BURDUHAN, burduhane, s. n. (Pop. și fam.) Stomacul animalelor rumegătoare; burduf (6); p. ext. burtă (1); bârdan. [Var.: burdihan s. n.] – Burduh + suf. -an.

burduhan sn [At: GRIGORIU-RIGO, M. / V: bardah~ bărdăh~, bărdâh~, bârdăh~, bârdiz~, burdăh~, ~dizan] (Reg) 1 Burta animalelor. 2 (Pan) Pântece mare (la om). 3 Stomac. 4 (Pex; îf bârdăhan) Stomacul uscat al vitelor, folosit, înainte, ca geam pentru ferestrele caselor țărănești. 4 (La vite; îf bârdăhan) Flămânzire. etimologie lipsă în original

burduhan s.n. Burta sau stomacul, peritoneul animalelor rumegătoare; (reg.) bîrdan. ♦ Analog, (fam., glum., iron) Burtă mare la om. ♦ Ext. Piele din stomacul uscat al vitelor care, în trecut, se întrebuința în loc de geam; țiplă. • pl. -e. și (reg.) burdihan, burdăhan, bardahan, bărdăhan, bîrdăhan, bîrdîhan s.n. /burduh + -an.

BURDUHAN 👉 BĂRDĂHAN.

BURDUHAN, burduhane, s. n. (Pop.) Stomacul animalelor rumegătoare; burduf (6); p. ext. burtă (1); bârdan [Var.: burdihan s. n.] – Burduh + suf. -an.

BURDUHAN, burduhane, s. n. Stomacul animalelor rumegătoare; p. ext. (fam.) burtă. – Din burduh + suf. -an.

BURDUHAN ~e n. pop. 1) Stomac al animalelor erbivore; burduf. 2) Burtă mare. /burduf + suf. ~an

burduhan n. 1. pielița ce coprinde mațele; 2. lucruri făcute din acea pieliță, ca ochiuri de fereastră la bordeiele țărănești; 3. burta dobitoacelor; 4. (ironic) pântece mare și gros: grozav burdăhan și nesățios gâtlej CR. [Din burduh = burduf; forme paralele; bărdăhan (scurtat bărdan), burdăhan].

burduhán n., pl. e (d. burduf). Pîntece (iron.). Țiplă care se întrebuința îld. geam. – Și bîrdîhan, bărdăhan. În est. și bardahan, în Suc. bîrdîzan (Șez. 36, 32). În Olt. burdihan (Npl. Ceaur, 17).

bardahan sn vz burduhan

bărdăhan sn vz burduhan

bâldihan sn vz burduhan

bârdăhan sn vz burduhan

bordohan sn vz burduhan

brihan sn vz burduhan

burdăhan sn vz burduhan

burdizan sn vz burduhan

bardahán s.n. v. burduhan.

bărdăhan s.n. v. burduhan.

bîrdăhan s.n. v. burduhan.

bîrdîhan s.n. v. burduhan.

burdăhan s.n. v. burduhan.

burdihan s.n. v. burduhan.

BĂRDAN, BÎRDAN (pl. -ane) sn. = BĂRDĂHAN: bîrdan de popă (PAMF.), pîntece mare; trei borte lipite cu bărdan închipuesc ferestrele (NEGR.).

BĂRDĂHAN, BURDUHAN (pl. -ane) sn. 1 🐒 Stomacul mamiferelor: nu este mai bine lupule să ai în toate zilele cu ce să-ți umpli bărdăhanul, și fără să muncești (ISP.) ¶ 2 🐒 Spec. Una din despărțiturile stomacului rumegătoarelor (🖼 378) ¶ 3 iron. Stomacul omului lacom, nesățios ¶ 4 Pîntecele, burta mamiferelor: lupul... îl apucă (pe armăsariu) și îndată bărdăhanul spărgîndu-i, mațile la pămînt îl vărsa (CANT.) ¶ 5 iron. Pîntece (al omului): Mă bătea c'un băț de corn Peste bărdăhanul gol (MAR.) ¶ 6 pr. anal. Partea cea mai umflată la oală, pîntecele oalei ¶ 7 Pielea care învelește stomacul și mațele vitelor, întrebuințată înainte vreme la ferestrele țăranilor, în locul geamurilor de sticlă: a spart o fereastră de bărdăhan (CRG.) [burduf].

BÎRDĂHAN, BÎRDAN, BÎRDĂZAN 👉 BURDUHAN.

BORHAN (pl. -ane) sn. Olten. Mold. Trans. = BURDUHAN: li se dă scroafelor să mănînce ~ de oaie fiert (PĂC.).

BRIHAN (pl. -anuri, -ane) sn. Trans. = BĂRDĂHAN5: Și tot bagă în ~, de gîndeai că-i chiar fișpan (RET.).

BURDĂHAN ... = BĂRDĂHAN ...: grozav ~ și nesățios gîtlej (CRG.).

BURFAN sn. Băn. = BĂRDĂHAN [comp. BORHAN, BURFĂ].

bărdăhan n. V. burduhan.

bardahán V. burduhan.

bărdăhán V. burduhan.

bîrdîhán și bîrdîzán V. burduhan.

burdihán V. burduhan.

!burduhan (pop., fam.) s. n., pl. burduhane

burduhan / burdihan (pop., fam.) s. n., pl. burduhane / burdihane

burduhan s. n., pl. burduhane

burduhan.

burdihan v. burduhan

BURDUHAN s. (ANAT.) 1. stomac, (pop.) burduf, (reg.) bârdan, (Ban.) târban. (~ul unor animale.) 2. v. rumen.

BURDUHAN s. v. abdomen, burtă, pântece, stomac.

burduhan s. v. ABDOMEN. BURTĂ. PÎNTECE. STOMAC.

BURDUHAN s. (ANAT.) 1. stomac, (pop.) burduf, (reg.) bîrdan, (Ban.) tîrban. (~ unor animale.) 2. ierbar, rumen. (În ~ se înmagazinează și se macerează alimentele la animalele rumegătoare.)

BĂRDĂHAN s. v. deșert, flămânzare.

bărdăhan s. v. DEȘERT. FLĂMÎNZARE.

bârdâhan, s.n. v. bârdihan („burtă”).

brihan, brihane, s.n. (reg.) Pântece, burtă (de regulă, la vite); burdihan, burduhan, bârdan: „O perit un cal (...): brihanu l-am adus acasă și l-am pus și l-am mâncat cu coptii mnei” (Papahagi, 1925: 308). – Cf. burduhan (MDA); din rom. *brih (< ucr. brih „burtă”) + suf. -an (DELR).

burdihan, burdihanuri, (burduhan, bârdihan), s.n. (reg.) Burtă: „Vai de burta me! Vai de burdihanu meu!” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 298). – Var. a lui burduhan (DEX).

brihan, brihane, s.n. – (reg.) Pântece, burtă (de regulă, la vite); burdihan, burduhan, bârdan. „O perit un cal (...): brihanu l-am adus acasă și l-am pus și l-am mâncat cu coptii mnei” (Papahagi, 1925: 308). – Cf. burduhan (MDA); din rom. *brih (< ucr. brih „burtă”) + suf. -an (DELR).

burdihan, burdihanuri, (bârdihan, burduhan), s.n. – (reg.) Burtă: „Vai de burta me! Vai de burdihanu meu!” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 298). – Var. a lui burduhan (< burduh) (DEX).

brihan, -e, s.n. – Pântece, burtă (de regulă, la vite); burdihan, burduhan, bârdan.