2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BIBÍC1, bibici, s. m. (Ornit.) Nagâț. – Din magh. bibic.

BIBÍC1, bibici, s. m. (Ornit.) Nagâț. – Din magh. bibic.

BIBÍC2, -Ă, bibici, -ce, s. m. și f. (Înv. și fam.) Termen de dezmierdare adresat unei persoane iubite; bibiloi. – Cf. bibi.

bibíc2, ~ă smf [At: CARAGIALE, T. II, 84 / Pl: ~ici, ~ice / E: ns cf bibi1] (Înv; fam) Termen de dezmierdare Si: drag, iubit, (gmț) bibiloi.

bibíc3 s [At: H II, 81 / Pl: nct / E: nct] (Reg; rar) Haină de damă.

bibíc1 sm [At: BARCIANU / Pl: ~ici / E: mg bibic] (Orn; Trs) Nagâț (Vanellus vanellus).

BIBÍC2, -Ă, bibici, -ce, s. m. și f. (Fam.) Termen de dezmierdare adresat unei persoane iubite; bibiloi. – Cf. bibi.

BIBÍC, bibici, s. m. (Familiar, de obicei la vocativ) Termen de dezmierdare adresat unei persoane iubite. Mai bine fă cum te-nvăț eu, bibicule. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 74. Îi scriu: «Bibicule, Mangafaua pleacă mîine, miercuri, la Ploieștii. CARAGIALE, O. I 186. [Era] un bilet de amor de la o damă către «bibicul» ei. CARAGIALE, O. I 192.

BIBÍC2, -Ă, bibici, -e, s. m. și f. (Fam.) Termen de dezmierdare adresat unei persoane iubite. – Fr. bibi.

BIBÍC1, bibici, s. m. (Ornit.) Nagâț. – Magh. bibic.

BIBÍC ~ci m. Pasăre migratoare de baltă, de talie mică, cu moț și cu penaj colorat; nagâț. /<ung. bibic

bibic m. 1. Tr. nagâț; 2. fam. drăguț: iată-le’s bibici hazlie AL. [Termen de origină copilărească].

*bibíc, -ă s. (fr. bibi, a.î.). Fam. Termen de alintătură unui copil, unei fete. V. gigea.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bibíc2 (persoană) (înv., fam.) s. m., pl. bibíci

bibíc1 (pasăre) s. m., pl. bibíci

bibíc (pasăre, persoană) s. m., pl. bibíci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bibíc (bibíci), s. m. – (Trans.) Nagîț. Mag. bibic (Cihac, II, 512).

bibíc (bibíci), s. m. – Iubit. Var. (înv.) bibi. Fr. bibi. Cuvînt fam., ca și der. bibică, s. f. (iubită).

Intrare: bibic (ornit.)
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bibic
  • bibicul
  • bibicu‑
plural
  • bibici
  • bibicii
genitiv-dativ singular
  • bibic
  • bibicului
plural
  • bibici
  • bibicilor
vocativ singular
  • bibicule
  • bibice
plural
  • bibicilor
Intrare: bibic (persoană)
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bibic
  • bibicul
  • bibicu‑
plural
  • bibici
  • bibicii
genitiv-dativ singular
  • bibic
  • bibicului
plural
  • bibici
  • bibicilor
vocativ singular
  • bibicule
  • bibice
plural
  • bibicilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bibic (ornit.)

  • 1. ornitologie Pasăre migratoare de baltă, de talie mică, cu moț și cu penaj colorat.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: nagâț

etimologie:

bibic, -ă (persoană) bibic bibică (2)

  • 1. învechit familiar Termen de dezmierdare adresat unei persoane iubite.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: bibiloi 3 exemple
    exemple
    • Mai bine fă cum te-nvăț eu, bibicule. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 74.
      surse: DLRLC
    • Îi scriu: «Bibicule, Mangafaua pleacă mîine, miercuri, la Ploiești». CARAGIALE, O. I 186.
      surse: DLRLC
    • [Era] un bilet de amor de la o damă către «bibicul» ei. CARAGIALE, O. I 192.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • cf. bibi
    surse: DEX '09