale, a cerii și a rășinii plantelor. – Germ. Bitumen (lat. lit. bitumen).

BITÚMEN s.n. Material compus dintr-un amestec de hidrocarburi, provenit din transformarea naturală a rășinilor de plante și a cerii. [Pl. -nuri. / < lat. bitumen].

BITÚMEN s. n. material bogat în hidrocarburi, din transformarea naturală a rășinilor de plante și a cerii. (< lat. bitumen)

BITÚMEN n. Material bogat în hidrocarburi, provenit din transformarea naturală în pământ a resturilor organice. /<lat. bitumen

*bitúm și (rar) bitúmen n. fără pl. (fr. bitume, d. lat. bitúmen. Cp. cu examen, specimen, volum). Smoală, o substanță minerală inflamabilă lichidă și gălbuĭe saŭ solidă și neagră care se găsește în pămînt și din clasă căreĭa face parte păcura, petrolu, cărbunele de pămînt, catranu, asfaltu ș.a. (Cu ĭa se ung corăbiile că să nu intre apă pin crăpăturĭ).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bitúmen s. n., pl. bitúmene

bitúmen s. n., pl. bitúmene


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BITUMENE GAZOÁSE s. pl. v. gaze naturale.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bitúmen s. n. – Material provenit din transformarea în condiții naturale a cerii și a rășinii vegetale. Lat. bitumen (sec. XIX). Cuvînt rar; în locul lui se folosește asfalt. În schimb, se folosește der. bituminos, adj., din fr. bitumineux.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

bitumen, (engl.= bitumen) compus natural format dintr-un amestec de hidrocarburi cu grade diferite de viscozitate. B. este un produs care rezultă prin transformarea materiei organice și stă la originea formării petrolului și gazelor naturale. După modul de zăcământ, se disting b. fixe (polibitumene); șist. bituminoase (disodile, menilite) și b. libere (anabitumene), lichide (țiței), gazoase (gaze naturale) și solide (parafine naturale, ozocherită, asfalt). B. în stare fluidă umplu porii rocilor în care se găsesc (nisipuri, gresii), se acumulează în goluri (calcare cavernoase) sau de-a lungul unor sisteme de fisuri.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BITÚMEN (< germ., lat.) s. n. (GEOL.) Substanță organică formată dintr-un amestec de hidrocarburi naturale rezultat din transformarea resturilor de organisme depuse pe fundul bazinelor saline sărace în oxigen. ♦ B. gazos = gaze naturale. ♦ B. lichid = petrol. ♦ B. solid = nume generic pentru asfalt, ozocherită, parafine naturale etc.

Intrare: bitumen
bitumen1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: Ortografic, DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bitumen
  • bitumenul
  • bitumenu‑
plural
  • bitumene
  • bitumenele
genitiv-dativ singular
  • bitumen
  • bitumenului
plural
  • bitumene
  • bitumenelor
vocativ singular
plural
bitumen2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bitumen
  • bitumenul
  • bitumenu‑
plural
  • bitumenuri
  • bitumenurile
genitiv-dativ singular
  • bitumen
  • bitumenului
plural
  • bitumenuri
  • bitumenurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bitumen

  • 1. Substanță organică formată dintr-un amestec de hidrocarburi naturale rezultat din transformarea în oxigen a resturilor de organisme depuse pe fundul bazinelor saline sărace.
    surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie: