BAS, (1) s. n., (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. S. n. Registrul cel mai jos al vocii bărbătești; sunetul cel mai grav al unui acord muzical. 2. S. m. Cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru; basist. 3. S. n. Instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor. – Din it. basso, fr. basse.

BAȘ³, bași, s. m. (Înv.) 1. Căpetenie. 2. Staroste al unei bresle de meseriași sau de negustori. – Din tc. baș.

BĂȘI, bășesc, vb. IV. Refl. și intranz. A elimina gaze intestinale prin anus. – Lat. vissire.

bas sm^[1] [At: MARIAN, Î. 218 / Pl: bași / E: fr basse] 1 (Muz) Voce bărbătească adâncă și groasă. 2 (Muz; pex) Bărbat care are o astfel de voce. 3 Muzicant care cântă partea de bas (1). 4 Partitură pentru bas (1). 5 (Îs) Voce de – prim Voce de bariton (1).

baș² sm [At: URICARIUL XIV, 190 / Pl: ~i / E: tc baş ] 1 (Nob) Cap. 2 Căpetenie. 3-4 Staroste al unei bresle (de negustori sau) de meseriași. 5 (Îvp; îs) Cocoș - Cocoș năzdrăvan. 6 (Mar; rar) Capătul din față al bărcii. 7 (Cmr; pop) Ceea ce se lasă schimbătorului pentru schimbatul unei monede. 8 (Pex) Spor.

bașă sm vz pașă

băși vr [At: ANON. CAR. / V: (reg) beși / Pzi: (p. 1) băs și (rar) -șesc, (p. 2) beși, (p. 3) bese / E: ml vissire] (Pfm) A elimina gaz intestinal prin anus.

beși v vz băși

paș² sm vz pașă¹

pașa sf vz pașă¹

pașă¹ [At: MOXA, 406/5 / V: (înv) ~ș sm, ~șa sf (Pl: ~ale, ~ali) / Pl: ~și / E: tc pașa] 1 sm Titlu conferit, în Imperiul Otoman, vizirilor și beilerbeilor, iar, din sec. XIX, și altor înalți funcționari civili sau militari, miniștri, guvernatori de orașe sau de provincii turcești ori supuse turcilor, generali, care aveau ca semn al demnității lor două sau trei tuiuri. 2 sm Însărcinare exercitată de acești demnitari. 3 sm (Pex) Persoană care avea acest titlu. 4 sm (Pgn; înv) Conducător de stat sau de armată. 5 sfi (Înv; îf ~șa) Titlu onorific, adăugat după numele propriu, conferit ca semn al unei înalte demnități militare sau civile Vz bei, baș. 6 sm (Îc) Căpitan ~ Comandant al flotei turcești.

bas s.n., s.m. (muz.) 1 s.n. Registrul cel mai de jos al vocii bărbătești. ◆ Sunetul cel mai grav al unui acord muzical. 2 s.m. Cîntăreț a cărui voce se plasează în acest registru. ◇ Bas-bariton = bas cu calități vocale de bariton. 3 s.n. Instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului într-un cor. • pl. n. -uri, m. -și. /<it. basso, fr. basse.

baș³ s.m. 1 (înv.) Căpetenie. 2 (înv.) Staroste al unei bresle de meseriași sau de negustori. 3 (mar.; reg.) Capătul din față al bărcii. • pl. -i. /<tc. baș.

băși vb. IV. refl., intr. (pop.) A elimina gaze intestinale prin anus. • prez.ind. -esc. și beși vb. IV. /lat. vĭssīre.

beși vb. IV. v. băși.

*BAS (pl. -suri) I. sn. 🎼 1 Vocea bărbătească profundă, cea mai coborîtă din scara muzicală: Să verse din gît dulci glasuri, Soprani, secunde și ~uri (PANN) ¶ 2 Partea cea mai gravă dintr’o bucată de muzică cîntată de mai multe voci ¶ 3 Struna cea mai groasă la unele instrumente cu coarde ¶ 4 Instrument de alamă care scoate numai sunete grave (🖼 392) ¶ 5 CONTRABAS. II. sm. Persoana care cîntă cu vocea cea mai coborîtă din scara muzicală [fr. < it.].

BĂȘI vb. intr. și refl. vulg. A da o bășină; proverb: capra bese și oaia pate rușinea, cei mici, cei săraci sînt de multe ori făcuți vinovați și pedepsiți pentru faptele săvîrșite de cei mari sau de cei bogați [lat. vulg. *bĭssīre].

BEȘI – BĂȘI.

BAS, (1) s. n., (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. S. n. sg. Registrul cel mai jos al vocii bărbătești; sunetul cel mai grav al unui acord muzical. 2. S. m. Cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru; basist. 3. S. n. Instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor. – Din it. basso, fr. basse.

BAS, (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. (Numai la sg. n.) Registrul cel mai jos al vocii bărbătești, voce aptă să cînte partea cea mai profundă, mai gravă dintr-o bucată muzicală. 2. Cîntăreț a cărui voce e aptă să cînte partea cea mai profundă, mai gravă dintr-o bucată muzicală. Bine-ați venit la noi, a rostit cu voce adîncă de bas pescarul. SADOVEANU, N. F. 125. 3. Instrument de alamă care produce numai sunete joase și care are, în orchestră, un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor.

PAȘĂ, pași, s. m. (în trecut; rar, la pl.) Guvernator al unei provincii din imperiul otoman; titlu oficial al vizirilor și al înalților funcționari. La pașa vine un arab, Cu ochii stinși, cu graiul slab. «Sînt, pașă, neam de beduin Și de la Bab-el-Mandeb vin Să vînd pe El-Zorab». COȘBUC, P. I 108. ◊ Loc. adv. Ca pașa sau ca un pașă = a) aspru, crud, neomenos. A se purta ca un pașă fără griji, ca un boier. Trăiește ca un pașă. – Variantă: (învechit, mai ales în poezia populară) pașa, pașale (TEODORESCU, P. P. 131), s. f.

BAS, (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. (La sg. n.) Registrul cel mai jos al vocii bărbătești. 2. Cîntăreț a cărui voce e aptă să cînte partea cea mai profundă, ca registru, dintr-o bucată muzicală. 3. Instrument de alamă care are în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor. – It. basso (fr. basse).

BAS s.m. 1. Registrul cu sunetele cele mai grave ale vocii bărbătești. 2. Cîntăreț cu voce de bas (1). ◊ Bas-bariton = bas cu calități vocale de bariton. // s.n. Instrument muzical de alamă care produce sunetele cele mai joase. [Pl. bași, basuri. / cf. it. basso, fr. basse].

BAS I. s. m. cântăreț cu voce de bas (II, 1). II. s. n. 1. vocea bărbătească cea mai gravă. 2. instrument de suflat de alamă care produce sunetele cele mai grave. (< it. basso, fr. basse)

BAS² ~și m. Cântăreț care are vocea în registru grav. /<it. basso, fr. basse

PAȘĂ ~i m. (în Imperiul Otoman; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Guvernator al unei provincii sau înalt demnitar. [Art. pașaua; G.-D. pașei; Var. pașa] /<turc. pașa

Ali-Pașa m. guvernator turc din Ianina, dela Tepe-Delen (Albania), faimos prin cruzimile sale; decapitat (1741-1822).

bas n. 1. partea unei bucăți muzicale în care nu s’aud decât sunete grave; 2. persoana care cântă părțile de bas; 3. violoncel și artistul care cântă cu violoncelul.

bașă m. odinioară, șef: bărbier-bașă. [Identic cu baș, fruntaș].

Emin-Pașa m. medic german (Eduard Schnitzer) în armata egipteană; deveni în 1878 guvernatorul Provinciilor Equatorale și muri asasinat (1840-1892).

Kemal-Pașa (Mustafa) m. general turc, născut în Salonic către 1881, șeful guvernului naționalist din Angora, caută să modernizeze Turcia.

Osman-Pașa (Gaziul sau Victoriosul), m. comandantul oștirii turcești în răsboiul ruso-turc din 1877, eroul dela Plevna (1837-1900).

Pașà m. V. Pașă: gustă vinul pritocit, de agale mult iubit, de pașale mult dorit POP.

Pașă m. guvernatorul unei provincii, la Turci: titlu oficial al vizirilor și al unor înalți funcționari cari primiau ca distincțiune 2-3 cozi de cal sau tuiuri: haini de Gălățeni și Pași țarigrădeni POP. [Turc. PAȘA = BAŠA (din BAŠ, cap): pl. pași și pașale, acest din urmă cu accentul primitiv conservat în cântecele populare].

Pazvantoglu (Osman Pașa) m. 1. Turc din Vidin, care se ră sculă în contra Porții și cu cetele sale de pazvangii pustii ambele maluri ale Dunării (1797-1812); 2. fig. rebel, tiran: iaca ascult, Pazvantoglu ce ești! AL.

Sinan-Pașa m. mare vizir și faimos general ture sub Mahomed III, învins de Mihaiu-Viteazul la Călugăreni (1595).

Șukri Pașa m. eroul dela Adrianopole, care a apărat vitejește cetatea timp de câteva luni, apoi fu silit să o predea Bulgarilor în răsboiul dela 1912-1913.

*bas n., pl. urĭ (fr. basse). Muz. Vocea cea maĭ groasă, maĭ joasă. Partea uneĭ bucăți muzicale din care se cîntă numaĭ notele joase. Cea maĭ mare trompetă a fanfareĭ. – (Uniĭ zic așa și contrabasuluĭ). S.m., pl. bașĭ. Persoană care cîntă părțile de bas.

bes (mă) a -șí v. refl. (lat. vĭssire și bĭssire, vir. vessir. – Se conj. cu ĭes). Est. Triv. Emit gazurĭ pin orificiu anal. – În vest bă-.

1) páșă m., pl. pașĭ, gen. al pașiĭ și al luĭ pașa, și pașá f., pl. ale (turc. pașá = bașá, d. baș, cap. V. baș, bimbașa, bulubașă). La Turcĭ, guvernator militar al uneĭ provinciĭ. Titlu oficial al vizirilor și al înalților funcționarĭ, care primeaŭ ca semn distinctiv 2-3 coade de cal numite tuĭurĭ: Osman-pașa de la Plevna. Fig. Om arbitrar. A trăi ca un pașă, a trăi fericit, fără frică. – Vechĭ și un paș.

sacá-báș m. (turc. saká-bașý). Vechĭ. Capu sacagiilor.

bas¹ (cântăreț, sunet) s. m., pl. bași

bas-bariton s. m., pl. bași-baritoni, art. bași-baritonii

baș² (căpetenie, staroste) (înv.) s. m., pl. bași

pașă s. m., art. pașa, g.-d. art. pașei; pl. pași, art. pașii

bas¹ (cântăreț, sunet) s. m., pl. bași

bas-bariton s. m., pl. bași-baritoni

baș² (căpetenie, staroste) s. m., pl. bași

pașa (înv.) s. f., art. pașaua, g.-d. art. pașalei; pl. pașale, art. pașalele

pașă s. m., art. pașa, g.-d. art. pașei; pl. pași, art. pașii

bas (cântăreț) s. m., pl. bași

pașă s. m., g.-d. art. pașei; pl. pași (și pașa s. f., art. pașaua, g.-d. art. pașalei; pl. pașale)

beși (= băși) vb. (tip flexiune 319)

pașă

bas (-și), s. m. – Cîntăreț a cărui voce se plasează în registrul cel mai de jos. Fr. basse, din it. basso. – Der. contrabas, s. m., din it. contrabasso.

baș s. m. – 1. Capăt, extremitate. – 2. Căpetenie, conducător. Tc. baș (Șeineanu, II, 39; Lokotsch 260). Înv., astăzi nefolosit ca un cuvînt independent. Intră în compunerea unui număr de funcții și îndeletniciri de origine orientală, pentru a desemna căpetenia breslei sau pe cel dintîi din categoria lui: baș-beșleagă, șef de poliție; baș-ciohodar, cămăraș etc.

băși (băs, bășit), vb. – A face vînturi, a se pîrțîi. – Mr. bes, megl. bișǫri. Lat. vĭssῑre (Pușcariu 186; REW 9382; Candrea-Dens., 138; DAR); cf. it. viscia, v. fr. vessir, fr. vesse, it. bessa. V. bășină. Se conjugă și la forma incoativă, bășesc. – Der. beșniță, s. f. (mușama, scutec).

BĂȘI, băs, vb. IV. Refl. A elimina gazele din intestin. [conjug. și bășesc, după DER] (din lat. vĩssīre)

pașă (-și), s. m. – Titlu dat în Imperiul Otoman unor înalți funcționari. – Var. pașă, înv. pașa, pl. pașale. Mr. pășe, pașă, megl. pașă. Tc. pașa, pl. pașalar (Șeineanu, II, 285; Lokotsch 1640), cf. ngr. πασιά, πασᾶς, alb., bg., sb. paša, it. pasciá, fr. pacha, sp. bajá. – Der. pașalîc, s. n. (provincie guvernată de pașă), din tc. pașalik, cf. ngr. πασαλίϰι; pășie, s. f. (demnitate de pașă); pășoaie, s. f. (nevastă de pașă). – Cf. bulibașe, delibașe.

bas (it. basso; fr. basse; germ. Bass; engl. bass) I. 1. Vocea (1) bărbătească cea mai gravă. În cor*, are un ambitus* cuprins între Fa (Mi) – re ’, iar ca voce solistică (operă*, oratoriu*) unul cuprins între Sol – fa ’ (b. înalt, it. basso cantate; fr. basse-contre, basse-noble). În corurile rusești există, în partida bașilor, 1-2 b. pedaliști, voci încă mai grave decât cele obișnuite, utilizate numai pentru marcarea fundamentalei* acordului* la unele cadențe (1) [v. pedală (4)]. După caracter, vocile de operă se împart în b. serios (it. serioso) și b. buf (it. buffo), fără ca aceste dictincții, inclusiv cele de întindere, să fie atât de categorice ca în cazul vocilor înalte de sopran (1) sau de tenor (1) [de ex. b. înalt poate confundat și chiar asimilat cu baritonul (I, 1)]. Instr. cu sunetul cel mai grav într-o anumită categorie (familie) de instr., ce corespunde aproximativ vocii de b. (1) (ex. trp. b., cl. b.). Pentru unele instr. vechi, adj. b. precede numele propriu-zis al instr. (ex. basse de cromorne*, basse de viole etc.). II. Grupul de instr. (it. bassi) cărora în partitură* le este conferită partida cea mai gravă; în acest sens, violoncelul* se numea în trecut b., termen întrebuințat încă și astăzi pentru contrabas* inclusiv în folc. românesc; în fanfară (6), prin b. de armonie se înțeleg instr. grave, fag., trp., tubă*, bombardon*. III. 1. Partea (cea mai) gravă a unei structuri polif. sau arm. Vocea (2) gravă a unei astfel de structuri, „partea unde domină sunetul fundamental” (Rameau). ♦ În lucrările polif. vocale, începând cu anul 1450 (cele mai vechi reguli, privind partida de b., la Guilelmus Monachaus), denumirea de bassus (expresia lat. „adânc, grav”, circulă încă din sec. 7) revine unei voci pe care o deținea anterior contratenorul*, care a început să se divizeze în contratenor bassus (sau simplu bassus, fr. base-contre). În madrigalele* unui Giovanni da Cascia se întâlnesc deja adevăratele partide de b. ♦ Apariția monodiei* acompaniate și dezvoltarea formelor instr. dau un contur tot mai precis b., care va deveni și vocea de sprijin (de unde și asimilarea etimonului lat. basis „fundament” în armonie (III, 2)). V. b. cifrat; b. continuu. 2. B. fundamental (fr. basse fondamentale). În teoria lui Rameau, succesiunea unor b. reali sau imaginari, ca bază a acordurilor* care și prin răsturnare* procură starea directă a trisonului (ce poate fi numai perfect sau cu septimă). Nu se confundă cu b. cifrat. V. armonie (III, 2). IV. cheie de b., denumirea cheii* de fa* de pe linia a patra a portativului*.

bas cifrat (it. basso cifrato; engl. figured-bass; fr. basse chifrée, basse-figurée; germ. bezifferter Bass), notarea caracteristică a basului continuu* care constă din partida* de bas (III, 1) precum și din cifre și semne convenționale scrise sub notele acesteia (sau deasupra lor), acest cifraj* simbolizând contextul armonic, real sau virtual, al notei respective. În cazul interpretătii b. pe un instr. cu claviatură* (orgă, clavecin etc.), exclusiv, sau alături de instr. melodic de registru (1) grav (vcl., fag. etc.), instrumentistul execută, în general, cu mâna stângă notele basului iar cu dreapta armoniile aferente. Regulile de conducere a vocilor (2) de dublare a notelor etc. se aplică în practica b. cu oarecare licențe. Lipsa cifrajului desemnează un trison diatonic* bazat pe nota respectivă, în orice poziție, cifrele arabe 2, 3, 4 etc. – secunda*, terța*, cvarta* etc. basului, în orice transpoziție* de octavă*, fiecare dintre acestea putând fi alterată prin semnele ♯, ♮ și ♭. Alterația* izolată se referă la terța acordului*. 8 este o indicație subînțeleasă: ori de câte ori este cazul, nota de bas se dublează cu octava; la 6 și 6/5 se subînțelege terța, la 4/3 și 4/2, sexta. Linia orizontală indică păstrarea armoniei sau a elementelor ei. La indicația tasto solo*, instr. acordic încetează a mai cânta, instr. melodic de registru grav rămânând singurul executant al basului continuu. B. oferă interpreților multiple posibilități de realizare a armoniilor, în funcție de stilul de epocă și de caracterul lucrării respective, de instr. avute la dispoziție, mărimea ansamblului executant, condițiile acustice etc., de aceea realizarea lui ex tempore, adecvată condițiilor momentane, se impune ca o necesitate obiectivă, iar realizările tipărite în edițiile mai recente ale muzicii din epoca basului continuu nu au decât valoarea unor propuneri. B. a dispărut din practica componistică spre mijlocul sec. 18, perpetuându-se după aceea doar în lucrări cu caracter religios (în mise* de Haydn, Mozart, Schubert). Elementele sale s-au integrat, mai mult sau mai puțin modificate, în mai toate metodele de cercetare și predare a armoniei (III, 2) clasice.

bas continuu (it. basso continuo; fr. basse cotinue; germ. Generalbass; engl. thorough-bass), partida* basului (III, 1) instrumental în muzica perioadei 1600-1750 (cu excepția compozițiilor destinate interpretării la un singur instrument), adjectivul continuu exprimând importanța primordială ce s-a atribuit în această perioadă basului ca fundament al armoniei* și al muzicii însăși, precum și importanța instrumentistului care îl interpretează ca promotor al ansamblului*. Majoritatea autorilor cuprind în definiție și cifrajul*, precum și practica de a completa basul cu armonii improvizate, asimilând astfel b. cu basul cifrat*, or, în practica muzicală a epocii s-a notat adesea fără cifre, iar în muzica de cameră interpretarea lui de către un instr. melodic de registru (1) grav (deci fără a se cânta și armoniile complementare) a fost acceptată drept o soluție echivalentă. Limitele perioadei, supranumită de unii autori chiar epoca b. (germ. Generalbasszeitalter) se indică în definiție, desigur, doar orientativ. Începuturile perioadei se întrepătrund cu practica it. de acompaniere a muzicii polif. cu un basso per organo sau basso seguente (sec. 16); în muzica destinată cultului religios, s-a făcut uz de b. până și în compozițiile create în prima jumătate a sec. 19 (mise* de Haydn, Mozart, Schubert). Abrev. (în partiturile epocii) b. c.

ALI PAȘA din Tepelenë, pașă de Ianina (1788-1822). S-a declarat independent față de Poarta Otomană (1819). Și-a extins autoritatea asupra unui terit. care cuprindea părți din Grecia și Albania; asediat de turci în Ianina, a fost învins și ucis.

EMIN PAȘA, Mwehmed (pe numele adevărat Eduard Schnitzer) (1840-1892), explorator și administrator german. Guvernator (din 1878) al provinciei Equatoria – Sudan. A luptat împotriva insurgenților mahdiști. Asasinat.

ENVER PAȘA (1881-1922), general și om politic turc. Unul dintre conducătorii mișcării „junilor turci” (1908) și membru al triumviratului care a condus de facto Imp. Otoman (1913-1918). După 1918 a fugit din țară, participând la acțiuni militare în Caucaz; ucis în timpul unei ciocniri cu un detașament al Armatei Roșii.

FUAD-PAȘA, Mehmet (1815-1869), om politic turc. Comisar în Principatele Române în 1848; a condus acțiunea de înăbușire a Revoluției din Țara Românească și de restaurare a regimului regulamentar.

IBRAHIM PAȘA (c. 1493-1536), general și om politic otoman. Mare vizir (din 1523). A negociat cu Carol V suzeranitatea otomană asupra Ungariei (1533) și a purtat tratative cu francezii (1536) în vederea încheierii unei alianțe antihabsburgice. A comandat expedițiile militare în Egipt (1524), la Dunăre (1526, 1529, 1532) și a înăbușit revolta Sefavizilor din Iran, ocupând apoi Tabrizul (1534) și Bagdadul (1535). Executat la porunca sultanului Soliman Magnificul, care îl bănuia că intenționează să-i uzurpe tronul.

IBRAHIM PAȘA (1789-1848), general și om politic egiptean. Regent (1847), vicerege (1848). Fiul adoptiv al lui Mehmet Ali. În timpul Războiului de Eliberare Națională, a luptat, alături de turci ((1824-1827), împotriva grecilor. În 1832-1833 și 1839 a condus operațiunile militare împotriva sultanului Mahmud II, suzeranul tatălui său, și, în urma victoriei de la Nizib (24 iun. 1839), a cucerit Palestina, Libanul și Siria, obținând dreptul de succesiune în Egipt.

ISMAIL PAȘA (1830-1895), vicerege al Egiptului (1863-1879). A inițiat o politică de organizare a instituțiilor statului. Kediv din 1867; a obținut o largă autonomie în cadrul Imp. Otoman. În timpul său au fost încheiate lucrările Canalului Suez. Dificultățile financiare l-au constrâns să vândă, în 1875, Marii Britanii, acțiunile asupra Canalului Suez și să accepte controlul anglo-francez asupra finanțelor țării; a fost depus după eșecul tentativei de a înlătura acest control.

KAMIL PAȘA, Mehmed (1832-1913), general și om politic turc. Mare vizir (1885-1891, oct.-nov. 1895, 1908-1909, 1912-1913). S-a opus politicii antibritanice a Comitetului pentru Uniune și Progres.

KARA MUSTAFA-PAȘA (MAKTUL MUSTAFA) (1634-1683), mare vizir al Imp. Otoman (1676-1683). A condus armata turcă la asediul Vienei (iul.-sept. 1683), unde a fost înfrânt de armata polono-germană, condusă de Jan Sobieski și Carol de Lorena. Decapitat din ordinul sultanului Mehmed IV.

KᾹMIL PAȘA, Mustafa (1874-1908), om politic și publicist egiptean. Fondator (1894) și președinte (din 1907) al Partidului Național Egiptean, conducător al mișcării de eliberare națională a Egiptului. A luptat pentru îndepărtarea trupelor britanice din Egipt.

MAZAR-PAȘA v. Lakeman, Stephen Bartlett.

MIDHAT PAȘA, Ahmed (1822-1883), om politic turc. Mare-vizir al Imp. Otoman (iul.-oct. 1872, 1876-1877). A încercat să modernizeze statul prin realizarea unor reforme liberal-moderate. Conducătorul mișcării „Noii osmani” pentru transformarea Imp. Otoman într-o monarhie constituțională. Autor al primei constituții turce (1876). Exilat în Arabia, a fost asasinat din ordinul sultanului Abdul-Hamid II.

NAHHᾹS PAȘA, Mustafā an (1876-1965), jurist și om politic egiptean. Unul dintre organizatorii partidului naționalist Wafd. Prim-min. (mart.-iun. 1928, ian.-iun. 1930; 1936-1937; 1942-1944; 1950-1952). Cunoscut pentru inițiativele sale de a limita puterile monarhului.

OMER PAȘA (pe numele adevărat Mihail Lattas) (1806-1871), general turc de origine croată. A dezertat din armata austriacă trecând la islamism. Participant la înăbușirea Revoluției de la 1848 din Țara Românească, a comandat armata de ocupație din Principate. Comandant al armatei turce de pe frontul european în timpul Războiului Crimeii (1853-1856), a participat la lupta cu rușii de la Oltenița (1853). Guvernator de Bagdad (1857-1859). A înăbușit răscoalele din Muntenegru (1862) și Creta (1867).

OSMAN NURI PAȘA (supranumit Al Ghazi) (1832-1900), general turc. Participant la Războiul Crimeii. A înăbușit răscoalele din Creta (1866-1869) și din Serbia (1876). Comandant al armatei turcești care apăra Plevna (1877), asediată de trupele româno-ruse (după o apărare de cinci luni, a fost nevoit să se predea). Ca ministru de Război (1878-1885), a reorganizat armata; a condus campania împotriva Greciei (1897).

REȘID PAȘA, Mustafa (1800-1858), diplomat și om politic turc. Mare-vizir al Imp. Otoman (1846-1848, 1848-1852, mart.-aug. 1852, 1854-1855, 1856-1857, 1857-1858). Unul dintre inițiatorii Tanzimatului. A fost favorabil unirii Moldovei și Țării Românești, urmărind crearea unui „stat-tampon” între Turcia și Rusia. Favorabil unei apropieri de Franța și Marea Britanie.

RUSTEM-PAȘA (c. 1500-1561), mare vizir și istoric otoman, de origine bosniac. Cronica sa, „Istoria dinastiei Osmane”, înfățișează istoria otomană de la începutul sec. 13 până în 1561. Cuprinde informații referitoare la istoria Țărilor Române.

SAID-PAȘA, Muhammad (1822-1863), vicerege al Egiptului (1854-1863). A concesionat, în 1854, omului de afaceri francez Ferdinand de Lesseps, construirea canalului Suez; a promovat o politică prooccidentală. A inițiat un vast program de reforme (introducerea proprietății private asupra pământului, înlocuirea impozitului în natură cu cel bănesc, instituirea libertății comerțului, deschiderea de școli și de instituții culturale).

SAID-PAȘA, Halim (1863-1921), om politic turc. Mare vizir al Imp. Otoman (1913-1917). Deși a semnat un tratat de alianță cu Germania, s-a opus intrării în Primul Război Mondial. Asasinat.

SINᾹN PAȘA (?-1596), mare vizir al Imp. Otoman (1580-1596, cu întreruperi). Conducător al armatei turcești înfrânte de Mihai Viteazul la Călugăreni (13/23 aug. 1595) și la Giurgiu (15-/25 oct. 1595).

SOLIMAN-pașa (Hadâmbul „Eunucul”) (sec. 15), comandant militar turc, beglerbeg al Rumeliei. Conducător al oștirii otomane înfrânte de Ștefan cel Mare în bătălia de lângă Vaslui (ian. 1475). A comandat avangarda armatei turce în lupta de la Valea Albă (iul. 1476).

băși, bășesc v. r. (pop., vulg.) a elimina gaze intestinale

beși de-aici! expr. (adol., vulg.) pleacă!, cară-te!

pașă, pașale s. n. (intl.) șeful unei bande de infractori.

BAS s. (MUZ.) 1. (rar) basist. (Are voce de ~.) 2. v. pedalier. (~ la orgă.)

BAȘ s. v. staroste.

BĂȘI vb. v. pârțâi.

BAS s. (MUZ.) (rar) basist. (Are voce de ~.)

baș s. v. STAROSTE.

băși vb. v. PÎRȚÎI.

O, pașă, cît de darnic ești! – vers din poezia El Zorab de G. Coșbuc, a devenit o expresie prin care zeflemisim în vorbirea curentă zgîrcenia sau meschinăria cuiva. De pildă: cînd, pentru o faptă remarcabilă, care ar merita o răsplată concretă, cineva oferă simple promisiuni, e foarte potrivit să-i amintim ironic cuvintele pe care arabul lui Coșbuc le-a adresat mărinimosului pașă. LIT.

BALTAGI-BAȘ s.m. (Mold.) Căpitanul soldaților înarmați cu baltag, care serveau în garda seraiului. Ieșise poroncă de la împăratul, la baltagi-baș, de i-au călcat casele pînă în trii ori, cercîndu-l. N. COSTIN. Etimologie: tc. baltacı bașı. Vezi și baltag.