BĂIAȘ, băieși, s. m. Bărbat care servește într-o baie¹ publică. – Baie + suf. -aș.

băiaș¹ sm [At: (sec. XVII) HEM III, A. 35 / P: bă-iaș / Pl: ~ieși / E: baie¹ + -aș] Persoană care pregătește baia¹ (3) într-o baie¹ (7) publică.

băiaș² sm vz băieș

băiáș¹ s.m. Bărbat care servește într-o baie publică. • pl. -ieși. și (reg.) băiéș s.m. /baie¹ + -aș.

băiáș² s.m. v. băieș¹.

BĂIAȘ sm. 1 Cel ce slujește la o baie (de scăldat) ¶ 2 Trans. ⚒ Lucrător la o mină, miner.

BĂIAȘ, băieși, s. m. Bărbat care servește într-o baie¹ publică. – Baie+ suf. -aș.

BĂIAȘ², băieși, s. m. Cel care pregătește baia și servește într-o baie publică. – Variantă: băieș s. m.

BĂIAȘ¹ s. m. v. băieș².

BĂIAȘ, băieși, s. m. Bărbat care servește într-o baie publică. – Din baie¹ + suf. -aș.

BĂIAȘ băieși m. Lucrător însărcinat cu deservirea clienților într-o baie publică. /baie + suf. ~aș

băiaș m. 1. lucrător la o baie sau mină; 2. slugă la o baie de scăldat.

băĭáș m. (d. baie; ung. bányás. Cp. cu lăĭaș). Servitor la o baie. Lucrător de mină (baie), miner. – În est băĭeș.

BĂIEȘ, băieși, s. m. Lucrător într-o mină (de aur); miner. – Baie² + suf. -aș.

băieș sm [At: (a. 1644) HEM 2887 / V: -iaș², (reg) -băneș / P: bă-ieș / Pl: ~i / E: baie² + -aș] 1 (Îrg) Lucrător într-o mină¹ Si: ciocănaș, miner, ocnaș. 2 (îrg) Proprietar al unei mine. 3-4 (Reg) Lucrător la o carieră (de var sau) de piatră. 5 (Îrg) Țigan aurar. 6 (Trs; Ban) Meșteșugar (țigan) care face obiecte din lemn sau din nuiele.

băneș sm vz băieș

băiéș¹ s.m. 1 Lucrător într-o mină (de aur). 2 (reg.) Proprietar al unei mine. 3 (reg.) Lucrător la o carieră de piatră sau de var. • pl. -i. și băiáș s.m. /baie² + -aș.

băiéș² s.m. v. băiaș¹.

BĂIEȘ sm. Mold. Trans. = BĂIAȘ.

BĂIEȘ, băieși, s. m. Lucrător într-o mină (de aur). – Baie² + suf. -aș.

BĂIEȘ², băieși, s. m. (Mai ales în Transilv.) Lucrător într-o mină. Eram muncitor băieș, Meșter tînăr fără greș. CORBEA, în POEZ. N. 133. Băieșul coboară la sute de metri în pămînt să caute aur. BOGZA, Ț. 52. – Variantă: băiaș (SBIERA, P. 322) s. m.

BĂIEȘ¹ s. m. v. băiaș².

BĂIEȘ, băieși, s. m. (Reg.) Lucrător într-o mină. – Din baie² + suf. -aș.

BĂIEȘ ~i m. Muncitor care lucrează într-o mină (de aur). /baie + suf. ~aș

băiaș (lucrător la o baie publică) (înv.) s. m., pl. băieși

băiaș (lucrător la o baie publică) (înv.) s. m., pl. băieși

băiaș ^{[1] [2]}

băiaș (persoană care servește într-o baie publică) s. m., pl. băieși

băiaș (persoană care servește într-o baie publică) s. m., pl. băieși

băiaș, pl. băieși

băieș (miner) s. m., pl. băieși

băieș (miner) (reg.) s. m., pl. băieși

băieș (lucrător într-o mină) s. m., pl. băieși

BĂIEȘ s. v. miner.

băieș s. v. MINER.

băiaș (băieș), băiași, băieși, s.m. (reg.) 1. miner 2. țigan lingurar, zlătar.

BĂIEȘ s.m. (Ban.) Țigan aurar, zlătar. Benyesh. (…) Zingarus vagabundus. AC, 330. Etimologie: baie + suf. -aș. Vezi și baie.

băieș, băieși, s.m. 1. Lucrător în mină; miner: „... acolo îs tare mulți băieși care scot aurul din munți...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 229). 2. Băimărean: „Pintea (...) moarte împrăștie-mprejur. Zeci și sute de băieși, jandari și cotune mor” (Idem, p. 227). ■ (onom.) Băieș(u), nume de familie în jud. Maram. – Din baie „mină” + suf. -aș (DLRM, MDA).

băieș, băieși, s.m. – 1. Lucrător în mină; miner: „... acolo îs tare mulți băieși care scot aurul din munți...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 229). 2. Băimărean: „Pintea (...) moarte împrăștie-mprejur. Zeci și sute de băieși, jandari și cotune mor” (idem, pag. 227). ♦ (onom.) Băeș, Băieș, Băieșu, nume de familie (17 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din baie „mină” + suf. -aș (DLRM, DEX, MDA).

băieș, -i, s.m. – Lucrător în mină; miner. – Din baie „mină” + -eș.