BAZIC, -Ă, bazici, -ce, adj. (Despre substanțe) Care are proprietățile unei baze (II). – Din fr. basique.

bazic, ~ă a [At: MACAROVICI, CH. 113 / Pl: ~ici, -ice / E: fr basique] (Chm; d. substanțe) Care are proprietățile unei baze.

bázic, -ă adj. (chim.; despre substanțe) Care are proprietățile unei baze. • pl. -ci, -ce. /<fr. basique.

*BAZIC adj. 🔬 Se zice despre sărurile care au proprietățile bazelor [fr. basique].

BAZIC, -Ă, bazici, -ce, adj. (Despre substanțe) Care are proprietățile unei baze (II). – Din fr. basique.

BAZIC, -Ă, bazici, -e, adj. (Despre substanțe) Care are proprietățile unei baze (II). ◊ (Adverbial) O soluție poate să reacționeze bazic față de un anumit indicator.

BAZIC, -Ă, bazici, -e, adj. (Despre substanțe) Care are proprietățile unei baze (II). – Fr. basique.

BAZIC, -Ă adj. (Despre substanțe) Cu proprietățile unei baze. [Cf. fr. basique].

BAZIC, -Ă adj. (despre substanțe) care are proprietățile unei baze; alcalin. (< fr. basique)

BAZIC ~că (~ci, ~ce) (despre substanțe) Care are proprietăți de bază; cu proprietăți de bază; alcalin. Acid ~. /<fr. basique

*bázic, -ă adj. (d. bază). Chim. Se zice despre sărurile care conțin un exces de bază saŭ de un corp care seamănă a bază.

BÂZDÂC, bâzdâcuri, s. n. (Fam.) Toană¹, capriciu, hachiță. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) bâzdâcul = a se supăra. – Et. nec.

bâzdâc sn [At: JIPESCU, ap. TDRG / Pl: ~uri / V: ~dâg, bâzdoc, bâzic / E: nct] 1 Capriciu. 2 (Îe) A-i veni (cuiva) ~ul A-l apuca deodată pofta de ceva. 3 (Îe) A-i sări (cuiva) ~ul A se supăra din nimic Si: a-i sări țandăra. 4 (Arg; îe) A avea ~dâg A avea farmec, grație.

bâzdoc sn vz băzdâc

bâzic sn vz bâzdâc

bîzdîc s.n. (fam.) Toană, capriciu, hachiță; supărare ușoară. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) bîzdîcul = a se supăra. Îi sărea bîzdîcul dintr-o nimică (SADOV.). A-i veni (cuiva) sau a-l apuca (pe cineva) bîzdîcul = a-i veni cuiva pe neașteptate pofta de ceva; a avea toane. • pl. -uri. /etimol. nec.

BÂZDÂC s. n. (Fam.) Toană¹, capriciu, hachițe. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) bâzdâcul = a se supăra. – Et. nec.

BÎZDÎC, s. n. (Familiar, în expr.) A-i sări (cuiva) bîzdîcul = a-i sări (cuiva) țandăra, a se supăra ușor. Să știți că Niculăieș Mînecuță s-a supărat... Așa era și în sat. Îi sărea bîzdîcul dintr-o nimică. SADOVEANU, P. M. 31. A-i veni (cuiva) sau a-l apuca (pe cineva) bîzdîcul = a-i veni (cuiva) pe neașteptate pofta de ceva, a-l apuca (pe cineva) toanele sau hachițele.

BÎZDÎC s. n. (Fam.) Supărare ușoară, toane, capriciu. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) bîzdîcul = a se supăra. A-i veni (cuiva) sau a-l apuca (pe cineva) bîzdîcul = a-l apuca (pe cineva) pe neașteptate pofta de ceva; a avea toane.

bâzdoc n. arțag: din chiar senin îi sare bâzdocul. [Pentru accepțiunea figurată, cf. dial. bâzdară, streche: arțagul e asimilat unei sbărnăituri de insectă].

bîzdîc n., pl. e și urĭ și -óc pl. oace (pol. bzdyk, hodorog, babalîc, nebun). Munt. Fam. Capriciŭ, hachiță: a-țĭ veni (saŭ a-țĭ sări) bîzdîcu. – Și bîzîc (Bz.). V. moțoc și harțag.

bazic adj. m., pl. bazici; f. bazică, pl. bazice

bazic adj. m., pl. bazici; f. bazică, pl. bazice

bazic adj. m., pl. bazici; f. sg. bazică, pl. bazice

bazic

bâzdâc (fam.) s. n., pl. bâzdâcuri

bâzdâc (fam.) s. n., pl. bâzdâcuri

bâzdâc s. n., pl. bâzdâcuri

bîzdîc (bîzdîcuri), s. n. – Capriciu, toană, hachițe. – Var. bîzdîg, bîzdoc. Formație hazlie compusă din sb. bazdrk „pîrț”, rus. bzdjoch „pîrț”, cu dîcă „turbare” (< sl. dikŭ „sălbatic”). Scriban propune o legătură, puțin probabilă, cu pol. bzdyk „bătrîn ramolit, hodorog”.

bazic, rocă ∼ (ă),(engl.= basic rock) 1. (petrogr.), despre caracterul unei roci sau al unei topituri naturale cu conținut de SiO2 între 45 și 52 %. Astfel de produse se caracterizează prin excesul de min. femice (silicați feromagnezieni), feldspați cal-cici și prin culoarea lor închisă (ex. gabbrouri, norite, bazalte, tefrite etc.). Astăzi, termenul este depreciat din cauza confuziilor pe care le poate genera. V. și acid, ultrabazic și interme-diar; 2. (miner.), despre un feldspat plagioclaz bogat în Ca (ex. labrador, bytownit, anortit).

BÁZIC -Ă (< fr.) adj. 1. (CHIM.) Care are proprietățile unei baze. 2. (Despre roci sau magme) Cu conținut de dioxid de siliciu între 45 și 52 la sută, caracterizate prin excesul de minerale femice, feldspați calcici, și prin culoare închisă.

a i se scula bâzdâcul expr. 1. a i se năzări, a-i veni un gând ciudat și neașteptat. 2. (er.) a se excita.

a o mânca bâzdâcul expr. (er. – d. femei) a fi excitată, a avea apetit sexual.

a-i sări bâzdâcul expr. a se înfuria.

bâzdâc, bâzdâcuri s. n. (er.) 1. penis. 2. vulvă; vagin.

BÂZDÂC s. v. capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, maimuțăreală, moft, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană.

bâzdîc s. v. CAPRICIU. CHEF. FANDOSEALĂ. FANTEZIE. FASON. FIȚĂ. MAIMUȚĂREALĂ. MOFT. NAZ. POFTĂ. PROSTEALĂ. SCLIFOSEALĂ. TOANĂ.