BIROCRAT, -Ă, birocrați, -te, s. m. și f. Persoană care practică birocrația. – Din fr. bureaucrate.

BIROCRAȚIE, birocrații, s. f. 1. Putere excesivă a administrației. 2. Muncă rutinieră, formală. – Din fr. bureaucratie.

birocrat, ~ă smf [At: SBIERA, F. S. 156 / V: (înv) biur~ / Pl: ~ați, ~e / E: fr bureaucrate] 1 (Înv) Funcționar public. 2 Persoană care practică birocrația.

birocrație sf [At: ALECSANDRI, T. 111 / V: (înv) biur- / Pl: (rar) -ii / E: fr bureaucratie] 1-2 Interpretare și aplicare a legilor, regulamentelor etc. în litera lor, fără a le înțelege spiritul. 3 Totalitatea birocraților.

biurocrat, ~ă smf vz birocrat

biurocrație sf vz birocrație

birocrat, -ă s.m., s.f. 1 Persoană care dă o importanță exagerată formalităților în dauna fondului. 2 Funcționar în birourile unei administrații. • pl. -ți, -te. /<fr. bureaucrate.

birocrație s.f. 1 Birocratism. 2 (înv.) Totalitatea funcționarilor care alcătuiesc birourile administrației publice. • g.-d. -iei. și (înv.) biurocrație s.f. /<fr. bureaucratie.

biurocrație s.f. v. birocrație.

*BIROCRAT – BIUROCRAT...

*BIUROCRAT sm. Funcționar în biurourile unei administrațiuni publice (în spec. cu înțelesul de acela care abuzează față de public de puterea, de autoritatea, de influența sa) [fr.].

*BIUROCRAȚIE sf. Puterea, autoritatea, influența ce au funcționarii din biurourile administrațiunilor publice [fr.].

BIROCRAT, -Ă, birocrați, -te, s. m. și f. Persoană care practică birocrația. – Din fr. bureaucrate.

BIROCRAȚIE, birocrații, s. f. Interpretare și aplicare a legilor, a dispozițiilor, a regulamentelor etc. numai în litera lor, fără preocuparea de a le înțelege spiritul; birocratism, funcționarism. – Din fr. bureaucratie.

BIROCRAT, birocrați, s. m. Funcționar care acordă o importanță exagerată formalităților (administrative) în dauna fondului cauzei și a intereselor cetățenilor; formalist. Ministerul... este dator să ia măsuri pentru buna deservire a oamenilor muncii și să tragă la răspundere pe birocrați. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2721.

BIROCRAȚIE s. f. 1. (În orînduirea burgheză) Sistem administrativ formalist, în care aparatul funcționăresc, rupt de masele muncitoare, exercită în stat o putere, o influență excesivă și preponderentă, în dauna intereselor obștești și în favoarea claselor exploatatoare; (cu sens colectiv) pătura privilegiată din clasa dominantă a exploatatorilor, în mîinile căreia se află puterea; înalta funcționărime. Mă făcuse să înțeleg că așezarea noastră socială și politică era alcătuită din «simple firme fără conținuț», cu o birocrație conruptă, cu moșierime feudală. SADOVEANU, N. F. 134. 2. Birocratism. Și asemeni unor spărturi în densitatea de neînchipuit a păienjenișului birocrației, au început a răbufni faptele de tot felul. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 109, 10/3. – Variantă: (azi pe cale de dispariție) biurocrație (ALECSANDRI, T. 111) s. f.

BIUROCRAȚIE s. f. v. birocrație.

BIROCRAT, -Ă, birocrați, -te, s. m. și f. Persoană care acordă o importanță exagerată formalităților în dauna fondului cauzei și a intereselor cetățenilor. – Fr. bureaucrate.

BIROCRAȚIE, birocrații, s. f. Birocratism. – Fr. bureaucratie.

BIROCRAT, -Ă s.m. și f. Funcționar care dă o importanță exagerată formalităților în dauna fondului; formalist. [Var. biurocrat s.m. și f. / < fr. bureaucrate].

BIROCRAȚIE s.f. 1. (Rar) Birocratism. 2. Birocrație muncitorească = pătură coruptă prin salarii mari și alte avantaje; aristocrație muncitorească. [Gen. -iei, var. biurocrație s.f. / < fr. bureaucratie, cf. fr. bureau – birou, gr. kratos – putere].

BIUROCRAT, -Ă s.m. și f. v. birocrat.

BIUROCRAȚIE s.f. v. birocrație.

BIROCRAT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care practică birocratismul. (< fr. bureaucrate)

BIROCRAȚIE s. f. birocratism; ansamblul funcționarilor publici. (< fr. bureaucratie)

BIROCRAT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Funcționar care practică birocratismul. [Sil. -ro-crat] /<fr. bureaucrate

BIROCRAȚIE f. 1) Atitudine caracterizată printr-o respectare exagerată a formalităților sau a regulilor scrise; formalism. 2) Totalitate a birocraților. [Art. birocrația; G.-D. birocrației; Sil. -cra-ți-e] /<fr. bureaucratie

biurocrat m. funcționar în biurourile unei administrațiuni.

biurocrație f. 1. puterea, organizarea muncii în biurouri; 2. influența biurourilor.

*bĭurocrát m. (fr. bureaucrate). Funcționar de bĭurou (mai ales puternic și autoritar).

*bĭurocrațíe f. (fr. bureaucratie). Defav. Puterea autoritară a bĭurourilor (a funcționarilor).

birocrat (desp. -ro-crat) s. m., pl. birocrați

birocrație (desp. -ro-cra-) s. f., art. birocrația, g.-d. art. birocrației; pl. birocrații, art. birocrațiile (desp. -ți-i-)

birocrat (-ro-crat) s. m., pl. birocrați

birocrație (-ro-cra-) s. f., art. birocrația, g.-d. art. birocrației; pl. birocrații, art. birocrațiile

birocrat s. m. (sil. -crat), pl. birocrați

birocrație s. f. (sil. -cra-). art. birocrația, g.-d. art. birocrației; pl. birocrații, art. birocrațiile

birocrat

birocrat.

birocrație, -ției gen. a.

BIROCRAT s. (depr.) scriptolog. (Nu-i decât un ~.)

BIROCRAȚIE s. v. birocratism.

BIROCRAT s. (depr.) scriptolog. (Nu-i decît un ~.)

BIROCRAȚIE s. birocratism, (depr.) scriptologie. (O condamnabilă ~.)