BĂIEȘ, băieși, s. m. Lucrător într-o mină (de aur); miner. – Baie² + suf. -aș.

băieș sm [At: (a. 1644) HEM 2887 / V: -iaș², (reg) -băneș / P: bă-ieș / Pl: ~i / E: baie² + -aș] 1 (Îrg) Lucrător într-o mină¹ Si: ciocănaș, miner, ocnaș. 2 (îrg) Proprietar al unei mine. 3-4 (Reg) Lucrător la o carieră (de var sau) de piatră. 5 (Îrg) Țigan aurar. 6 (Trs; Ban) Meșteșugar (țigan) care face obiecte din lemn sau din nuiele.

băiéș¹ s.m. 1 Lucrător într-o mină (de aur). 2 (reg.) Proprietar al unei mine. 3 (reg.) Lucrător la o carieră de piatră sau de var. • pl. -i. și băiáș s.m. /baie² + -aș.

băiéș² s.m. v. băiaș¹.

BĂIEȘ sm. Mold. Trans. = BĂIAȘ.

BĂIEȘ, băieși, s. m. Lucrător într-o mină (de aur). – Baie² + suf. -aș.

BĂIEȘ², băieși, s. m. (Mai ales în Transilv.) Lucrător într-o mină. Eram muncitor băieș, Meșter tînăr fără greș. CORBEA, în POEZ. N. 133. Băieșul coboară la sute de metri în pămînt să caute aur. BOGZA, Ț. 52. – Variantă: băiaș (SBIERA, P. 322) s. m.

BĂIEȘ¹ s. m. v. băiaș².

BĂIEȘ, băieși, s. m. (Reg.) Lucrător într-o mină. – Din baie² + suf. -aș.

BĂIEȘ ~i m. Muncitor care lucrează într-o mină (de aur). /baie + suf. ~aș

BĂIAȘ, băieși, s. m. Bărbat care servește într-o baie¹ publică. – Baie + suf. -aș.

băiaș² sm vz băieș

băiaș¹ sm [At: (sec. XVII) HEM III, A. 35 / P: bă-iaș / Pl: ~ieși / E: baie¹ + -aș] Persoană care pregătește baia¹ (3) într-o baie¹ (7) publică.

băneș sm vz băieș

băiáș¹ s.m. Bărbat care servește într-o baie publică. • pl. -ieși. și (reg.) băiéș s.m. /baie¹ + -aș.

băiáș² s.m. v. băieș¹.

BĂIAȘ sm. 1 Cel ce slujește la o baie (de scăldat) ¶ 2 Trans. ⚒ Lucrător la o mină, miner.

BĂIAȘ, băieși, s. m. Bărbat care servește într-o baie¹ publică. – Baie+ suf. -aș.

BĂIAȘ², băieși, s. m. Cel care pregătește baia și servește într-o baie publică. – Variantă: băieș s. m.

BĂIAȘ¹ s. m. v. băieș².

BĂIAȘ, băieși, s. m. Bărbat care servește într-o baie publică. – Din baie¹ + suf. -aș.

BĂIAȘ băieși m. Lucrător însărcinat cu deservirea clienților într-o baie publică. /baie + suf. ~aș

băiaș m. 1. lucrător la o baie sau mină; 2. slugă la o baie de scăldat.

băĭáș m. (d. baie; ung. bányás. Cp. cu lăĭaș). Servitor la o baie. Lucrător de mină (baie), miner. – În est băĭeș.

băieș (miner) s. m., pl. băieși

băieș (miner) (reg.) s. m., pl. băieși

băieș (lucrător într-o mină) s. m., pl. băieși

băiaș (lucrător la o baie publică) (înv.) s. m., pl. băieși

băiaș (lucrător la o baie publică) (înv.) s. m., pl. băieși

băiaș ^{[1] [2]}

băiaș (persoană care servește într-o baie publică) s. m., pl. băieși

băiaș (persoană care servește într-o baie publică) s. m., pl. băieși

băiaș, pl. băieși

BĂIEȘ s. v. miner.

băieș s. v. MINER.

BĂIEȘ s.m. (Ban.) Țigan aurar, zlătar. Benyesh. (…) Zingarus vagabundus. AC, 330. Etimologie: baie + suf. -aș. Vezi și baie.

băieș, băieși, s.m. 1. Lucrător în mină; miner: „... acolo îs tare mulți băieși care scot aurul din munți...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 229). 2. Băimărean: „Pintea (...) moarte împrăștie-mprejur. Zeci și sute de băieși, jandari și cotune mor” (Idem, p. 227). ■ (onom.) Băieș(u), nume de familie în jud. Maram. – Din baie „mină” + suf. -aș (DLRM, MDA).

băieș, băieși, s.m. – 1. Lucrător în mină; miner: „... acolo îs tare mulți băieși care scot aurul din munți...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 229). 2. Băimărean: „Pintea (...) moarte împrăștie-mprejur. Zeci și sute de băieși, jandari și cotune mor” (idem, pag. 227). ♦ (onom.) Băeș, Băieș, Băieșu, nume de familie (17 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din baie „mină” + suf. -aș (DLRM, DEX, MDA).

băieș, -i, s.m. – Lucrător în mină; miner. – Din baie „mină” + -eș.

băiaș (băieș), băiași, băieși, s.m. (reg.) 1. miner 2. țigan lingurar, zlătar.