bairam sn [At: CONDICA (1694-1704), ap. HEM 2365 / P: ba-i-, bai-ram / V: (înv) baer-, baiar-, -aiam, bariam / Pl: ~e, -uri / E: tc bayrâm] 1-2 Numele a două mari sărbători la musulmani, care se celebrează după postul Ramadanului. 3 (Îc) -peșcheș Dar pe care îl trimeteau domnii români cu ocazia bairamului (1) Cf bairamlâc, ramazanlâc. 4 (Fam) Petrecere.

bairám s.n. 1 (relig.) Numele a două mari sărbători religioase musulmane, care se celebrează după postul Ramadanului. ◇ Compus: bairam-peșcheș = dar pe care îl trimiteau domnii români cu ocazia acestor sărbători. 2 (fam.) Petrecere, chef mare. Mergem seara asta la un bairam. • pl. -uri. și (înv.) baerám, baierám, baiarám, bairaiám, bariám s.n./<tc. bayram.

BAIRAM (pl. -amuri) sn. ⛪ Sărbătoare cu care Musulmanii termină ramadanul sau postul lor; cu ocaziunea acestei sărbători, Domnii români trimiteau în vechime daruri Sultanului: n’au putut Ghica-Vodă să strîngă haraciul, casă-l trimiță după obiceiu Ia ~ (LET.) [tc. bayram].

BAIRAM, bairamuri, s. n. 1. (Turcism rar) Numele a două mari sărbători religioase musulmane. ◊ Ploconul bairamului = darul pe care domnii romîni erau obligați să-l trimită la Poarta otomană cu ocazia acestor sărbători. Ei au plătit în tot anul haraciul, ploconul bairamului, văcăritul. BĂLCESCU, O. I 17. 2. (Familiar) Petrecere, chef mare, zaiafet. – Pronunțat: ba-i-ram și (mai rar) bai-ram.

BAIRAM, bairamuri, s. n. 1. (Turcism) Numele a două mari sărbători religioase musulmane. 2. (Fam.) Petrecere; chef mare. [Pr.: bai-] – Tc. bayram.

BAIRAM ~uri n. 1) (nume generic) Două mari sărbători la musulmani. 2) fam. Petrecere mare; chef. [Sil. bai-ram] /<turc. bayram

BAIRAM s.n. (Mold., ȚR) Mare sărbătoare religioasă la musulmani. A: Dară numai trei-patru zile de ar fi mai fost vezir Topal-Pașa, era baraiamul turcilor, și atunce poate ar fi perit și el. NECULCE. Duminecă au făcut bairamul acolea la Anapoli. IM 1754, 142^v; cf. PSEUDO-AMIRAS (gl.); PSEUDO-AMIRAS. B: N-au putut să strîngă haraciul, ca să-l trimiță la vreame la bairam, după obiceiu. R. POPESCU; cf. IM 1730, 202^r. Variante: baraiam (NECULCE), bariam (PSEUDO-AMIRAS). Etimologie: tc. bayram. Vezi și bairamlîc.

bairam n. 1. sărbătoare cu care Mahomedanii termină ramadanul sau postul lor; cu acea ocaziune Domnii români trimiteau daruri Sultanului și altor Turci cu vază (așa numitul poclon de bairam ori bairamlâc): e bairamul vesel, Stambul e în picioare AL.; 2. fam. petrecere, chef: ce mai bairam o sa facem! [Turc. BAIARAM].

baĭrám n., pl. urĭ (turc. baĭram, d. pers. pop. bariam, sărbătoare). Sărbătoare cu care musulmaniĭ îșĭ termină postu cel mare numit ramadan. Fig. Fam. Mare chef: a trage un baĭram.

baeram sn vz baieram^[1]

baiaram sn vz bairam

bairaiam sn vz bairam

baraiam sn vz bairam

bariam sn vz bairam

baerám s.n. v. bairam.

baiarám s.n. v. bairam.

baierám s.n. v. bairam.

bairaiám s.n. v. bairam.

BAERAM... – BAIRAM...

BAIARAM... = BAIRAM...

BAIERAM – BAIRAM.

BARAIAM s.n. v. bairam. substantiv neutru

BARIAM s.n. v. bairam. substantiv neutru

bairam (petrecere) (fam.) (desp. bai-) s. n., pl. bairamuri

bairam (fam.) (bai-) s. n., pl. bairamuri

bairam s. n. (sil. bai-), pl. bairamuri

bairam, bairamuri s. n. Numele a două mari sărbători musulmane: a) micul bairam (curban-bairam), sau „ruperea” postului, care are loc la sfârșitul lunii de post Ramadan și durează 3 zile; b) marele-bairam (ramazan-bairam), care are loc în timpul pelerinajului la Mecca și durează 4 zile. – Din tc. bayram.

bairam, bairamuri s. n. (adol.) petrecere cu dans