BISERICĂ, biserici, s. f. 1. Clădire destinată celebrării unui cult creștin. ◊ Expr. A lua calea bisericii = a deveni evlavios, pios. A (nu) fi ușă de biserică = a (nu) respecta morala religioasă, a (nu)-și îngădui abateri de la morala religioasă, a (nu) duce o viață pioasă; p. ext. a (nu) fi cinstit, a (nu) fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la biserică = a nu da importanță conveniențelor sociale; a nu se sfii să spună cuiva în față lucruri neplăcute. 2. Instituția creștinismului în ansamblu. 3. Comunitate întemeiată de Isus Hristos, alcătuită din totalitatea celor care cred în acesta; semn al comuniunii oamenilor cu Dumnezeu. ♦ Ansamblul credincioșilor reuniți într-o comuniune creștină locală. Biserica ortodoxă – Lat. basilica.

biserică sf [At: COD. VOR. 17^R/7 / V: (înv) băsearecă, besearecă, besear~, ~earică, (Ban) băsăr~, (Trs; Mol) beserecă, ~rcă / Pl: ~ici / E: ml basilica] 1 Clădire destinată celebrării cultului creștin Si: Casa-Domnului. 2 Prelații din biserică (1). 3 Credincioșii din biserică (1). 4 Biserica împreună cu prelații și credincioșii. 5 (Îe) A lua calea ~icii A deveni evlavios. 6-7 (Îe) A (nu) fi ușă (cruce sau lemn) de ~ A (nu) respecta morala religioasă. 8-9 (Îae; pex) A (nu) fi cinstit. 10 (Îe) A nu fi dus (de multe ori pe) la ~ A nesocoti conveniențele sociale. 11 (Îae) A fi o persoană dificilă. 12 (Irn; îe) A veni de la ~ A fi beat. 13 Instituția creștinismului în ansamblu. 14 Comunitate religioasă de același cult. 15 (Înv) Mulțime de creștini. 16 (Ent; îs) ~a-dracului Ploșniță de plante (Pentatoma beccarum).

biserică s.f. 1 Clădire destinată celebrării unui cult creștin; Casa Domnului. Am grăit... în biserică, propoveduind cuvîntul lui Dumnezeu (Antim). ◊ expr. A lua calea bisericii = a deveni evlavios, pios. A (nu) fi ușă de biserică = a) a (nu) respecta morala religioasă, a (nu)-și îngădui abateri de la morala religioasă, a (nu) duce o viață pioasă; b) a (nu) fi cinstit, a (nu) fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la biserică = a) a nu da importanță conveniențelor sociale; b) a nu se sfii să spună cuiva în față lucruri neplăcute. A fi cheie de biserică v. cheie. A șopoti în biserică v. șopoti. A veni de la biserică v. veni. ♦ Adunare a credincioșilor. Biserica s-a înfiorat de jalea orfanilor. ♦ Parohie. 2 Instituția creștinismului în ansamblu. ◊ Om al bisericii v. om. Părinții bisericii v. părinte. 3 (cu determ.) Comunitate religioasă de același cult. Majoritatea românilor țin de Biserica Ortodoxă. ◊ Biserica Catolică v. catolic. Biserică colegială v. colegial. Biserică confesională v. confesional. Biserică pravoslavnică v. pravoslavnic. Biserica Răsăriteană v. răsăritean. Biserica Romană v. roman. 4 fig. Învățătura morală de la biserică. Biserica deschide pe om (CR.). 5 Biserică-necropolă = biserică în care se găsesc morminte și cripte. 6 Compus: (entom.) biserica-dracului = ploșniță de plante (Pentatoma beccarum). • pl. -ci. și (înv.) băsearecă s.f. /lat. basĭlĭca, -ae.

BISERICĂ (pl. -ici) sf. ⛪ Lăcaș clădit anume pentru adunarea credincioșilor creștini (🖼 487) și (TAB. VIII, IX) biserica-i în inima omului (CRG.); 👉 CALE1, IEPURE, UȘĂ ¶ 2 Adunarea tuturor creștinilor, creștinătatea ¶ 3 Fețele bisericești, clerul [lat. basĭlĭca].

BISERICĂ, biserici, s. f. 1. Clădire destinată celebrării unui cult creștin. ◊ Expr. A lua calea bisericii = a deveni evlavios, pios. A (nu) fi ușă de biserică = a (nu) respecta morala religioasă, a (nu)-și îngădui abateri de la morala religioasă, a (nu) duce o viață pioasă; p. ext. a (nu) fi cinstit, a (nu) fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la biserică = a nu da importanță conveniențelor sociale; a nu se sfii să spună cuiva în față lucruri neplăcute. 2. Instituția creștinismului în ansamblu. 3. Comunitate religioasă de același cult. Biserica ortodoxă. – Lat. basilica.

BISERICĂ, biserici, s. f. 1. Clădire destinată celebrării unui cult creștin. Se auzi clopotul de la biserică. PAS, L. 112. Săracele mame de la mahala dădeau sărindare la biserici. SADOVEANU, N. F. 137. Biserica creștină, a ei catapeteasmă De-un fulger drept în două e ruptă și tresare. EMINESCU, O. I 95. Cocheta face pe nevinovata. S-o vezi cît s-a făcut de bisericoasă; șede toată ziua închisă, merge numai la biserică și la paradă. NEGRUZZI, S.I 65. ◊ Expr. A fi ușă de biserică = (mai ales în construcții negative) a fi corect, cinstit. A nu fi dus (de multe ori) (pe) la biserică (sau biserici) = a nu da importanță convențiilor sociale, a nu ști multe, a avea curajul opiniei. Cu ei putea să dea drumul sarcasmului, căci nici ei nu erau duși prea mult pe la biserici. PAS, L. I 41. Cîți iepuri la biserică = de loc. 2. (De obicei determinat prin «creștină», «ortodoxă», «catolică» etc.) Comunitatea creștinilor care țin de același cult și profesează aceleași dogme. Biserica ortodoxă. 3. Instituție religioasă (creștină) dintr-o localitate, avînd o clădire pentru celebrarea cultului, unul sau mai mulți preoți și de cele mai multe ori (în țările capitaliste, în trecut și la noi) avere proprie. V. parohie. – Variantă: (regional) beserică (CREANGĂ, P. 116) s. f.

BISERICĂ, biserici, s. f. 1. Clădire destinată celebrării unui cult (creștin). ◊ Expr. A lua calea bisericii = a) a deveni evlavios, pios; a se pocăi; b) p. ext. a îmbătrîni. A (nu) fi ușă de biserică = a (nu) fi corect, cinstit. Cîți iepuri la biserică = de loc; nimeni, nici unul. A nu fi dus (de multe ori) la biserică = a nu da importanța cuvenită convențiilor sociale; a avea curajul opiniei. 2. Comunitatea creștinilor care țin de același cult. Biserica ortodoxă. – Lat. basilica.

BISERICĂ ~ci f. 1) Edificiu construit și amenajat special pentru celebrarea cultului creștin. * A nu fi ușă de ~ a) a nu respecta morala creștină; b) a nu fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la ~ a neglija conveniențele sociale. 2) mai ales art. Instituția creștinismului în ansamblu. 3) Comunitate religioasă de adepți ai aceluiași cult. [G.-D. bisericii] /<lat. basilica

biserică f. 1. adunarea credincioșilor; 2. edificiu consacrat cultului religios; 3. creștinătatea întreagă sau o parte dintr’însa: biserica apostolească, biserica română; 4. persoanele bisericești, clerul. [Vechiu-rom. băsearecă = lat. BASILICA, sens datând din sec. IV, când creștinii începură a ridica bisericile în stilul bazilicelor romane].

bisérică și (vechĭ, azĭ Trans.) besérecă și besérică și (maĭ vechĭ) băsérecă f., pl. ĭ (lat. basĭlĭca, d. vgr. basiliké, regală (adică „casă”); fr. basoche, corpu funcționarilor și avocaților unuĭ tribunal, unuĭ palat de justiție. V. busuĭoc, basilică). Societatea tuturor credincĭoșilor: biserica creștinească. Ramură a bisericiĭ creștineștĭ: biserica romană, cea grecească. Edificiu în care se adună credincioșiĭ: biserica catedrală. Cler, preuțime. – Cele mai marĭ bisericĭ sînt: Sfîntu Petru din Roma (în care încap 45000 de oameni), domu din Milano (36000), Sfîntu Paul din Roma (32000), Sfîntu Paul din Londra (25000), Sfînta Sofia din Constantinopole (23000), Notre-Dame din Paris (21000), domu din New-York (16000), catedrala din Pisa (12000), Sfîntu Ștefan din Viena (12000) și Sfîntu Marcu din Veneția (7000).

băsearecă sf vz biserică

besearecă sf vz biserică

besearică sf vz biserică

beserecă sf vz biserică

bisearică sf vz biserică

bisercă sf vz biserică

băsearecă s.f. v. biserică.

BISERICA ESTE ÎN SUFLETUL OMULUI (Creangă) = Credința și alte însușiri sufletești sînt mai de temeiu cînd fac parte din educația omului.

BISERICUȚĂ (pl. -uțe) sf. dim. BISERICĂ.

NIMENI NU E UȘĂ DE BISERICĂ = Tot omul își are păcatele lui.

BESERECĂ^[1] s. f. v. biserică.

biserică-cetate s. f. Biserică întărită ca o cetate ◊ „O altă lucrare a academicianului G.O [...] este studiul monografic consacrat bisericilor-cetăți din Ardeal.” Cont. 18 I 63 p. 2 (din biserică + cetate)

biserică-monument (istoric) s. f. ◊ „În perioada 29 octombrie – 9 noiembrie, o echipă de specialiști [...] a executat la biserica-monument istoric de la Boiana (ridicată în secolele XXIII) lucrări de desalinizare a picturii murale printr-o metodă originală [...] [care] constă în folosirea fenomenului electroosmotic și a efectului de perturbare termodinamică.” R.l. 11 XI 72 p. 6. ◊ „Păzitorul și spiritul tutelar al bisericii-monument din Țebea împlinește 80 de ani.” R.l. 13 XI 81 p. 1 (din biserică + monument [istoric])

biserică-necropolă s. f. Biserică în subsolul căreia se găsesc morminte și cripte ◊ „S-a terminat restaurarea bisericii-necropole a lui Ștefan cel Mare și construirea unui muzeu care va adăposti o valoroasă colecție de artă medievală.” R.l. 26 XII 75 p. 5 (din biserică + necropolă)

Biserica-Albă f. numită de Unguri Fehértemplom, oraș în Banat, cu vinuri renumite: 7800 loc. (Nemți, Sârbi, Români, Unguri, Evrei).

besérecă V. biserică.

biserică s. f., g.-d. art. bisericii; pl. biserici (dar: Biserica (instituție) s. propriu f.)

biserică s. f., g.-d. art. bisericii; pl. biserici

biserică s. f., g.-d. art. bisericii; pl. biserici

biserică, -ci.

biserică (biserici), s. f. – 1. Clădire destinată cultului creștin. – 2. Comunitate a creștinilor. – 3. (Arg.) Cîrciumă. – Var. băsearecă, băsearică, bese(a)rică, bisearică, toate înv. Mr. băsear(i)că, megl. băsęrică, istr. basęrikę. Lat. băsĭlĭca (Pușcariu 204; REW 972; Candrea-Dens., 161; DAR; Pușcariu, Dacor., I, 436); cf. vegl. bašalka, valtel. baselga, engad. baseldža; cd. și dubletul neol. basilică, s. f. (biserică sau catedrală impunătoare). Der. bisericuță, s. f. (biserică mică; grup de prieteni care se admiră reciproc); bisericesc, adj. (ecleziastic); bisericește, adv. (ca la biserică); bisericos, adj. (credincios, evlavios); îmbiserici, vb. rar, înv. (a intra în biserică).

biserică, biserici s. f. 1. Așezământ sfânt întemeiat prin jertfa lui Hristos pe cruce și prin învierea Sa din morți pentru sfințirea și mântuirea oamenilor. Este una, sfântă, sobornicească și apostolească, alcătuită din totalitatea celor botezați, care se împărtășesc din aceleași sfinte taine (bis. văzută), și din îngeri și drepții adormiți întru Domnul (bis. nevăzută). Este condusă în chip tainic de Iisus Hristos, iar în chip văzut de ierarhia bisericească. ♦ Biserica Ortodoxă Română = bis. care cuprinde pe toți credincioșii de religie ortodoxă din România și din diaspora. Este autocefală și unitară în organizarea sa și păstrează unitatea dogmatică, canonică și culturală cu Bis. ecumenică a Răsăritului. Are conducere sinodală ierarhică și este organizată ca Patriarhie. V. și Patriarhia Română. Biserica anglicană v. anglicanism. Biserica episcopală v. anglicanism. Biserica reformată v. calvinism. Biserica evanghelică v. luteranism. Biserica de scietologie v. scientologie. 2. Local destinat celebrării cultului creștin. ♦ Biserici din București demolate în timpul regimului comunist (anul din paranteză indică întemeierea ei): în 1977: Bis. Enei (1724); în 1984: Schitul Maicilor (1726), Postăvari (sec. 16), Spirea Veche (sec. 18), Izvorul Tămăduirii (sec. 18), Cotroceni (1687); în 1985: Pantelimon (1813), Sf. Mina (începutul sec. 20), Sf. Nicolea-Sârba (sec. 17); în 1986: Sf. Nicolae (1711), Complexul M-rii Văcărești (1711), Sf. Paraschiva (sec. 19), Sf. Vineri (1644), Olteni (1722), Sf. Spiridon Vechi (1646), Bradu Stoica (1809), Sf. Treime Dudești (1804). – Din lat. basilica.

BISÉRICĂ (lat. basilica) 1. Instituție a creștinismului, întemeiată de Hristos, care asigură comuniunea oamenilor cu Dumnezeu prin actul de credință și prin participarea la slujbele săvîrșite de cei învestiți cu puterea Duhului Sfînt în vederea mîntuirii. Este alcătuită din totalitatea celor botezați și care cred în Hristos. ♦ B. primară = comunitate religioasă întemeiată de Iisus Hristos și reunind primii creștini. B. universală = larga comuniune a celor care cred în Iisus Hristos; semnul umanității răscumpărate prin Hristos. B. locală = manifestare a b. universale într-un loc, garantată de episcop, prin care orice b.l. se află în comuniune cu b. universală. Primele b.l. au fost organizate, după Cincizecime de apostolii lui Hristos. 2. Ansamblul credincioșilor reuniți într-o comuniune creștină particulară. ♦ B. ortodoxă v. ortodoxie. B. catolică v. catolicism. B. protestantă v. protestantism. B. evanghelică (sau luterană) v. luteranism. B. reformată (calvină) v. calvinism. B. unitariană v. unitarism. B. anglicană v. anglicanism. B. romană unită cu Roma (greco-catolică) v. greco-catolici (uniți). B. baptistă v. baptism. B. lui Dumnezeu apostolică v. penticostal. B. armeano-gregoriană = confesiune creștină contituind b. de stat a Armeniei (301) despărțită de Patriarhia Ortodoxă de la Constantinopol (506). 3. Lăcaș de închinare public al creștinilor, în care este preamărit Dumnezeu și se săvîrșește liturghia.

„Extra ecclesiam nulla salus” (lat. „În afară de biserică nu este mântuire”), expresie întâlnită în scrierile lui Origen și mai ales ale lui Ciprian de Cartagina, care concentrează doctrina tradițională despre raportul dintre Bis. și sfintele taine, în special botezul, doctrină care se aplică azi mai ales cu privire la validitatea tainelor.

CONSILIUL ECUMENIC AL BISERICILOR, asociație creată în 1948 de către Bisericile creștine necatolice în scopul refacerii unității tuturor creștinilor pe calea acordurilor și dialogului teologic. V. ecumenism.

a fi nedus la biserică expr. 1. a vorbi și a acționa fără menajamente. 2. (d. femei) a fi mahalagioaică.

a nu fi ușă de biserică expr. a-și îngădui abateri de la morala religioasă, a nu duce o viață pioasă.

câți iepuri la biserică expr. deloc; nici unul / una.

BISERICĂ s. (BIS.) casa Domnului, (înv.) sfinție, sfințire.

BISERICĂ s. (BIS.) casa Domnului, (înv.) sfinție, sfințire.

AȘEZĂMÎNT DE CULT. Subst. Biserică, bisericuță (dim.), locaș sfînt (dumnezeiesc), așezămînt bisericesc, hram, bărăție (înv. și reg.), capelă, paraclis; catedrală, templu, decastil, dom; ctitorie, mănăstire, mănăstioară (dim.), lavră, chinovie, metoc; stavropighie; lamaserie; schit, schituleț (dim.), schitișor, sihăstrie; abație (rar), casă de rugăciuni; moschee, mecet (înv.), geamie, sinagogă, havră (rar); pagodă; altar, sanctuar, capiște (înv.). Ctitor. Adj. Bisericesc, mănăstiresc, claustral (livr.); ehinovial; de templu, templiu (rar). Ctitoricesc (rar). Vb. A ridica (a zidi) o biserică, a ctitori. Adv. Bisericește (rar), ca la biserică. V. călugăr, cler, construcție, monument, religie.

biserică, biserici, s.f. – Clădire destinată cultului creștin. ♦ „Se știe că [în Maramureș] se găsesc unele dintre cele mai interesante construcții religioase din lume; nu numai din țara noastră, ci din întreaga Europă. Bisericile de lemn maramureșene și-au câștigat de mult faima bine-meritată atât în rândul specialiștilor, cât și în cel al publicului larg din mai multe țări ale lumii. Ele reprezintă, fără îndoială, una din culmile artei de a construi în lemn de pe continentul nostru” (Paul Petrescu, 1969). În aceste lăcașuri din Maramureș s-au păstrat hrisoave și însemne printre cele mai vechi ale limbii românești; aici s-au adunat înțelepții satelor pentru a hotărî în clipe de restriște; aici s-au legat căsătoriile, s-au botezat pruncii și tot aici au fost îngropați moșii și strămoșii noștri (v. Dăncuș, 1986). Cele mai vechi și valoroase monumente sunt situate în Maramureșul istoric, unele datând din secolul al XIV-lea, dar majoritatea au fost reconstruite în secolele XVII și XVIII. ♦ (top.) Biserica lui Siridon (Sâridon), stâncă de andezit de forma unei turle, situată la confluența pârâului Arșița cu Jidoaia, la marginea rezervației fosiliere Chiuzbaia, sub Vf. Igniș (Monumente, 1976: 54). – Lat. basilica (DER, DEX).