CAFEGI-BAȘA, cafegi-bașa, s. m. Boier de rang inferior, mai mare peste cafegiii curții domnești, însărcinat să aducă domnului cafeaua la ceremonii. – Din tc. kahveci bașı.

TABLA-BAȘA s. m. invar. (Înv.) Cal de paradă pe care sultanul îl dădea în dar unui domn român, la numirea acestuia. ♦ Fig. (Adverbial) Comod, confortabil. – Din tc. tabla bași.

balci-bașa sm vz balgi-bașa

baș-rachiu sn [At: TEODORESCU, P. P. 540 / V: ~a-~ / E: baș + rachiu] (Gmț; csnp) Rachiu vechi și bun.

bașa-rachiu sn vz baș-rachiu

bașă sm vz pașă

bazarghean-bașa sm vz pazarghean^[1]

berber-bașa sm [At: DA / Pl: ~i-bașale / E: tc berber-başa] (Trî) Șef al bărbierilor de la curtea domnească.

cafegi-bașa smi [At: GOLESCU, Î. 86 / V: cafigi~ / E: tc kahveci başa] (Înv) 1-2 (Rang inferior pe care îl avea) boierul însărcinat să aducă domnitorului cafeaua (3) la ceremonii.

cafigi-bașa sm vz cafegi-bașa

chiurci-bașa sm [At: NECULCE, ap. LET. II, 401/16 / V: (înv) chirci-~^[1] / Pl: nct / E: tc kiurkči-başı] (Iuz) 1 Blănarul seraiului. 2 Starostele cojocarilor.

direcci-bașa sm [At: ȘIO II₂, 47 / Pl: ? / E: tc direkči bašy] (Tcî; Mol) Dregător numit de Poarta Otomană care supraveghea tăierea și transportarea cherestelei la Constantinopol.

ecmeccì-bașa sm [At: ȘIO II₂, 50 / Pl: ~șale / E: tc ekmekči bašy] (Tcî) Șef al slujitorilor de la cuptoarele domnești.

haham sm [At: AMIRAS, ap. LET. III, 133/12 / Pl: ~i / E: tc haham] 1 (Înv) Rabin. 2 (Înv; îc) ~-bașa Mare rabin. 3 Tăietor de vite și păsări de sacrificiu la evrei Si: hamân.

paș² sm vz pașă¹

pașa sf vz pașă¹

pașă¹ [At: MOXA, 406/5 / V: (înv) ~ș sm, ~șa sf (Pl: ~ale, ~ali) / Pl: ~și / E: tc pașa] 1 sm Titlu conferit, în Imperiul Otoman, vizirilor și beilerbeilor, iar, din sec. XIX, și altor înalți funcționari civili sau militari, miniștri, guvernatori de orașe sau de provincii turcești ori supuse turcilor, generali, care aveau ca semn al demnității lor două sau trei tuiuri. 2 sm Însărcinare exercitată de acești demnitari. 3 sm (Pex) Persoană care avea acest titlu. 4 sm (Pgn; înv) Conducător de stat sau de armată. 5 sfi (Înv; îf ~șa) Titlu onorific, adăugat după numele propriu, conferit ca semn al unei înalte demnități militare sau civile Vz bei, baș. 6 sm (Îc) Căpitan ~ Comandant al flotei turcești.

samdangi-bașa sm vz șamdangi-bașa

sarai-bașa sm [At: ȘIO II₂, 104 / E: tc saray bași] (Tcî) Intendent al seraiului.

satârgi-bașa smi [At: FILIMON, O. I, 155 / E: tc satirci-bași] 1 Comandament al satârgiilor Si: șatârbaș.

seiz-bașa sm [At: LET. III, 317/15 / V: ~-baș, saiz-baș, saiz-~ / Pl: ? / E: tc sayis bași, sayis bașe] Șef al seizilor.

sofragi-bașa s [At: (a. 1783) ȘIO II₁, 324 / Pl: ~le / E: tc sofraci bași] (Tcî) Vel sofragiu.

tabla-baș sm vz tabla-bașa

tabla-bașa [At: GHEORGACHI, ap. LET. III, 309/22 / V: (înv) ~-baș / A și: tabla-~ / E: tc tavla bași] 1 sm (Înv) Cal de paradă pe care sultanul îl trimitea în dar unui domnitor român la numirea acestuia. 2 sm (Reg; fig; dep) Om trândav. 3 av (Mun) Cum e mai bine. 4 av (Mun) Comod¹ (5). 5 av (Reg; îe) A trăi (sau a o duce) ~ A trăi fără griji. 6 av (Reg; îae) Din belșug.

tufecci-bașa sm [At: (a. 1761) ap. ȘIO II₂,124 / V: (înv) tufigi-~ / S și: ~eccibașa / Pl: ~le / E: tc tüfekçi bași] (Înv) Comandantul gărzii domnești în timpul domniilor fanariote.

tufigi-bașa sm vz tufecci-bașa

tutungi-bașa smi [At: (a. 1783) ap. ȘIO II_I, 371 / E: tc tütüncü basi] (Tcî) Slujbaș al curții domnești care se îngrijea de tutun (6).

bărbier s.m., s.n. 1 s.m. Frizer. ♦ Fig. (fam.) Om mincinos, lăudăros. 2 s.n. (muz.) Dispozitiv mic de lemn aplicat la baza cutiei de rezonanță a unei viori, pe care se sprijină bărbia violonistului; bărbie. • sil. -bi-er. pl. m. -i, n. -e. /it. barbiere, ngr. μπαρμπέρης.

berber-bașa s.m. (în Ev. Med., în Țările Rom.) Bărbierul-șef de la curtea domnească. • pl. -i, -ale. /<tc. berber-bașa.

‡BĂRBIER-BAȘA sm. Bărbierul Curții domnești: cînd se căftănea vre-un boier, se ducea ~ de-l rădea (ALECS.).

‡BERBER-BAȘA sm. Mai-marele peste bărbierii de la curtea Sultanului sau a domnitorului Țării: acolo îl aștepta ~ al Curții care-l rădea (I.-GH.) [tc.].

‡CAFEGI-BAȘA sm. Boier de rang inferior care aducea Domnului cafeaua: bărbatu-meu cel de al doilea, care a fost ~ tot la Caragea ALECS. [tc.].

‡HAHAM-BAȘA sm. ⛪ Marele rabin: dacă nu I-aș cunoaște creștin, l-aș crede botezat cu ~ (ALECS.) [tc.].

CAFEGI-BAȘA, s. m. invar. Boier de rang inferior, mai mare peste cafegiii curții domnești, însărcinat să aducă domnitorului cafeaua la ceremonii. – Din tc. Kahveci bașı.

TABLA-BAȘA s. m. invar. (Înv.) Cal de paradă pe care sultanul îl dădea în dar unui domnitor român, la numirea acestuia. ♦ Fig. (Adverbial) Comod, confortabil. – Din tc. tabla bașı.

BĂRBIER, bărbieri, s. m. Bărbat care are meseria de a rade barba și de a tunde părul; frizer. Ștefan-vodă poruncea Bărbieri de-i aducea: Unii părul că-i tăia,. Alții barba i-o rădea, Pe Corbea-l întinerea. TEODORESCU, P. P. 530. ◊ (În trecut avea și alte îndeletniciri) Mă doare [măseaua]: întîi rabd cît pot.... pe urmă pui doftorii; pe urmă, dacă văz că nu mai merge, mă duc hotărît la bărbier să mi-o scoață. CARAGIALE, O. I 188. ◊ Compus: (învechit) bărbier-bașa = bărbierul curții domnești. [Portar-bașa] ședea la perdeaua domnească zi și noapte, și, cînd se trezea măria-sa, el striga prin sarai, cît îl ținea gura: Cafegi-bașa! Bărbier-basa! ALECSANDRI, T. I 582. – Pronunțat: -bi-er.

PAȘĂ, pași, s. m. (în trecut; rar, la pl.) Guvernator al unei provincii din imperiul otoman; titlu oficial al vizirilor și al înalților funcționari. La pașa vine un arab, Cu ochii stinși, cu graiul slab. «Sînt, pașă, neam de beduin Și de la Bab-el-Mandeb vin Să vînd pe El-Zorab». COȘBUC, P. I 108. ◊ Loc. adv. Ca pașa sau ca un pașă = a) aspru, crud, neomenos. A se purta ca un pașă fără griji, ca un boier. Trăiește ca un pașă. – Variantă: (învechit, mai ales în poezia populară) pașa, pașale (TEODORESCU, P. P. 131), s. f.

TABLA-BAȘA s. m. (Învechit) Cal frumos împodobit, pe care sultanul îl dădea noului domnitor din țările romînești, la numirea sa. Caragea... ș-a făcut intrarea în București cu alai domnesc, călare pe «tabla-bașa». GHICA, S. 28. ♦ Fig. (Adverbial) Cum e mai bine, comod, confortabil. Nu e nici un cuvînt ca să stăm, tixiți ca sardelele, 7 inși într-un compartiment, iar în altul să doarmă tabla-bașa un singur voiajor. VLAHUȚĂ, la TDRG. [Împăratul] cu fruntașii căpeteniilor, se așezară tabla-bașa în palat, a cărei mîndrețe întrecea orice închipuire. POPESCU, B. III 58.

TUFECCIBAȘA, tufeccibașale, s. f. (Turcism învechit) Comandant al gărzii domnești în timpul domniilor fanariote. Aveam odaie în curtea domnească, alături cu odaia lui tufeccibașa. GHICA, S. 3. Pe feciorii de boier, cînd făceau vreo neorînduială sau vreo necuviință, îi poftea la cafea, în odaie la cămăraș, la tufeccibașa sau la bașciohodar și acolo i se trăgea cîteva nuiele la tălpi. id. S. A. 34.

TUTUNGIU, tutungii, s. m. Bărbat care ține în concesie o tutungerie sau care vinde într-o tutungerie. ◊ Compus: (turcism învechit) tutungi-bașa = slujbaș însărcinat cu supravegherea cultivării și vînzării tutunului. Orînduitul mumbașir tutungi-bașa al măriei-sale au adus pe acești mai jos înaintea mea. La TDRG. – Variantă: (în compuse) tutungi s. m.

CAFEGI-BAȘA s. m. invar. (Înv.) Boier de rang inferior, însărcinat să aducă domnitorului cafeaua. – Tc. kahveci-bași.

PAȘĂ ~i m. (în Imperiul Otoman; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Guvernator al unei provincii sau înalt demnitar. [Art. pașaua; G.-D. pașei; Var. pașa] /<turc. pașa

Ali-Pașa m. guvernator turc din Ianina, dela Tepe-Delen (Albania), faimos prin cruzimile sale; decapitat (1741-1822).

bașă m. odinioară, șef: bărbier-bașă. [Identic cu baș, fruntaș].

bărbier-bașa m. odinioară, întâiul bărbier al Domnului care rădea pe Vodă, pe beizadele și pe noul boierit: când se căftănia vreun boier, se ducea bărbier-bașa de-l rădea cu bricele cele de mărgean AL. [Formă românizată din arhaicul berber bașa = turc. BERBER BAȘY].

cafegi-bașa m. odinioară boierinaș care aducea Domnului cafeaua: bărbatu-meu care a fost cafegi-bașa la Caragea AL. 1

Emin-Pașa m. medic german (Eduard Schnitzer) în armata egipteană; deveni în 1878 guvernatorul Provinciilor Equatorale și muri asasinat (1840-1892).

Kemal-Pașa (Mustafa) m. general turc, născut în Salonic către 1881, șeful guvernului naționalist din Angora, caută să modernizeze Turcia.

Osman-Pașa (Gaziul sau Victoriosul), m. comandantul oștirii turcești în răsboiul ruso-turc din 1877, eroul dela Plevna (1837-1900).

Pașà m. V. Pașă: gustă vinul pritocit, de agale mult iubit, de pașale mult dorit POP.

Pașă m. guvernatorul unei provincii, la Turci: titlu oficial al vizirilor și al unor înalți funcționari cari primiau ca distincțiune 2-3 cozi de cal sau tuiuri: haini de Gălățeni și Pași țarigrădeni POP. [Turc. PAȘA = BAŠA (din BAŠ, cap): pl. pași și pașale, acest din urmă cu accentul primitiv conservat în cântecele populare].

Pazvantoglu (Osman Pașa) m. 1. Turc din Vidin, care se ră sculă în contra Porții și cu cetele sale de pazvangii pustii ambele maluri ale Dunării (1797-1812); 2. fig. rebel, tiran: iaca ascult, Pazvantoglu ce ești! AL.

Sinan-Pașa m. mare vizir și faimos general ture sub Mahomed III, învins de Mihaiu-Viteazul la Călugăreni (1595).

sofragi-bașa m. boierinașul Curții fanariote care îngrijea de masa Domnului, de tacâmurile și de pânzăria ei. [Turc. SOFRADJI BAȘI].

Șukri Pașa m. eroul dela Adrianopole, care a apărat vitejește cetatea timp de câteva luni, apoi fu silit să o predea Bulgarilor în răsboiul dela 1912-1913.

tabla-bașa m. 1. cel dintâiu cal din grajdul împărătesc pe care Sultanul îl trimetea noului Domn: Caragea și-a făcut intrarea în București, cu alaiu domnesc, călare pe tabla-bașa în sunetul clopotelor, al surlelor și al tobelor GHICA; 2. azi, în Oltenia, om care nu face nimic. [Turc. TABLA-BAȘA, lit. primul din grajd (v. Talambașa)]. ║ adv. de-a gata, întins (în basmele muntene): el cu fruntașii s’așezară tabla-bașa în palat POP.

tufeccibașa m. od. șeful gardei domnești: aveam odaie în Curtea domnească alături cu odaia lui tufeccibașa GHICA. [Turc. TÜFEKČI BAȘY, ofițer de gardă care la vânătoare prezenta Sultanului pușca].

-bașá (turc. bašy, șef. V. baș). În timpu Turcilor, particulă care se punea după numele uneĭ meseriĭ ca să arate șefia saŭ prioritatea: bacál-bașa, ceauș-bașa (șefu ușieri-sultanului), hahám-bașa. Acestea eraŭ masculine fără pl., gen al luĭ, saŭ, acc. -bașá, puteaŭ fi și feminine, ca pașa, pașale.

cafegí-bașá m. (turc. kahveği-bašy). Vechĭ. Boĭerinaș care odinioară aducea domnuluĭ cafeaŭa și care avea și monopolu cafeleĭ în capitală și provincie. V. bașa.

hahám-bașá f., pl. ale, saŭ m. fără pl., gen. al luĭ (turc. haham-bašy). Vechĭ. Șefu rabinilor (care plătea un bir cămărașiiĭ marĭ).

1) páșă m., pl. pașĭ, gen. al pașiĭ și al luĭ pașa, și pașá f., pl. ale (turc. pașá = bașá, d. baș, cap. V. baș, bimbașa, bulubașă). La Turcĭ, guvernator militar al uneĭ provinciĭ. Titlu oficial al vizirilor și al înalților funcționarĭ, care primeaŭ ca semn distinctiv 2-3 coade de cal numite tuĭurĭ: Osman-pașa de la Plevna. Fig. Om arbitrar. A trăi ca un pașă, a trăi fericit, fără frică. – Vechĭ și un paș.

tablá-bașá m., gen. al luĭ (turc. tavlabașy, „șefu grajduluĭ, primu în grajd”, d. ngr. stávlos, lat. stábulum, staul, grajd. V. tabla 2). Calu de paradă pe care sultanu îl dăruĭa nouluĭ domn și care avea pe șa topuzu și sabia. (Și tablabáș). Azĭ. Iron. A veni, a ședea tabla-bașa, a veni, a ședea fără grijă la lucrurĭ de-a gata (de ex., la un prînz p. care tu n’aĭ muncit). V. bimbașa.

cafegi-bașa s. m., pl. cafegi-bașa

pașă s. m., art. pașa, g.-d. art. pașei; pl. pași, art. pașii

tabla-bașa (înv.) (desp. ta-bla-) s. m.

cafegi-bașa s. m., pl. cafegi-bașa

pașa (înv.) s. f., art. pașaua, g.-d. art. pașalei; pl. pașale, art. pașalele

pașă s. m., art. pașa, g.-d. art. pașei; pl. pași, art. pașii

tabla-bașa (înv.) (ta-bla-) s. m.

cafegi-bașa s. m. invar.

pașă s. m., g.-d. art. pașei; pl. pași (și pașa s. f., art. pașaua, g.-d. art. pașalei; pl. pașale)

tabla-bașa s. m. invar. (sil. -bla)

cafegibașa s. m. invar.

pașă

pașă (-și), s. m. – Titlu dat în Imperiul Otoman unor înalți funcționari. – Var. pașă, înv. pașa, pl. pașale. Mr. pășe, pașă, megl. pașă. Tc. pașa, pl. pașalar (Șeineanu, II, 285; Lokotsch 1640), cf. ngr. πασιά, πασᾶς, alb., bg., sb. paša, it. pasciá, fr. pacha, sp. bajá. – Der. pașalîc, s. n. (provincie guvernată de pașă), din tc. pașalik, cf. ngr. πασαλίϰι; pășie, s. f. (demnitate de pașă); pășoaie, s. f. (nevastă de pașă). – Cf. bulibașe, delibașe.

ALI PAȘA din Tepelenë, pașă de Ianina (1788-1822). S-a declarat independent față de Poarta Otomană (1819). Și-a extins autoritatea asupra unui terit. care cuprindea părți din Grecia și Albania; asediat de turci în Ianina, a fost învins și ucis.

EMIN PAȘA, Mwehmed (pe numele adevărat Eduard Schnitzer) (1840-1892), explorator și administrator german. Guvernator (din 1878) al provinciei Equatoria – Sudan. A luptat împotriva insurgenților mahdiști. Asasinat.

ENVER PAȘA (1881-1922), general și om politic turc. Unul dintre conducătorii mișcării „junilor turci” (1908) și membru al triumviratului care a condus de facto Imp. Otoman (1913-1918). După 1918 a fugit din țară, participând la acțiuni militare în Caucaz; ucis în timpul unei ciocniri cu un detașament al Armatei Roșii.

FUAD-PAȘA, Mehmet (1815-1869), om politic turc. Comisar în Principatele Române în 1848; a condus acțiunea de înăbușire a Revoluției din Țara Românească și de restaurare a regimului regulamentar.

IBRAHIM PAȘA (c. 1493-1536), general și om politic otoman. Mare vizir (din 1523). A negociat cu Carol V suzeranitatea otomană asupra Ungariei (1533) și a purtat tratative cu francezii (1536) în vederea încheierii unei alianțe antihabsburgice. A comandat expedițiile militare în Egipt (1524), la Dunăre (1526, 1529, 1532) și a înăbușit revolta Sefavizilor din Iran, ocupând apoi Tabrizul (1534) și Bagdadul (1535). Executat la porunca sultanului Soliman Magnificul, care îl bănuia că intenționează să-i uzurpe tronul.

IBRAHIM PAȘA (1789-1848), general și om politic egiptean. Regent (1847), vicerege (1848). Fiul adoptiv al lui Mehmet Ali. În timpul Războiului de Eliberare Națională, a luptat, alături de turci ((1824-1827), împotriva grecilor. În 1832-1833 și 1839 a condus operațiunile militare împotriva sultanului Mahmud II, suzeranul tatălui său, și, în urma victoriei de la Nizib (24 iun. 1839), a cucerit Palestina, Libanul și Siria, obținând dreptul de succesiune în Egipt.

ISMAIL PAȘA (1830-1895), vicerege al Egiptului (1863-1879). A inițiat o politică de organizare a instituțiilor statului. Kediv din 1867; a obținut o largă autonomie în cadrul Imp. Otoman. În timpul său au fost încheiate lucrările Canalului Suez. Dificultățile financiare l-au constrâns să vândă, în 1875, Marii Britanii, acțiunile asupra Canalului Suez și să accepte controlul anglo-francez asupra finanțelor țării; a fost depus după eșecul tentativei de a înlătura acest control.

KAMIL PAȘA, Mehmed (1832-1913), general și om politic turc. Mare vizir (1885-1891, oct.-nov. 1895, 1908-1909, 1912-1913). S-a opus politicii antibritanice a Comitetului pentru Uniune și Progres.

KARA MUSTAFA-PAȘA (MAKTUL MUSTAFA) (1634-1683), mare vizir al Imp. Otoman (1676-1683). A condus armata turcă la asediul Vienei (iul.-sept. 1683), unde a fost înfrânt de armata polono-germană, condusă de Jan Sobieski și Carol de Lorena. Decapitat din ordinul sultanului Mehmed IV.

KᾹMIL PAȘA, Mustafa (1874-1908), om politic și publicist egiptean. Fondator (1894) și președinte (din 1907) al Partidului Național Egiptean, conducător al mișcării de eliberare națională a Egiptului. A luptat pentru îndepărtarea trupelor britanice din Egipt.

MAZAR-PAȘA v. Lakeman, Stephen Bartlett.

MIDHAT PAȘA, Ahmed (1822-1883), om politic turc. Mare-vizir al Imp. Otoman (iul.-oct. 1872, 1876-1877). A încercat să modernizeze statul prin realizarea unor reforme liberal-moderate. Conducătorul mișcării „Noii osmani” pentru transformarea Imp. Otoman într-o monarhie constituțională. Autor al primei constituții turce (1876). Exilat în Arabia, a fost asasinat din ordinul sultanului Abdul-Hamid II.

NAHHᾹS PAȘA, Mustafā an (1876-1965), jurist și om politic egiptean. Unul dintre organizatorii partidului naționalist Wafd. Prim-min. (mart.-iun. 1928, ian.-iun. 1930; 1936-1937; 1942-1944; 1950-1952). Cunoscut pentru inițiativele sale de a limita puterile monarhului.

OMER PAȘA (pe numele adevărat Mihail Lattas) (1806-1871), general turc de origine croată. A dezertat din armata austriacă trecând la islamism. Participant la înăbușirea Revoluției de la 1848 din Țara Românească, a comandat armata de ocupație din Principate. Comandant al armatei turce de pe frontul european în timpul Războiului Crimeii (1853-1856), a participat la lupta cu rușii de la Oltenița (1853). Guvernator de Bagdad (1857-1859). A înăbușit răscoalele din Muntenegru (1862) și Creta (1867).

OSMAN NURI PAȘA (supranumit Al Ghazi) (1832-1900), general turc. Participant la Războiul Crimeii. A înăbușit răscoalele din Creta (1866-1869) și din Serbia (1876). Comandant al armatei turcești care apăra Plevna (1877), asediată de trupele româno-ruse (după o apărare de cinci luni, a fost nevoit să se predea). Ca ministru de Război (1878-1885), a reorganizat armata; a condus campania împotriva Greciei (1897).

REȘID PAȘA, Mustafa (1800-1858), diplomat și om politic turc. Mare-vizir al Imp. Otoman (1846-1848, 1848-1852, mart.-aug. 1852, 1854-1855, 1856-1857, 1857-1858). Unul dintre inițiatorii Tanzimatului. A fost favorabil unirii Moldovei și Țării Românești, urmărind crearea unui „stat-tampon” între Turcia și Rusia. Favorabil unei apropieri de Franța și Marea Britanie.

RUSTEM-PAȘA (c. 1500-1561), mare vizir și istoric otoman, de origine bosniac. Cronica sa, „Istoria dinastiei Osmane”, înfățișează istoria otomană de la începutul sec. 13 până în 1561. Cuprinde informații referitoare la istoria Țărilor Române.

SAID-PAȘA, Muhammad (1822-1863), vicerege al Egiptului (1854-1863). A concesionat, în 1854, omului de afaceri francez Ferdinand de Lesseps, construirea canalului Suez; a promovat o politică prooccidentală. A inițiat un vast program de reforme (introducerea proprietății private asupra pământului, înlocuirea impozitului în natură cu cel bănesc, instituirea libertății comerțului, deschiderea de școli și de instituții culturale).

SAID-PAȘA, Halim (1863-1921), om politic turc. Mare vizir al Imp. Otoman (1913-1917). Deși a semnat un tratat de alianță cu Germania, s-a opus intrării în Primul Război Mondial. Asasinat.

SINᾹN PAȘA (?-1596), mare vizir al Imp. Otoman (1580-1596, cu întreruperi). Conducător al armatei turcești înfrânte de Mihai Viteazul la Călugăreni (13/23 aug. 1595) și la Giurgiu (15-/25 oct. 1595).

SOLIMAN-pașa (Hadâmbul „Eunucul”) (sec. 15), comandant militar turc, beglerbeg al Rumeliei. Conducător al oștirii otomane înfrânte de Ștefan cel Mare în bătălia de lângă Vaslui (ian. 1475). A comandat avangarda armatei turce în lupta de la Valea Albă (iul. 1476).

Bas/a, -ă, -ea -ica, -îna, -cu, -oc, Basu, v. Vasilie VIII.

Băs/a, -an, /ăscul, -eni, -oc -oi v. Vasilie VIII.

pașă, pașale s. n. (intl.) șeful unei bande de infractori.

TABLA-BAȘA adv. v. bine, comod, confortabil.

tabla-bașa adv. v. BINE. COMOD. CONFORTABIL.

O, pașă, cît de darnic ești! – vers din poezia El Zorab de G. Coșbuc, a devenit o expresie prin care zeflemisim în vorbirea curentă zgîrcenia sau meschinăria cuiva. De pildă: cînd, pentru o faptă remarcabilă, care ar merita o răsplată concretă, cineva oferă simple promisiuni, e foarte potrivit să-i amintim ironic cuvintele pe care arabul lui Coșbuc le-a adresat mărinimosului pașă. LIT.

haham-bașa s.m. (înv.) marele rabin (la evrei).

sofragi-bașa s.m. (înv.) s.m. (înv.) boienașul curții domnești fanariote care îngrijea de masa domnului, de tacâmurile și de pânzăria sa.

tufeccibașa s.m. (înv.) 1. ofițer de gardă care prezenta sultanului pușca la vânătoare. 2. șeful gărzii domnești.

tutungi-bașa s.m. (înv.) slujbaș al Curții domnești care se îngrijea de tutun.