2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

autoutilare sf [At: DN3 / P: a-u-to-u~ / Pl: ~lări / E: autoutila] Utilare din resurse proprii Si: autodotare (2), (rar) autodotat1 (2), (rar) autoutilat1.

AUTOUTILÁRE, autoutilări, s. f. Acțiunea de a se autoutila. [Pr.: a-u-to-u-] – V. autoutila.

AUTOUTILÁRE, autoutilitări, s. f. Acțiunea de a se autoutila. [Pr.: a-u-to-u-] – V. autoutila.

AUTOUTILÁRE s.f. Acțiunea de a autoutila; autodotare. [< autoutila].

autoutiláre s. f. Autodotare ◊ Autoutilarea își confirmă marea însemnătate economică.” Sc. 23 IV 75 p. 2. ◊ „Instalația, în întregime românească, realizată prin autoutilare [...]” R.l. 14 I 77 p. 5 (din auto1- + utilare; DN3)

autoutila vr [At: DN3 / P: a-u-to-u~ / Pzi: ~lez / E: auto1- + utila] A se utila din resurse proprii Si: a se autodota (2).

AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto1- + utila.

AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto1- + utila.

AUTOUTILÁ vb. I. tr. A utila cu mijloace proprii; a autodota. [Et. incertă].

AUTOUTILÁ vb. refl. (despre întreprinderi, instituții) a se utila cu mijloace proprii; a se autodota. (< auto1- +utila)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

autoutiláre s. f., pl. autoutilări

autoutilá vb., ind. prez. 1 sg. autoutiléz, 3 sg. și pl. autoutileáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

AUTOUTILÁ vb. v. autodota.

Intrare: autoutilare
autoutilare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • autoutilare
  • autoutilarea
plural
  • autoutilări
  • autoutilările
genitiv-dativ singular
  • autoutilări
  • autoutilării
plural
  • autoutilări
  • autoutilărilor
vocativ singular
plural
Intrare: autoutila
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • autoutila
  • autoutilare
  • autoutilat
  • autoutilatu‑
  • autoutilând
  • autoutilându‑
singular plural
  • autoutilea
  • autoutilați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • autoutilez
(să)
  • autoutilez
  • autoutilam
  • autoutilai
  • autoutilasem
a II-a (tu)
  • autoutilezi
(să)
  • autoutilezi
  • autoutilai
  • autoutilași
  • autoutilaseși
a III-a (el, ea)
  • autoutilea
(să)
  • autoutileze
  • autoutila
  • autoutilă
  • autoutilase
plural I (noi)
  • autoutilăm
(să)
  • autoutilăm
  • autoutilam
  • autoutilarăm
  • autoutilaserăm
  • autoutilasem
a II-a (voi)
  • autoutilați
(să)
  • autoutilați
  • autoutilați
  • autoutilarăți
  • autoutilaserăți
  • autoutilaseți
a III-a (ei, ele)
  • autoutilea
(să)
  • autoutileze
  • autoutilau
  • autoutila
  • autoutilaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

autoutilare

  • 1. Acțiunea de a se autoutila.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: autodotare

etimologie:

  • vezi autoutila
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

autoutila

  • 1. A se utila cu mijloace proprii.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: autodota

etimologie:

  • Auto- + utila
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00