Beda (Venerabilul) m. învățat teolog și istoric englez (673-735).

beadă sf vz bedă

bedă sf [At: PALIA, ap. DHLR II 503 / V: (înv) beadă, bida, bidă, (reg) biedă, bideu sm / Pl: ~de / E: vsl бега, bg бега, ucr бига^[1]] 1 (Înv) Pată. 2 (Fig; reg) Necaz. 3 (Fig, Ban) Bănuială Si: (îvp) prepus. 4 (Reg) Drac. 5 (Ban) Netrebnic. 6 (Mar) Om isteț, vioi, sârguincios.

bida sf vz bedă

bidă² sf vz bedă

bideu² sm vz bedă

biedă sf vz bedă

BEDĂ I. sf. Băn. Bucov. Maram. 1 Nevoie, necaz, pacoste ¶ 2 pr. ext. Drac. II. sm. Băn. = BEDAȘ [vsl. běda].

❍BIDĂ (pl. -de) sf. Maram. Supărare, necaz, obidă [comp. BEDĂ].

BEDĂ, bede, s. f. (Înv. și reg.) Necaz, pacoste. – Din sl. beda.

bedă (bede), s. f. – Necaz, supărare, grijă. Sl. bĕda, cf. bg. bĕdá, sb. bijeda, rut. bidá. Puțin obișnuit, se folosește în Trans., cu der. bedarnic, adj. (neomenos); bedarniță, s. f. (călău, zbir); bidi, vb. (a se chinui, a pătimi). Cf. obidă.

BEDA VENERABILUL (672/673-735), istoric și teolog englez. Autor a numeroase scrieri, dintre care cea mai valoroasă este „Historia Ecclesiastica Gentis Anglorum”, importantă sursă istorică a epocii.

BEDĂ subst. ard. „pacoste”, „mizerie”. 1. Beda V. (Vr C 200; Viciu 32); Bedea, ard. (ib). 2. Bedeu b., frecv. în Maramureș (M mar). Numirea satelor: Bedei, Bedeni, Bedeciu ar semnifica „nevoiașii, sărmanii”, idee exprimată în Muntenia prin „Afumații, Pîrlițîi” etc. 3. Diminutiv: Bediuță (17 B II 70); Bădăuțâ ard., act. 4. Cf. Bedecan ard.

BEDĂ s. v. aghiuță, bănuială, belea, bucluc, dandana, demon, diavol, drac, încornoratul, încurcătură, naiba, năpastă, neajuns, necaz, necuratul, neîncredere, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, satană, supărare, suspiciune, tartor.

bedă s. v. AGHIUȚĂ. BĂNUIALĂ. BELEA. BUCLUC. DANDANA. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. ÎNCURCĂTURĂ. NAIBA. NĂPASTĂ. NEAJUNS. NECAZ. NECURATUL. NEÎNCREDERE. NEMULȚUMIRE. NENOROCIRE. NEPLĂCERE. NEVOIE. PACOSTE. POCINOG. RĂU. SATANĂ. SUPĂRARE. SUSPICIUNE. TARTOR.

bedă, bede, s.f. 1. Nevoie, necaz, pacoste. 2. Drac. 3. Om isteț. – Din ucr. bidá „necaz, nevoie” (Frățilă, 2000: 22).

bedă, bede, s.f. – 1. Nevoie, necaz, pacoste. 2. Drac. 3. Om isteț. – Din sl. běda, cf. bg. bědá, ucr. bida (DER, MDA); (în Maram.) din ucr. bidá „necaz, nevoie” (Frățilă, 2000: 22).

bedă, -e, s.f. – 1. Nevoie, necaz, pacoste. 2. Drac. 3. Om isteț. – Din sl. bega, ucr. biga (MDA).