BESCHIE, beschii, s. f. Fierăstrău format dintr-o pânză lată, prevăzut cu două mânere pentru a putea fi acționat de două persoane. [Var.: beșchie s. f.] – Cf. bg. bičkija.

beschie sf [At: DAMÉ, T. 112 / V: (reg) ~stie, beșchiă, bis~, bișchie, bișcire / Pl: ~ii / E: nct] (Reg) 1 Ferăstrău mare pentru bușteni, cu pânza cu dinți mari, mai lată la mijloc decât la capete, acționat de doi oameni. 2 (Îf bișchie) Cuțit cizmăresc. 3 (Îf bișche) Instrument tăios pentru făcut jgheabul șindrilelor. corectat(ă)

beschie s.f. 1 Fierăstrău mare format dintr-o pînză cu dinți mari, mai lată la mijloc decît la capete, prevăzut cu două mînere pentru a putea fi acționat de două persoane. 2 (reg.; în forma „bișchie”) Cuțit cizmăresc. 3 (reg.; informa „bișche”) Instrument tăios pentru făcut jgheabul șindrilelor. • pl. -ii. g.-d. -iei. și beșchie, (reg.) bișche, bișchie s.f. /<tc. biçki; cf. și bg. бичкия.

BESCHIE sf. Mold. Ferăstrău mare pentru tăiat bușteni (🖼 457): mergeți și aduceți o ~ și un topor (RV. CRG.) [comp. bulg. bičkija < tc.].

BESCHIE, beschii, s. f. Ferăstrău format dintr-o pânză lată, prevăzut cu două mânere pentru a putea fi acționat de două persoane. [Var.: beșchie s. f.] – Cf. bg. bičkija.

BESCHIE, beschii, s. f. (Mold.) Ferăstrău format dintr-o lamă lată, cu două minere de lemn la capete, de care țin tăietorii. – Pronunțat: -chi-e.

BESCHIE, beschii, s. f. (Reg.) Ferăstrău cu lamă lată, cu cîte un mîner de lemn la fiecare capăt. – Comp. bg. bičkija.

BESCHIE ~i f. 1) Ferăstrău alcătuit dintr-o pânză lată cu muchia tăietoare curbată, prevăzut cu mânere la ambele capete și folosit, în special, la tăiatul buștenilor. [Art. beschia; G.-D. beschiei; Sil. -chi-e] /<bulg. bițkija

beschíe V. beșchie.

BEȘCHIE s. f. v. beschie.

bâșchie sf vz beschie corectat(ă)

bestie² sf vz beschie

beșchiă sf vz beschie

bischie sf vz beschie

bișchie sf vz beschie

bestie s.f. 1 Animal sălbatic, fiară. ◊ Compar. S-a purtat ca o bestie cu bietul copil. 2 Fig. Om cu fire de fiară, crud, sălbatic; brută. I-a reproșat că este o bestie fără suflet • pl. -ii. g.-d. -iei. /<it., lat. bestia.

beșchie s.f. v. beschie.

bișche s.f. v. beschie.

bișchie s.f. v. beschie.

BEȘCHIE s. f. v. beschie.

beșchie f. Mold. ferestrău mare de dulgher. [Ung. BICSKI].

bischíe V. bișchie.

bișchíe, bischíe, bischie și bes- f. (turc. bičku, feresteŭ, cosor, rudă cu byčak, rom. briceag. D. byčky vine sîrb. bičkija, și bg. -iĭa, feresteŭ). Sud. Feresteŭ mare de tăĭat grinzĭ în lat (de curmat), numit și caras și joagăr (Cel care se mișcă vertical se numește trișcă). – În nord béschie și béstie. În Rn. și bréschie.

beschie (fierăstrău) (desp. -chi-e) s. f., art. beschia (desp. -chi-a), g.-d. art. beschiei; pl. beschii, art. beschiile (desp. -chi-i-)

beschie (fierăstrău) (-chi-e) s. f., art. beschia (-chi-a), g.-d. art. beschiei; pl. beschii, art. beschiile (-chi-i-)

beschie (ferăstrău) s. f. (sil.-chi-e), art. beschia (sil. -chi-a), g.-d. art. beschiei; pl. beschii, art. beschiile (sil. -chi-i-)

BESCHIE s. (TEHN.) ciochie, joagăr.

BEȘCHIE s. ciochie, joagăr.

beschie (beschii), s. f. – Ferăstrău de mînă. Var. bestie, bișchie; bașchie, s. f. (instrument cu care dulgherii strîng cercurile la butoaie). Tc. biçki „cuțit, ferăstrău de mînă” (DAR, Scriban), de unde bg., sb. bičkiia, mag. bicska; cf. briceag.

BESCHIE subst. (joagăr). 1. – D. (Șchei. 2. Beșchea, fam. (Bz). 3. Bischiul, olt. (17 B IV 118).