15 definiții pentru bor (chim.) B


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bor1 sn [At: DA / Pl: nct / E: fr bore] (Chm) Element chimic, semimetal negru-cenușiu, cristalin.

bor6, boară a [At: VAIDA / Pl: ~i, boare / E: nct] (Trs; rar) 1 Albastru. 2 Vânăt (1)

BOR1 s. n. Element chimic, semimetal negru-cenușiu, cristalin. – Din fr. bore.

BOR1 s. n. Element chimic, semimetal negru-cenușiu, cristalin. – Din fr. bore.

BOR1 s. m. Metaloid care se găsește în natură sub formă de săruri ale acidului boric.

BOR1 s. m. Metaloid care se găsește în natură sub formă de săruri ale acidului boric. – Fr. bore.

BOR1 s.n. Metaloid răspândit în natură sub formă de săruri ale acidului boric. [< fr. bore].

BOR1 s. n. metaloid în natură sub formă de săruri ale acidului boric. (< fr. bore)

BOR1 n. Metaloid de culoare neagră-cenușie, răspândit în natură numai sub formă de combinații cu oxigenul. /<fr. bore

bor n. metaloid, de un brun verziu, care nu există în natură decât în stare de acid boric.

*2) bor n. (din borax). Chim. Un corp simplu solid tri- și pentavalent descoperit de Gay-Lussac și Thénard în Francia și de Davy în Anglia în 1808. E de două felurĭ: amorf și cristalizat. Cel amorf e o pulbere verzuĭe, înegrește degetele e rău conducător de electricitate și se topește la temperaturĭ înalte. Cel cristalizat e incolor și pare a fi o combinațiune de aluminiŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bor1 (element chimic) s. n.; simb. B

bor (element chimic) s. n.; simb. B


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HIDRURĂ DE BOR s. (CHIM.) boran.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BOR1 (< fr. {i}; {s} fr. bor[ax]) s. n. Element chimic (B; nr. at. 5, m. at. 10,81, p. t. 2.300°C, p. f. 2.550°C), semimetal, cristalin, negru-cenușiu, opac, cu luciu metalic; întrebuințat ca adaos la obținerea unor aliaje, cărora le mărește duritatea și rezistența la coroziune, la detecția neutronilor și la protecția contra lor în tehnica nucleară etc. A fost descoperit în 1808 de H. Davy și independent de J.L. Gay-Lussac și L.J. Thenard.

Intrare: bor (chim.)
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bor
  • borul
  • boru‑
plural
  • boruri
  • borurile
genitiv-dativ singular
  • bor
  • borului
plural
  • boruri
  • borurilor
vocativ singular
plural
B simbol
abreviere, simbol, siglă (I6)
  • B
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bor (chim.) B

  • 1. (numai) singular Element chimic, semimetal negru-cenușiu, cristalin și care se găsește în natură sub formă de săruri ale acidului boric.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN Șăineanu, ed. VI
  • comentariu simbol B
    surse: DOOM 2

etimologie: