BIROCRAȚIE s. f. 1. (În orînduirea burgheză) Sistem administrativ formalist, în care aparatul funcționăresc, rupt de masele muncitoare, exercită în stat o putere, o influență excesivă și preponderentă, în dauna intereselor obștești și în favoarea claselor exploatatoare; (cu sens colectiv) pătura privilegiată din clasa dominantă a exploatatorilor, în mîinile căreia se află puterea; înalta funcționărime. Mă făcuse să înțeleg că așezarea noastră socială și politică era alcătuită din «simple firme fără conținuț», cu o birocrație conruptă, cu moșierime feudală. SADOVEANU, N. F. 134. 2. Birocratism. Și asemeni unor spărturi în densitatea de neînchipuit a păienjenișului birocrației, au început a răbufni faptele de tot felul. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 109, 10/3. – Variantă: (azi pe cale de dispariție) biurocrație (ALECSANDRI, T. 111) s. f.