B, b, s. m. 1. A patra literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană oclusivă bilabială sonoră). [Pl. și: (1, n.) b-uri]

b smi [At: DA / E: ml b] 1 A patra literă a alfabetului limbii române. 2 Sunet corespunzător literei b, consoană bilabială explozivă.

b s.m. invar. I 1 A patra literă a alfabetului limbii române. 2 Sunetul corespunzător acestei litere (consoană ocluzivă bilabială sonoră). 3 Semn grafic pentru această literă (b, B). II 1 (muz.) Notație literală pentru sunetul si bemol în țările germanice. 2 (chim.) Simbol pentru bor. 3 (meteor.) Simbol pentru o zonă cu presiune atmosferică scăzută. 4 (fiz.) Simbol pentru inducția magnetică. 5 (fiz.) Simbol pentru bel (b). 6 (chim.) Simbol pentru un complex de vitamine (B). 7 (med.) Numele unei grupe sangvine (B II). • pronunț. și be.

B sm. A doua literă a alfabetului; prima din seria consonantelor; purta în alfabetul cirilic numirea de „buche”.

B s. m. invar. A patra literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană oclusivă bilabială sonoră (4)). [Pr.: be]

B s. m. invar. A treia literă a alfabetului și sunetul corespunzător; este o consoană oclusivă bilabială sonoră. – Pronunțat: be.

B s. m. invar. A treia^[1] literă a alfabetului, numită „be”, și sunetul corespunzător.

B m. a doua literă a alfabetului.

b m. A doŭa literă a alfabetului latin. Reprezintă un sunet labial sonor care corespunde cu p cînd e șoptit (ca în beltea, peltea) și cu n cînd e emis pe nas (ca în grabnic, gramnic). Grecii moderni l-aŭ prefăcut în v (ca’n varvar, barbar). Se pron. be.

bel² sm [At: LTR / Pl: ~i / E: fr bel] Unitate de măsură pentru intensitatea sunetelor, reprezentând raportul logaritmic dintre intensitatea undei sonore măsurate și intensitatea la pragul de audibilitate.

bor⁶, boară a [At: VAIDA / Pl: ~i, boare / E: nct] (Trs; rar) 1 Albastru. 2 Vânăt (1)

bor¹ sn [At: DA / Pl: nct / E: fr bore] (Chm) Element chimic, semimetal negru-cenușiu, cristalin.

bel¹ s.m. (fiz.) Unitate de măsură pentru intensitatea sunetelor, reprezentînd raportul logaritmic dintre intensitatea undei sonore măsurate și intensitatea la pragul de audibilitate (b). • pl. -i. /<fr. bel; cf. nm. pr. Alexander Graham Bell, fizician american.

bor² s.n. (mai ales la pl.) Margine circulară, ieșită în afară, care înconjoară calota unei pălării. O pălărie veche cu boruri largi (AGĂR.). • pl. -uri. /<fr. bord.

bor¹ s.n. (chim.) Element chimic, semimetal negru-cenușiu, cristalin, răspîndit în natură numai sub formă de combinații, folosit, ca adaos, la obținerea unor aliaje (cărora le mărește duritatea și rezistența la coroziune), la detectarea neutronilor și la protecția contra acțiunii neutronilor în tehnica nucleară etc. (B). • /<fr. bore.

*BOR sbst. 🔬 Metaloid descoperit în 1808 de Gay-Lussac și Thénard; e de coloare brună-verzuie, iar cristalele lui, galbene sau roșii, sgîrie rubinul; nu se găsește liber în natură, ci se extrage din acid boric și din borate [fr.].

BOR¹ s. m. Metaloid care se găsește în natură sub formă de săruri ale acidului boric.

BEL, beli, s. m. Unitate de măsură a nivelului de intensitate sonoră. – Fr. bel.

BOR¹ s. m. Metaloid care se găsește în natură sub formă de săruri ale acidului boric. – Fr. bore.

BEL s.m. Unitate de măsură pentru intensitatea acustică, reprezentînd raportul logaritmic dintre intensitatea undei sonore măsurate și intensitatea la pragul de audibilitate. [< fr. bel, cf. Bell – fizician american].

BOR¹ s.n. Metaloid răspîndit în natură sub formă de săruri ale acidului boric. [< fr. bore].

BEL s. m. unitate de măsură pentru intensitatea acustică: nivelul sonor al unui sunet a cărui intensitate este de zece ori mai mare decât pragul de audibilitate. (< fr. bel)

BOR¹ s. n. metaloid în natură sub formă de săruri ale acidului boric. (< fr. bore)

BEL ~i m. Unitate de măsură a intensității sunetelor. /<fr. bel

BOR¹ n. Metaloid de culoare neagră-cenușie, răspândit în natură numai sub formă de combinații cu oxigenul. /<fr. bore

bor n. metaloid, de un brun verziu, care nu există în natură decât în stare de acid boric.

*2) bor n. (din borax). Chim. Un corp simplu solid tri- și pentavalent descoperit de Gay-Lussac și Thénard în Francia și de Davy în Anglia în 1808. E de două felurĭ: amorf și cristalizat. Cel amorf e o pulbere verzuĭe, înegrește degetele e rău conducător de electricitate și se topește la temperaturĭ înalte. Cel cristalizat e incolor și pare a fi o combinațiune de aluminiŭ.

!b² (sunet) [cit. bî] s. m. / s. n., pl. m. b / n. b-uri

!b¹ (literă) [cit. be/bî] s. m. / s. n., pl. m. b / n. b-uri

b² (sunet) [cit. bî] s. m., pl. b

b¹ (literă) [cit be / bî] s. m. / s. n., pl. b / b-uri

B, b s. m. invar. [cit. be]

B (pr. be)

bel s. m., pl. beli; simb. B

bor¹ (element chimic) s. n.; simb. B

bel s. m., pl. beli; simb. B

bor¹ (element chimic) s. n.; simb. B

bel s. m., pl. beli; simb. B

bor (element chimic) s. n.; simb. B

b 1. Numele treptei* a 7-a în gama* de do*, în țările care folosesc nomenclatura muzicală engleză sau germană. Inițial, b. a desemnat treapta a 2-a a scării de la* (A = la), devenind ulterior, în notația alfabetică lat., treapta a 7-a a scării de do. Această treaptă fiind mobilă, unii teoreticieni au păstrat b (mic) pentru si bemol și B (majusculă) pentru si natural. În Germania, b. desemnează, începând din sec. 17, numai si bemol, si fiind notat prin H*. B. (numit B quadratum – fr. B carré), b. (numit rotundum sau molle) precum și B tăiat de o cruce (B cancellatum) au devenit aliterații* (♮ = becar*, ♭ = bemol*, ♯ = diez*). 2. Abrev. pentru bas (III, I). 3. Abrev. (majusculă) pentru bel*.

bel, unitate logaritmică pentru măsurarea raporturilor comparative de intensitate (1) și presiune sonoră, numită astfel după numele fizicianului american de origine scoțiană Alexander Graham Bell (1847-1922), inventatorul telefonului (1876). Simbolul acestei unități este B, iar în practica modernă, mai cu seamă în electronică, se preferă, pentru mai multă precizie, submultiplul numit decibel și având simbolul dB. În virtutea aplicării legii Weber-Fechner, potrivit căreia senzația fiziologică de intensitate variază aproape proporțional cu logaritmul* presiunii sonore, orice senzație fiziologică de intensitate este exprimabilă într-un număr de dB egal cu log. zecimal al raportului dintre intensitatea unui sunet și o intensitate standard corespunzătoare pragului de audibilitate al unui sunet pur cu frecvență de 1.000 Hz. Astfel, notând intensitatea standard cu Is, cea comparativă cu Ic și senzația fiziologică cu Sf se obține: Sf = 10 x lg Is/Ic = 10 dB. V. acustică; auz; ton; son (2).

B s. m. invar. 1. A patra literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană oclusivă bilabială sonoră). 2. (MUZ.) Notație literală pentru sunetul si; bemol. 3. Simbol chimic pentru bor. 4. (METR.) Simbol pentru bel.

BOR¹ (< fr. {i}; {s} fr. bor[ax]) s. n. Element chimic (B; nr. at. 5, m. at. 10,81, p. t. 2.300°C, p. f. 2.550°C), semimetal, cristalin, negru-cenușiu, opac, cu luciu metalic; întrebuințat ca adaos la obținerea unor aliaje, cărora le mărește duritatea și rezistența la coroziune, la detecția neutronilor și la protecția contra lor în tehnica nucleară etc. A fost descoperit în 1808 de H. Davy și independent de J.L. Gay-Lussac și L.J. Thenard.

HIDRURĂ DE BOR s. (CHIM.) boran.

Wer „A” gesagt hat, muß auch „B” sagen (germ. „Cine a spus «A» trebuie să spună și «B»”) – proverb corespunzător zicalei noastre: Dacă ai intrat în horă trebuie să joci. FOL.