19 definiții pentru bas (cântăreț)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BAS, (1) s. n., (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. S. n. Registrul cel mai jos al vocii bărbătești; sunetul cel mai grav al unui acord muzical. 2. S. m. Cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru; basist. 3. S. n. Instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor. – Din it. basso, fr. basse.

bas sm [At: MARIAN, Î. 218 / Pl: bași / E: fr basse] 1 (Muz) Voce bărbătească adâncă și groasă. 2 (Muz; pex) Bărbat care are o astfel de voce. 3 Muzicant care cântă partea de bas (1). 4 Partitură pentru bas (1). 5 (Îs) Voce de – prim Voce de bariton (1).

bas s.n., s.m. (muz.) 1 s.n. Registrul cel mai de jos al vocii bărbătești. ◆ Sunetul cel mai grav al unui acord muzical. 2 s.m. Cîntăreț a cărui voce se plasează în acest registru. ◇ Bas-bariton = bas cu calități vocale de bariton. 3 s.n. Instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului într-un cor. • pl. n. -uri, m. -și. /<it. basso, fr. basse.

BAS, (1) s. n., (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. S. n. sg. Registrul cel mai jos al vocii bărbătești; sunetul cel mai grav al unui acord muzical. 2. S. m. Cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru; basist. 3. S. n. Instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor. – Din it. basso, fr. basse.

BAS, (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. (Numai la sg. n.) Registrul cel mai jos al vocii bărbătești, voce aptă să cînte partea cea mai profundă, mai gravă dintr-o bucată muzicală. 2. Cîntăreț a cărui voce e aptă să cînte partea cea mai profundă, mai gravă dintr-o bucată muzicală. Bine-ați venit la noi, a rostit cu voce adîncă de bas pescarul. SADOVEANU, N. F. 125. 3. Instrument de alamă care produce numai sunete joase și care are, în orchestră, un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor.

BAS, (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. (La sg. n.) Registrul cel mai jos al vocii bărbătești. 2. Cântăreț a cărui voce e aptă să cânte partea cea mai profundă, ca registru, dintr-o bucată muzicală. 3. Instrument de alamă care are în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor. – It. basso (fr. basse).

BAS s.m. 1. Registrul cu sunetele cele mai grave ale vocii bărbătești. 2. Cântăreț cu voce de bas (1). ◊ Bas-bariton = bas cu calități vocale de bariton. // s.n. Instrument muzical de alamă care produce sunetele cele mai joase. [Pl. bași, basuri. / cf. it. basso, fr. basse].

BAS I. s. m. cântăreț cu voce de bas (II, 1). II. s. n. 1. vocea bărbătească cea mai gravă. 2. instrument de suflat de alamă care produce sunetele cele mai grave. (< it. basso, fr. basse)

BAS2 ~și m. Cântăreț care are vocea în registru grav. /<it. basso, fr. basse

bas n. 1. partea unei bucăți muzicale în care nu s’aud decât sunete grave; 2. persoana care cântă părțile de bas; 3. violoncel și artistul care cântă cu violoncelul.

*bas n., pl. urĭ (fr. basse). Muz. Vocea cea maĭ groasă, maĭ joasă. Partea uneĭ bucăți muzicale din care se cîntă numaĭ notele joase. Cea maĭ mare trompetă a fanfareĭ. – (Uniĭ zic așa și contrabasuluĭ). S.m., pl. bașĭ. Persoană care cîntă părțile de bas.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bas1 (cântăreț, sunet) s. m., pl. bași

bas (cântăreț) s. m., pl. bași


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BAS s. (MUZ.) 1. (rar) basist. (Are voce de ~.) 2. v. pedalier. (~ la orgă.)

BAS s. (MUZ.) (rar) basist. (Are voce de ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bas (-și), s. m. – Cîntăreț a cărui voce se plasează în registrul cel mai de jos. Fr. basse, din it. basso.Der. contrabas, s. m., din it. contrabasso.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

bas (it. basso; fr. basse; germ. Bass; engl. bass) I. 1. Vocea (1) bărbătească cea mai gravă. În cor*, are un ambitus* cuprins între Fa (Mi) – re ’, iar ca voce solistică (operă*, oratoriu*) unul cuprins între Sol – fa ’ (b. înalt, it. basso cantate; fr. basse-contre, basse-noble). În corurile rusești există, în partida bașilor, 1-2 b. pedaliști, voci încă mai grave decât cele obișnuite, utilizate numai pentru marcarea fundamentalei* acordului* la unele cadențe (1) [v. pedală (4)]. După caracter, vocile de operă se împart în b. serios (it. serioso) și b. buf (it. buffo), fără ca aceste dictincții, inclusiv cele de întindere, să fie atât de categorice ca în cazul vocilor înalte de sopran (1) sau de tenor (1) [de ex. b. înalt poate confundat și chiar asimilat cu baritonul (I, 1)]. Instr. cu sunetul cel mai grav într-o anumită categorie (familie) de instr., ce corespunde aproximativ vocii de b. (1) (ex. trp. b., cl. b.). Pentru unele instr. vechi, adj. b. precede numele propriu-zis al instr. (ex. basse de cromorne*, basse de viole etc.). II. Grupul de instr. (it. bassi) cărora în partitură* le este conferită partida cea mai gravă; în acest sens, violoncelul* se numea în trecut b., termen întrebuințat încă și astăzi pentru contrabas* inclusiv în folc. românesc; în fanfară (6), prin b. de armonie se înțeleg instr. grave, fag., trp., tubă*, bombardon*. III. 1. Partea (cea mai) gravă a unei structuri polif. sau arm. Vocea (2) gravă a unei astfel de structuri, „partea unde domină sunetul fundamental” (Rameau). ♦ În lucrările polif. vocale, începând cu anul 1450 (cele mai vechi reguli, privind partida de b., la Guilelmus Monachaus), denumirea de bassus (expresia lat. „adânc, grav”, circulă încă din sec. 7) revine unei voci pe care o deținea anterior contratenorul*, care a început să se divizeze în contratenor bassus (sau simplu bassus, fr. base-contre). În madrigalele* unui Giovanni da Cascia se întâlnesc deja adevăratele partide de b. ♦ Apariția monodiei* acompaniate și dezvoltarea formelor instr. dau un contur tot mai precis b., care va deveni și vocea de sprijin (de unde și asimilarea etimonului lat. basis „fundament” în armonie (III, 2)). V. b. cifrat; b. continuu. 2. B. fundamental (fr. basse fondamentale). În teoria lui Rameau, succesiunea unor b. reali sau imaginari, ca bază a acordurilor* care și prin răsturnare* procură starea directă a trisonului (ce poate fi numai perfect sau cu septimă). Nu se confundă cu b. cifrat. V. armonie (III, 2). IV. cheie de b., denumirea cheii* de fa* de pe linia a patra a portativului*.

bas cifrat (it. basso cifrato; engl. figured-bass; fr. basse chifrée, basse-figurée; germ. bezifferter Bass), notarea caracteristică a basului continuu* care constă din partida* de bas (III, 1) precum și din cifre și semne convenționale scrise sub notele acesteia (sau deasupra lor), acest cifraj* simbolizând contextul armonic, real sau virtual, al notei respective. În cazul interpretătii b. pe un instr. cu claviatură* (orgă, clavecin etc.), exclusiv, sau alături de instr. melodic de registru (1) grav (vcl., fag. etc.), instrumentistul execută, în general, cu mâna stângă notele basului iar cu dreapta armoniile aferente. Regulile de conducere a vocilor (2) de dublare a notelor etc. se aplică în practica b. cu oarecare licențe. Lipsa cifrajului desemnează un trison diatonic* bazat pe nota respectivă, în orice poziție, cifrele arabe 2, 3, 4 etc. – secunda*, terța*, cvarta* etc. basului, în orice transpoziție* de octavă*, fiecare dintre acestea putând fi alterată prin semnele ♯, ♮ și ♭. Alterația* izolată se referă la terța acordului*. 8 este o indicație subînțeleasă: ori de câte ori este cazul, nota de bas se dublează cu octava; la 6 și 6/5 se subînțelege terța, la 4/3 și 4/2, sexta. Linia orizontală indică păstrarea armoniei sau a elementelor ei. La indicația tasto solo*, instr. acordic încetează a mai cânta, instr. melodic de registru grav rămânând singurul executant al basului continuu. B. oferă interpreților multiple posibilități de realizare a armoniilor, în funcție de stilul de epocă și de caracterul lucrării respective, de instr. avute la dispoziție, mărimea ansamblului executant, condițiile acustice etc., de aceea realizarea lui ex tempore, adecvată condițiilor momentane, se impune ca o necesitate obiectivă, iar realizările tipărite în edițiile mai recente ale muzicii din epoca basului continuu nu au decât valoarea unor propuneri. B. a dispărut din practica componistică spre mijlocul sec. 18, perpetuându-se după aceea doar în lucrări cu caracter religios (în mise* de Haydn, Mozart, Schubert). Elementele sale s-au integrat, mai mult sau mai puțin modificate, în mai toate metodele de cercetare și predare a armoniei (III, 2) clasice.

bas continuu (it. basso continuo; fr. basse cotinue; germ. Generalbass; engl. thorough-bass), partida* basului (III, 1) instrumental în muzica perioadei 1600-1750 (cu excepția compozițiilor destinate interpretării la un singur instrument), adjectivul continuu exprimând importanța primordială ce s-a atribuit în această perioadă basului ca fundament al armoniei* și al muzicii însăși, precum și importanța instrumentistului care îl interpretează ca promotor al ansamblului*. Majoritatea autorilor cuprind în definiție și cifrajul*, precum și practica de a completa basul cu armonii improvizate, asimilând astfel b. cu basul cifrat*, or, în practica muzicală a epocii s-a notat adesea fără cifre, iar în muzica de cameră interpretarea lui de către un instr. melodic de registru (1) grav (deci fără a se cânta și armoniile complementare) a fost acceptată drept o soluție echivalentă. Limitele perioadei, supranumită de unii autori chiar epoca b. (germ. Generalbasszeitalter) se indică în definiție, desigur, doar orientativ. Începuturile perioadei se întrepătrund cu practica it. de acompaniere a muzicii polif. cu un basso per organo sau basso seguente (sec. 16); în muzica destinată cultului religios, s-a făcut uz de b. până și în compozițiile create în prima jumătate a sec. 19 (mise* de Haydn, Mozart, Schubert). Abrev. (în partiturile epocii) b. c.

Intrare: bas (cântăreț)
substantiv masculin (M6)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bas
  • basul
  • basu‑
plural
  • bași
  • bașii
genitiv-dativ singular
  • bas
  • basului
plural
  • bași
  • bașilor
vocativ singular
  • basule
plural
  • bașilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bas (cântăreț)

  • 1. Cântăreț a cărui voce se plasează în registrul de bas.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: basist attach_file un exemplu
    exemple
    • Bine-ați venit la noi, a rostit cu voce adîncă de bas pescarul. SADOVEANU, N. F. 125.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Bas-bariton = bas cu calități vocale de bariton.
      surse: DN

etimologie: