BUSUIOC, -OACĂ, busuioci, -oace, s. m., s. n., adj. I. S. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee de grădină din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cu miros plăcut (Ocimum basilicum). ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Prunella vulgaris). 2. S. n. (Reg.) Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans. II. Adj. (Despre fructe, vin) Cu aromă de busuioc (I 1). ♦ Pere busuioace = soi de pere răspândit mai mult în Moldova, ovale, galbene-verzui și roșii-aprins pe partea însorită. ♦ (Substantivat, f.) Varietate de viță-de-vie; strugure produs de această viță. [Var.: bosuioc s. n.] – Din bg. bosilek, sb. bosiljak.

busuioc, ~oacă [At: CARTE DE BUCATE (1749), ap. GCR II, 44 / V: bos~ / Pl: ~oace / E: bg босилек cf mg busziók] 1 sm Plantă erbacee de grădină din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cu miros plăcut, folosit în prepararea ceaiurilor și în gastronomie (Ocimum bcisilicum). 2 sm (Îc) ~roșu Plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii dispuse în spice (Amaranthus caudatus). 3 sm (Îc) ~ sălbatic Plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Prunella vulgaris). 4 sn (Reg) Dans popular asemănător cu hora. 5 sn Melodie după care se execută busuiocul (4). 6 a (D. fructe, vin) Cu aromă de busuioc (1). 7 a (Îs) Pere ~oace Soi de pere răspândit mai mult în Moldova, ovale, galben-verzui, roșu-aprins pe partea însorită. 8 sf Varietate de viță de vie. 9 sm Strugure produs de busuioacă (8).

busuioc, -oacă subst., adj. I 1 s.m. (bot.) Plantă erbacee de grădină, din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu florile mici, albe sau roz, cu miros plăcut, întrebuințată în gastronomie, pentru a parfuma hainele, lenjeria, în medicina populară, pentru împodobirea icoanelor sau, în mănunchi, pentru stropirea de către preot cu agheasmă (Ocimum basilicum). O policioară încărcată cu busuioc uscat și flori (EMIN.). ◊ Expr. A drege busuiocul = a) a încerca să repare o gafa, să împace pe cineva pentru o faptă sau o vorbă nepotrivită; b) a repara o nedreptate, o greșeală. I-a spus o minciună ca să dreagă busuiocul. ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu florile mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee, cu tulpina păroasă și cu florile violete (Prunella vulgaris). ◊ Fig. Fata ei, busuioc depus la icoane (CR.). 2 s.n. (reg.) Dans popular românesc asemănător horei, cu ritm binar și mișcare moderată, care se joacă la nuntă, cînd se scoală nuntașii de la masă. ♦ Melodie după care se execută acest dans. II 1 adj. (despre fructe) Cu aromă de busuioc; busuiocesc. ◊ Pere busuioace (și subst. f) = soi local de pere răspîndit mai mult în Moldova, cu fructele ovale, galbene-verzui, roșii-aprins pe partea însorită. 2 s.f. Varietate de viță-de-vie. ♦ Vin produs din strugurii acestui soi de viță-de-vie. • pl. -ci, -oace, n.-uri. și (reg.) busiioc, busioc, bosuioc, bosioc s.n. /<bg. босилек, srb. bosiok; cf. magh. bosziók, busziók.

BUSUIOC I. sbst. 🌿 1 PLantă, originară din India și China, mult cultivată prin grădinile noastre pentru mirosul ei caracteristic, foarte plăcut; are frunzele lucitoare, dințate și de un verde frumos; florile sînt mici, albe sau trandafirii; după credința poporului, busuiocul aduce noroc la casa omului și e un simbol al dragostei; preotul stropește aghiasma cu un mănunchiu de busuioc, iar țărancele îl pun ca podoabă pe la icoane (Ocimum basilicum) (🖼 684): o policioară încărcată cu ~ uscat și flori de sub icoana...Mîntuitorului EMIN. Fig.: pentru babă...fata ei (era) ~de pus la icoane CRG.; proverb: a drege ~ul (cuiva), a căuta să îndrepteze o treabă (după ce a supărat pe cineva) cu vorba sau cu fapta ¶ 2 ~- DE-CÎMP¹ = BUSUIOC -SĂLBATEC¹; – ~-DE-CÎMP², ~UL-CERBILOR – APĂRĂTOARE 6; – ~ -ROȘU¹, plantă cu flori mici roșii așezate în spice lungi care atîrnă în jos ca o coadă; originară din India. e mult cultivată în grădini ca plantă ornamentală; e numită și „bujor”, „moțul – curcanului” sau „nasul-curcanului” (Amarantus caudalus) (🖼 685); ~ -ROȘU², ~ -SĂLBATEC¹, plantă cu tulpina acoperită cu peri scurți, cu flori violete sau roșiatice; numită și „busuioc-de-cîmp”, „iarbă-neagră” sau „șopîrlaiță” (Brunella vulgaris) (🖼 686); – ~ – SĂLBATEC² = LUPOAIE; – ~UL-STUPULUI = MĂTĂCIUNE 1. II. BUSUIOACĂ sf. și adj. Mold. (Poamă ~), varietate de struguri foarte aromatici, struguri tămîioși, tămîioasă: dase într’adins poruncă să se lase butucii cu poamă ~ GRL. [blg. bosiljok, srb. bosiok].

BUSUIOC, -OACĂ, busuioci, -oace, subst., adj. I. Subst. 1. S. m. Plantă erbacee de grădină din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cu miros plăcut (Ocimum basilicum). ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Prunella vulgaris). 2. S. n. (Reg.) Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans. II. Adj. (Despre fructe, vin) Cu aromă de busuioc (I 1). ♦ Pere busuioace = soi de pere răspândit mai mult în Moldova, ovale, galbene-verzui și roșu-aprins pe partea însorită. ♦ (Substantivat, f.) Varietate de viță de vie; strugure produs de această viță. [Var.: bosuioc s. n.] – Din bg. bosilek, scr. bosiljak.

BUSUIOC¹ s. n. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cultivată prin grădini pentru mirosul ei pătrunzător (Ocimum basilicum). Eu am simțit în nări și mireasmă de busuioc. SADOVEANU, N. F. 13. Busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I 84. Dragu-mi-i badiu din joc Că miroasă-a busuioc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 34. (Metaforic) Pentru babă, fata moșneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei, busuioc de pus la icoane. CREANGĂ, P. 284. ◊ Expr. (Familiar) A drege busuiocul = a încerca să repari o gafă. – Variantă: bosuioc (NEGRUZZI, S. I 323) s. n.

BUSUIOC¹ s. n. 1. Plantă erbacee de grădină cu tulpina păroasă, cu flori albe sau trandafirii și cu miros plăcut (Ocimum basilicum). ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Brunella vulgaris). 2. (Reg.) Numele unui dans popular și al melodiei după care se execută. [Var.: bosuioc s. n.] – Bg. bosilek, sb. bosiljak.

BUSUIOC³ ~ioci m. Plantă erbacee, înaltă, cu frunze mici, lunguiețe și cu flori dispuse în spic, albe sau trandafirii, plăcut mirositoare, folosite în parfumerie, medicină, industria conservelor. [Sil. bu-su-ioc] /<sb. bosilijak, bulg. bosilek

busuioc m. 1. plantă de grădină plăcut mirositoare (Ocimum basilicum): busuiocul joacă un rol mare în credințele și erezurile poporului; el aduce noroc la casa omului, se întrebuințează de babe în descântece și la farmece de dragoste: 2. mănunchiu de busuioc cu care botează preoții. [Bulg. BOSILĬOK (=lat. basilicum)]. ║ a. cu miros de busuioc: poamă busuioacă, Mold. tămâioasă.

busuĭóc m. (bg. bosilĭok, și ob. bosilek, sîrb. bosiljak, bosiok, alb. bosiltok, d. lat. basilicum, care e vgr. basilikon, regal [ca adj. n], busuioc; rut. vasilĭok, ung. bazsalikom și [d. rom.] bisziók. V. biserică). O plantă labială din ale căreĭ florĭ preutu ortodox își face sfeștocu (ocimum basilicum). Busuĭoc roș orĭ sălbatic, șopîrlaiță, altă plantă labiată (brunellla vulgaris). Busuĭocu cerbilor, poleĭ, un fel de mintă. – Și bosîĭoc (Tec.).

bâsâioc sn vz busuioc

bisioc sn vz busuioc

bosâioc sn vz busuioc

bosioc sn vz busuioc

bosoioc sm vz busuioc

busioc sm vz busuioc

busuoc sm vz busuioc

bosioc s.n. v. busuioc.

bosuioc s.n. v. busuioc.

busiioc s.n. v. busuioc.

busioc s.n. v. busuioc.

❍BISIOC = BUSUIOC.

❍BOSIOC = BUSUIOC.

BOSUIOC = BUSUIOC.

BUSIOC = BUSUIOC.

BOSIOC s. m. v. busuioc.

BOSUIOC s. m. v. busuioc.

bosîĭóc V. busuĭoc.

busuioc² (plantă) s. m.

busuioc² (plantă) s. m.

busuioc (plantă) s. m.

busuioc.

busuioc s. m. – Plantă (Ocimum basilicum), cea mai comună și apreciată dintre florile cunoscute tradițional în popor. – 2. (Arg.) Cuțit, briceag. – 3. (Adj.) Se spune despre fructele cu gust asemănător cu strugurele tămîios. – Var. bus(i)oc, bus(u)ioc. Mr. busuloc, busulac, busiloc. Sb. bosiok (Miklosich, Fremdw., 78; Cihac, II, 35), sau mag. bosziók, busziók (DAR). Cuvînt comun multor limbi, provenind din gr. βασιλιϰόν, cf. it. basilico, fr. basilic, alb. bozëljok, bg. bosiljak, bolisljok; totuși. este greu de susținut der. directă din gr. *βασιλιαϰόν, propusă de Diculescu, Elementele, 461.

busuioc, -oacă, busuioci, -oace subst. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpină păroasă și flori mici albe sau roz, cultivată pentru mirosul ei plăcut (Ocimum basilicum); p. ext. mănunchi sau pămătuf de busuioc, folosit de preot când stropește cu agheasmă; sfeștoc. [Var.: bosuioc s. n.] – Din bg. bosilak, scr. bosiljak.

OCIMUM L., BUSUIOC, fam. Labiatae. Gen originar din India, Africa, părțile tropicale ale. Americii, sudul Asiei, 60 specii, ierburi, semitufe sau tufe aromatice. Flori (caliciul ovat sau campanulat cu 2 buze, cea superioară. întreagă, cea inferioară cu 4 dinți, corolă, de asemenea cu 2 buze, cea superioară cu 4, crestături ce ajung pînă la 1/2 din lungime și cea inferioară cu margini întregi, puțin mai lungă, întinsă sau puțin piicată., 4 stamine pe buza inferioară, din care 2 ? mai scurte) albe sau lila. dispuse, 6-10, în verticile reunite într-un spic terminal. Frunze late.

a drege busuiocul expr. a repara o gafă; a salva aparențele.

BUSUIOC s., adj. 1. s. (BOT.; Ocimum basilicum) (prin Transilv.) mătăcină. 2. s. (BOT.) busuioc-de-câmp (Prunella vulgaris) = șopârlaiță, șopârliță, busuioc-roșu, busuioc-sălbatic, (reg.) șopârlariță, iarbă-neagră; busuioc-roșu (Prunella vulgaris) = șopârlaiță, șopârliță, busuioc-de-câmp, busuioc-sălbatic, (reg.) șopârlariță, iarbă-neagră; busuioc-roșu (Amaranthus caudatus) = (reg.) bujor, moțul-curcanului, nasul-curcanului; busuioc-sălbatic (Prunella vulgaris) = șopârlaiță, șopârliță, busuioc-de-câmp, busuioc-roșu, (reg.) șopârlariță, iarbă-neagră. 3. adj. v. tămâios.

BUSUIOC s., adj. 1. s. (BOT.; Ocimum basilicum) (prin Transilv.) mălăcină. 2. s. (BOT.) busuioc-dc-cîmp (Prunella vulgaris) = șopîrlaiță, șopîrliță, busuioc-roșu, busuioc-sălbatic, (reg.) șopîrlariță, iarbă-neagră; busuioc-roșu (Prunella vulgaris) = șopîrlaiță, șopîrliță, busuioc-de-cîmp, busuioc-sălbatic, (reg.) șopîrlariță, iarbă-neagră; busuioc-roșu (Amaranthus caudatus) = (reg.) bujor, moțul-curcanului, nasul-curcanului; busuioc-sălbatic (Prunella vulgaris) = șopîrlaiță, șopîrliță, busuioc-de-cîmp, busuioc-roșu, (reg.) șopîrlariță, iarbă-neagră. 3. adj. muscat, tămîios, (Ban. și Transilv.) mușcătar, mușcătareț. (Fructe ~; struguri ~.)

busuioc, (busâioc, bosâioc), s.m. – (bot.) Plantă erbacee de grădină, cu miros plăcut, cu flori mici, albe sau roz (Ocimum basilicum). „Fetele îl poartă în sân ori în păr, feciorii în clop ori la cujmă și verde, și uscat. Se pune în vase de flori, după oglindă, sub perini. Bătrânii îl poartă în buzunar. Este una dintre cele mai îndrăgite plante” (Calendar, 1980: 66). Se utilizează pentru fabricarea aghiazmei și în descântecele de dragoste (trei fire de busuioc descântate și aruncate într-o apă curgătoare). ♦ (med. pop.) Frunzele se pun pe tăieturi și bube, iar în legături, la uimele de pe gât și șale. Se puneau pe jăratic și fumul se trăgea în piept contra tusei, iar pe nas contra guturaiului. Cu tulpini de busuioc aprinse se ardeau negii. Ceaiul de frunze se folosea în boli de stomac (Butură, 1979; Dumitru, 1992). ♦ (onom.) Busuioc „om frumos”; neamul Busuiocenilor (Mihali, Timiș, 2000, 106). – Din srb. bosiok (Miklosich; Cihac), magh. bosziok (DA), bg. bosilek (DEX, MDA).

busuioc, (busâioc, bosâioc), s.m. – 1. (bot.) Plantă erbacee de grădină, cu miros plăcut, cu flori mici, albe sau roz; înflorește din iulie până în septembrie (Ocimum basilicum). „Această plantă cu miros îmbietor e foarte prețuită la fetele de la țară, care-l poartă în sân, în brâu sau la cap, ca să aibă noroc în dragoste. Altele îl pun, în ajunul Bobotezei, sub pernă, ca să-și viseze ursitul. În toată peninsula balcanică și în Italia, busuiocul se bucură de aceeași favoare ca și la români” (Candrea 1944: 262). În Maramureș: „Fetele îl poartă în sân ori în păr, feciorii în clop ori la cujmă și verde și uscat. Se pune în vase de flori, după oglindă, sub perini. Bătrânii îl poartă în buzunar. Este una dintre cele mai îndrăgite plante” (Calendar 1980: 66). Se utilizează pentru fabricarea aghiazmei și în descântecele de dragoste (trei fire de busuioc descântate și aruncate într-o apă curgătoare). (Med. pop.) Frunzele se pun pe tăieturi și bube, iar în legături, la uimele de pe gât și șale. Se puneau pe jăratic și fumul se trăgea în piept contra tusei, iar pe nas contra guturaiului. Cu tulpini de busuioc aprinse se ardeau negii. Ceaiul de frunze se folosea în boli de stomac (Butură 1979; Dumitru 1992). 2. Busuioc „om frumos”; neamul Busuiocenilor (Mihali, Timiș 2000, 106). 3. Soț, bărbat: „Ce-ți mai face bosâiocu?” sau „Unde ți-i bosâiocu?” (cf. Memoria 2001: p 22; Desești). – Din srb. bosiok (Miklosich; Cihac), magh. bosziok (DA), bg. bosilek (DEX).

bosâioc, s.m. – v. busuioc.