2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

autodotare sf [At: DN3 / P: a-u~ / Pl: ~tări / E: autodota] 1 Achiziționare din resurse proprii a unor bunuri personale Si: (rar) autodotat1 (1). 2 Autoutilare.

AUTODOTÁRE, autodotări, s. f. Acțiunea de a se autodota și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autodota.

AUTODOTÁRE, autodotări, s. f. Acțiunea de a se autodota și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autodota.

AUTODOTÁRE s.f. Acțiunea de a autodota; autoutilare. [< autodota].

autodotáre s. f. Acțiunea de a se dota prin mijloace proprii ◊ „[...] la Universitatea [...] din Cluj-Napoca s-a amenajat, prin autodotare, un laborator-școală [...]” R.l. 1 VI 82 p. 2 (din autodota; DN3)

autodotá [At: DN3 / P: a-u~ / Pzi: ~téz / E: auto1- + dota] 1 vr A-și achiziționa din resurse proprii bunuri personale. 2 vt A autoutila.

AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității sau funcționării. [Pr.: a-u-] – Auto1- + dota.

AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității. [Pr.: a-u-] – Auto1- + dota.

AUTODOTÁ vb. I. tr. A autoutila. [Et. incertă].

AUTODOTÁ vb. refl. a se autoutila. (< auto1- + dota)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

autodotá vb. (sil. a-u-) → dota


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

AUTODOTÁ vb. a se autoutila. (O uzină care s-a ~.)

Intrare: autodotare
autodotare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • autodotare
  • autodotarea
plural
  • autodotări
  • autodotările
genitiv-dativ singular
  • autodotări
  • autodotării
plural
  • autodotări
  • autodotărilor
vocativ singular
plural
Intrare: autodota
  • silabație: a-u-
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • autodota
  • autodotare
  • autodotat
  • autodotatu‑
  • autodotând
  • autodotându‑
singular plural
  • autodotea
  • autodotați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • autodotez
(să)
  • autodotez
  • autodotam
  • autodotai
  • autodotasem
a II-a (tu)
  • autodotezi
(să)
  • autodotezi
  • autodotai
  • autodotași
  • autodotaseși
a III-a (el, ea)
  • autodotea
(să)
  • autodoteze
  • autodota
  • autodotă
  • autodotase
plural I (noi)
  • autodotăm
(să)
  • autodotăm
  • autodotam
  • autodotarăm
  • autodotaserăm
  • autodotasem
a II-a (voi)
  • autodotați
(să)
  • autodotați
  • autodotați
  • autodotarăți
  • autodotaserăți
  • autodotaseți
a III-a (ei, ele)
  • autodotea
(să)
  • autodoteze
  • autodotau
  • autodota
  • autodotaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

autodotare

  • 1. Acțiunea de a se autodota și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: autoutilare

etimologie:

  • vezi autodota
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

autodota

  • 1. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității sau funcționării.
    surse: DEX '09 DN sinonime: autoutila

etimologie:

  • Auto- + dota
    surse: DEX '09 DEX '98