BÂHLIT, -Ă, bâhliți, -te, adj. (Reg.; mai ales despre apă) Care miroase urât, stătut. – V. bâhli.

bâhlit, ~ă a [At: CREANGĂ, P. 204 / Pl: ~iți, ~e / E: bâhli] (Mol; Buc; d. apă sau lichide) Clocit.

BÂHLIT, -Ă, bâhliți, -te, adj. (Reg.; mai ales despre apă) Stătut, care miroase urât. – V. bâhli.

bâhlit a. Mold. stătut, împuțit: apa era bâhlită CR. [Identic cu bâhnit (din bahnă, mocirlă)].

BÂHLI, pers. 3 bâhlește, vb. IV. Refl. (Reg., mai ales despre apă) A căpăta un miros greu, de stătut (din cauza putrezirii materiilor organice). – Cf. bahnă.

bâhli vr [At: ȘEZ. VI, 64 / Pzi: ~lește / E: ctm băhui + bălhuiu] (Mol; Buc; d. apă sau lichide) A căpăta un miros greu, de stătut (din cauza putrezirii materiilor organice) Si: a se cloci, a se împuți.

bîhli vb. IV. refl. (reg., mai ales despre apă) A căpăta un miros greu, de stătut (din cauza putrezirii materiilor organice); a se cloci. Borșul ținut la căldură se bîhlește. • prez.ind. pers. 3 -ește. /bahnă + băhlui, prin contaminare + -i.

bîhlit, -ă adj. (reg.; mai ales despre apă) Care miroase urît; clocit, împuțit, stătut. Apa era bîhlită și ne-am fi putut îmbolnăvi (CR.). • pl. -ți, -te. /v. bîhli.

BÎHLI (-lesc) vb. refl. Mold. A căpăta miros greu și urît, vorb. de un lichid stătut: borșul ținut la căldură se bîhlește, adică se împuțește și se întinde (ȘEZ.).

BÎHLIT adj. p. Mold. BÎHLI. Stătut, cu miros greu și urît (vorb. de apa stătătoare din mlaștini, sau de orice lichid care a fost lăsat multă vreme într’un vas necurat): apa era ~ă și ne-am fi putut îmbolnăvi (CRG.): borș ~ (RV.-CRG.).

BÂHLI, pers. 3 bâhlește, vb. IV. Refl. (Reg., mai ales despre apă) A căpăta un miros greu de stătut (din cauza putrezirii materiilor organice). – Cf. bahnă.

BÎHLI, pers. 3 bîhlește, vb. IV. Refl. (Mold.. Bucov.; despre lichide, mai ales despre apă) A se strica, a se altera prin stagnare, căpătînd un miros greu, urît. Borșul ținut la căldură se bîhlește. ȘEZ. VI 64.

BÎHLIT, -Ă, bîhliți, -te, adj. (Mold., Bucov.; despre lichide, mai ales despre apa din mlaștini) Stătut, clocit. Apa era bîhlită și ne-am fi putut bolnăvi. CREANGĂ, P. 204.

BÎHLI, pers. 3 bîhlește, vb. IV. Refl. (Reg., despre lichide) A se altera prin stagnare, căpătînd un miros urît; a se cloci. – Din bahnă.

BÎHLIT, -Ă, bîhliți, -te, adj. (Reg., despre lichide) Stătut, clocit. – V. bîhli.

A SE BÂHLI se ~ește intranz. 1) (despre ape stătute) A căpăta miros greu (din cauza putrezirii materiilor organice). 2) (despre produse) A-și perde proprietățile, căpătând un miros greu. /Din bahnă

blehniță f. Mold. pește ce aduce cu un puiu de plătică sau de caracudă (Rhodeus amarus). [Și behliță, behlit = bâhlit, împuțit, acest pește mic fiind rău la gust].

bîhlésc (mă) v. refl. (din maĭ raru băhnesc, d. bahnă). Mold. Se zice despre apă cînd stagnează și se cam împute: apă bîhlită.

bâhli (a se ~) (reg.) (desp. bâ-hli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se bâhlește, 3 pl. se bâhlesc, imperf. 3 sg. se bâhlea; conj. prez. 3 să se bâhlească; ger. bâhlindu-se

bâhli (a se ~) (reg.) (bâh-li) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se bâhlește, imperf. 3 sg. se bâhlea; conj. prez. 3 să se bâhlească

bâhli vb. (sil. -hli), ind. prez. 3 sg. bâhlește, imperf. 3 sg. bâhlea; conj. prez. 3 sg. și pl. bâhlească

BÂHLIT adj. v. clocit, împuțit, răsuflat, stătut, trezit.

BÂHLI vb. v. cloci, împuți.

bîhli vb. v. CLOCI. ÎMPUȚI.

bîhlit adj. v. CLOCIT. ÎMPUȚIT. RĂSUFLAT. STĂTUT. TREZIT.