14 definiții pentru bandit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bandít sm [At: CĂLINESCU, E. O. II, 308 / V: (rar) -dist / Pl: ~iți / E: it bandito, fr bandit] 1 Persoană care face parte dintr-o bandă1 (2) Si: gangster, răufăcător, tâlhar. 2 (Fam) Afurisit. 3 (Fam) Ticălos.

BANDÍT, bandiți, s. m. Persoană care face parte dintr-o bandă1 de răufăcători; tâlhar, răufăcător, gangster. – Din fr. bandit, it. bandito.

BANDÍT, bandiți, s. m. Persoană care face parte dintr-o bandă1 de răufăcători; tâlhar, răufăcător, gangster. – Din fr. bandit, it. bandito.

BANDÍT, bandiți, s. m. Tîlhar. V. brigand, asasin. (Fig.) Să simtă bandiții că pacea-i mai tare! DEȘLIU, M. 71.

BANDÍT, bandiți, s. m. Tâlhar. – Fr. bandit.

BANDÍT s.m. Tâlhar; brigand; asasin. [< it. bandito, cf. fr. bandit].

BANDÍT s. m. tâlhar; brigand; gangster. (< fr. bandit, it. bandito)

BANDÍT ~ți m. 1) Persoană care face parte dintr-o bandă; tâlhar. ~ de drumul mare. 2) fig. Persoană lacomă și fără scrupule; nemernic; ticălos; netrebnic. /<fr. bandit, it. bandito

bandit m. 1. făcător de rele, primejdios; 2. fig. om fără căpătâiu.

*bandít m. (fr. bandit, d. it. bandito, care vine d. banda, bandă, ceată). Tîlhar. V. cetaș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bandít s. m., pl. bandíți

bandít s. m., pl. bandíți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BANDÍT s. 1. v. tâlhar. 2. v. criminal. 3. v. ticălos.

BANDIT s. 1. tîlhar, (franțuzism) brigand, (reg.) furător, robalău, (Transilv.) lotru, (înv.) fur, războinic. (~ de drumul mare.) 2. nemernic, ticălos, tîlhar. (Un ~ de negustor.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bandít (bandíți), s. m. – Tîlhar, răufăcător. It. bandito, de unde și fr. bandit.Der. banditesc, adj.; banditism, s. n.

Intrare: bandit
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bandit
  • banditul
  • banditu‑
plural
  • bandiți
  • bandiții
genitiv-dativ singular
  • bandit
  • banditului
plural
  • bandiți
  • bandiților
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)