14 definiții pentru banjo

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BANJÓ, banjouri, s. n. Instrument muzical asemănător cu mandolina, cu cinci până la nouă coarde și cu cutia de rezonanță rotundă, acoperită cu o membrană. – Din fr. banjo.

banjo sn [At: CERNE, D. M. / Pl: ~uri / E: fr banjo] Instrument muzical asemănător cu mandolina, cu gâtul lung, cutia de rezonanță ca o tamburină (partea superioară dintr-o piele întinsă) și având între 5 și 9 corzi de metal.

banjó s.n. (muz.) Instrument muzical cu coarde, asemănător cu mandolina, originar din N Africii, care are cutia de rezonanță rotundă, făcută din piele, cu gîtul lung, cu 5 pînă la 9 coarde, și care emite sunete prin ciupire. • pl. -uri. /<fr. banjo; cuv. amerindian.

BANJÓ, banjouri, s. n. Instrument muzical asemănător cu mandolina, cu cinci până la nouă coarde și cu partea superioară a cutiei de rezonanță formată dintr-o piele întinsă. – Din fr. banjo.

BANJÓ, banjouri, s. n. Instrument muzical cu corpul rotund, ca o tobă, făcut din piele și pe care sînt întinse coardele care se ciupesc.

BANJÓ, banjouri, s. n. Instrument muzical cu coarde, cu corpul rotund, ca o tobă, făcut din piele. – Fr. banjo.

BANJÓ s.n. Instrument muzical cu coarde (asemănător chitarei), cu cutia de rezonanță rotundă, făcută din piele, și cu un gât foarte lung. [Pl. -ouri. / < fr. banjo < cuv. american].

BANJÓ s. n. instrument muzical cu coarde ciupite, cu cutie de rezonanță din piele, asemănătoare unei mici tobe, și cu un gât foarte lung, utilizat în jaz. (< amer., fr. banjo)

BANJÓ ~uri n. Instrument muzical, originar din nordul Africii, având cutia de rezonanță din piele, un gât lung și 5-9 coarde care emit sunete prin ciupire. [Art. banjoul] /<fr. banjo

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

banjo s. n., art. banjoul; pl. banjouri

banjo s. n., art. banjoul; pl. banjouri

banjó s. n., art. banjóul; pl. banjóuri

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

banjo, instrument al negrilor americani, adus de ei din Africa unde se numește bania. B. este un fel de chitară* cu gât lung și cu suprafața de rezonanță formată dintr-o membrană circulară de piele. Are 5-9 corzi. Notele se scriu cu o octavă* mai sus decât înălțimea reală. A fost folosit și în jazz*.

Intrare: banjo
substantiv neutru (N78)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • banjo
  • banjoul
  • banjou‑
plural
  • banjouri
  • banjourile
genitiv-dativ singular
  • banjo
  • banjoului
plural
  • banjouri
  • banjourilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

banjo, banjourisubstantiv neutru

  • 1. Instrument muzical asemănător cu mandolina, cu cinci până la nouă coarde și cu cutia de rezonanță rotundă, acoperită cu o membrană. DEX '09 DLRLC DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.