2 intrări

12 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

binemeritare sf [At: MDA ms / Pl: ~tări / E: binemerita] Câștigare a dreptului la recunoștința cuiva Si: binemeritat1.

BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita.

binemerita vi [At: DA ms / Pzi: binemerit / E: bine + merita] (Urmat de determinări introduse prin pp „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva.

binemerita vb. I. intr. (cu determ. introduse prin prep. „de la”) A cîștiga dreptul la recunoștința cuiva. A binemeritat de la patrie (ALECS.). • prez.ind. binemerit. /bine + merita.

BINEMERITÁ vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „ de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva. – Bine + merita.

BINEMERITÁ vb. I. Intranz. (Rar, mai ales la perf. c.; urmat de determinări introduse plin prep. «de la») A cîștiga dreptul la recunoștința cuiva. A binemeritat de la patrie. ALECSANDRI, T. I 247.

BINEMERITÁ vb. I. Intranz. (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „ de la”; folosit la perf. c. și gerunziu) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva. – Din bine1 + merita.

BINEMERITÁ vb. intr. a câștiga dreptul la recunoștința cuiva. (< bine + merita)

*binemérit a v. intr. (lat. benemeréri, -méritus). Fac marĭ serviciĭ cuĭva, merit multa luĭ recunoștință: Scipione a binemeritat de la patrie.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

binemerita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemerit, 2 sg. binemeriți, 3 binemerită; conj. prez. 3 să binemerite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)

binemeritá vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 3 sg. și pl. binemérită

Intrare: binemeritare
binemeritare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • binemeritare
  • binemeritarea
plural
  • binemeritări
  • binemeritările
genitiv-dativ singular
  • binemeritări
  • binemeritării
plural
  • binemeritări
  • binemeritărilor
vocativ singular
plural
Intrare: binemerita
verb (V6)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • binemerita
  • binemeritare
  • binemeritat
  • binemeritatu‑
  • binemeritând
  • binemeritându‑
singular plural
  • binemerită
  • binemeritați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • binemerit
(să)
  • binemerit
  • binemeritam
  • binemeritai
  • binemeritasem
a II-a (tu)
  • binemeriți
(să)
  • binemeriți
  • binemeritai
  • binemeritași
  • binemeritaseși
a III-a (el, ea)
  • binemerită
(să)
  • binemerite
  • binemerita
  • binemerită
  • binemeritase
plural I (noi)
  • binemerităm
(să)
  • binemerităm
  • binemeritam
  • binemeritarăm
  • binemeritaserăm
  • binemeritasem
a II-a (voi)
  • binemeritați
(să)
  • binemeritați
  • binemeritați
  • binemeritarăți
  • binemeritaserăți
  • binemeritaseți
a III-a (ei, ele)
  • binemerită
(să)
  • binemerite
  • binemeritau
  • binemerita
  • binemeritaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

binemerita, binemeritverb

  • 1. (Urmat de determinări introduse prin prepoziție „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. DEX '09 DLRLC MDN '00
    • format_quote A binemeritat de la patrie. ALECSANDRI, T. I 247. DLRLC
etimologie:
  • Bine + merita DEX '09 MDN '00

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.