BIGĂ, bigi, s. f. Macara cu un braț oscilant, articulat la partea inferioară și comandat prin cabluri, folosită în construcții și la bordul navelor. – Din fr. bigue.

bigă³ sm vz bic

bigă¹ sf [At: LTR / Pl: bigi / E: fr bigue] 1 Aparat pentru încărcat și descărcat mărfuri în porturi, format din două sau trei brațe de sprijin unite printr-o bară prevăzută cu scripeți. 2 (Arg) Penis.

bigă² sf [At: DN³ / Pl: ~ge / E: lat biga] Car roman, de obicei cu două roți, tras de doi cai.

bigă¹ s.f. 1 Macara specială întrebuințată la bordul navelor pentru încărcarea sau descărcarea mărfurilor. 2 (arg.) Penis. • pl. bigi. /<fr. bigue.

bigă² s.f. Car roman, de obicei cu două roți, tras de doi cai, folosit și la curse. • pl. -ge. /<lat. biga, -ae.

*BIGĂ sf. ⛵ Grindă de lemn prinsă la un capăt de cercul catartului și prevăzută cu o macara; servește pentru descărcarea mărfurilor (🖼 478) [fr. bigue].

BIGĂ, bigi, s. f. Aparat format din două sau trei brațe de sprijin unite printr-o bară prevăzută de scripeți, cu ajutorul căreia se încarcă sau se descarcă mărfurile în porturi. – Din fr. bigue.^[1]

BIGĂ, bigi, s. f. Aparat de ridicat, instalat pe bordul navelor. – Fr. bigue.

BIGĂ² s.f. Car roman, de obicei cu două roți, la care erau înhămați doi cai. [< lat. biga, cf. fr. bige].

BIGĂ¹ s.f. Tip special de macara, întrebuințată la bordul navelor pentru încărcări și descărcări. [Pl. -gi. / < it. biga, fr. bigue].

BIGĂ¹ s. f. macara specială la bordul navelor pentru încărcări și descărcări. (< fr. bigue)

BIGĂ² s. f. car roman cu două roți, la care erau înhămați doi cai. (< lat. biga)

BIGĂ ~gi f. Macara de construcție specială, folosită pentru încărcări și descărcări, mai ales la bordul navelor. /<fr. bigue

bic sm [At: GOROVEI, C. 371 / V: (reg) bică, bugă, bigă / Pl: bici / E: bg бик, srb bik] 1 (Reg) Taur Cf bugă, buhai. 2-3 (Reg; șhp) Mânzat. 4 (Reg) Bou. 5 (Ban) Țap.

bugă² sm vz bic

bic s.m. (zool.; reg.) 1 Taur. 2 Mînzat. 3 Bou. • pl. bici. /<bg. бик, srb. bik.

❍BIC sm. 1 Băn. 🐒 1 Taur ¶ 2 🐦 BIC-DE-RÎT = BOU-DE-BALTĂ [srb.].

bic m. (sîrb. bg. rut. bik, vsl. bykŭ, taur [d. bukati, a mugi], de unde și ung. bika, taur. Cp. cu buhaĭ. V. bucoĭ). Ban. Olt. Taur, buhaĭ.

bigă² (macara) s. f., g.-d. art. bigii; pl. bigi

bigă¹ (car roman) s. f., g.-d. art. bigei; pl. bige

bigă¹ (macara) s. f., g.-d. art. bigii; pl. bigi

bigă² (car roman) s. f., g.-d. art. bigei; pl. bige

bigă (macara) s. f., g.-d. art. bigii; pl. bigi

bigă (car roman) s. f., pl. bige

BIC s. v. taur.

bic s. v. TAUR.

bic (-ci), s. m. – (Olt.) Taur. Bg. bik, sb. bik, cf. slov., rus. byk, pol. byk (Cihac). Cf. beci.

bic, bici, (bică), s.m. (reg.) Taur (Bos taurus). – Cf. ucr. byk, pol. byk „taur” (MDA).

bic, bici, (bică), s.f. – (reg.) Taur (Bos taurus). Atestat în Vad, în var. bică (Papahagi, 1925). – Cf. rus. byk, pol. byk „taur” (Cihac, cf. DER; MDA); bg., sb. bik (DELR).

BIC cf. ung. bika „taur” din care subst. ard.-băn. bică (taur); cf. și blg.-srb. бикъ „taur”, dar e posibil și alta temă. 1. Bic fam., act.; Bica b. (Ard; Moț; 16 A III 25, 87); – pren, mold. 1577 (16 B VI 339); – Negul, sec. al XVII-lea (Acte Sc); – Ivașco, sec. al XIV-lea (Dm); Bică act. 2. Bica f. (G Dem 333; P Bor 6, 11, 33; Stavr 28). 3. Bic/an și -escu (Tel 58); Bic/ani s. (17 A III 112); -ești s. (Giur 339). 4. Bicu, St. (MZ Pl acte); -l (Olt); -lescul Vladul, 1610 (BCI XI 53). 5. Bicoiu, St., munt. (ib. 95). 6. Bichean pren. (Ard II 86). 7. Bichești s. 8. Apropieri: Bicos b. (17 B I 388).

a-l durea în bigă / în cot / în cur / în șpiț expr. (vulg.) a nu-i păsa, a-i fi indiferent.