aurea av vz aiurea

AIUREA adv., adj. 1. Adv. în alt loc, în altă parte; undeva, altundeva. ◊ Într-aiurea = fără țintă; la întâmplare. ◊ Expr. A vorbi aiurea = a vorbi fără rost, a bâigui. ◊ (Cu valoare de interj., fam.) Aiurea! N-ai dreptate. 2. Adj. (Fam.) Zăpăcit, aiurit, cu capu-n nori. [Var.: aiure adv.] – Lat. aliubi + re + a.

AURI auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

aierlea^[1] av vz aiurea

aire^[1] av vz aiurea

aiure av vz aiurea

aiurea [At: CORESI, EV. IV/12 / V: ~re, ~ri, aurea / E: lat aliubi + -re + a] 1 av În alt loc, nedeterminat. 2 av (Îlav) Într-~^[1] Fără țintă. 3 av La întâmplare. 4 av (Fam; îe) A vorbi ~ A vorbi fără rost. 5 i (Fam) Nu este adevărat. 6 a (Fam) Zăpăcit. 7 av (Înv; îe) A călca într-~ A nu fi fidel. 8 av (Fam; îe) ~-n tramvai Fără sens. 9 av (Fam; îae) Fără țintă. 10 av (Fam; pex; îae) Greșit. corectat(ă)

aiuri¹ av vz aiurea

auri² [At: ANON. CAR. / V: d~ / P: a-u~ / Pzi: ~resc / E: aur] 1 vt A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1) Si: aura (1). 2 vt (Fig) A da o strălucire ca de aur Si: aura (2). 3 vt (Fig) A da un aspect ca de aur Si: aura (3). 4 vt (Îrg) A alege aurul (1) din nisip, prin spălare. 5 vt A îmbrăca un dinte în aur (1). 6-7 vtr (În basme) A se transforma în aur (1).

într-aiurea av [At: DA ms / E: întru + aiurea] Aiurea (2).

❍AIRE(A), AIRI(LEA), AIR(E)LEA adv. Tr.-Carp. = AIURE(A), AIURI(LEA).

AIURE(A), AIURI adv. 1 Într’alt loc, alt-undeva: vr’o trei sute de oameni au purces din Tighinea în sus, nu știu la Iași merg, au aiure (NEC.). ¶ 2 De ~, loc. adv. Dintr’alt loc, din alte părți; din alte împrejurări, din alte fapte, din alte cărți, de la alții: neavînd Domnia putință de aiurea cu ce plini poruncile împărătești, s’au scornit un obiceiu pe vite (N. -COST.); pe ~, printr’alte locuri ¶ 3 A vorbi ~ sau într’~ , a vorbi ca un smintit, a visa deștept: ce-a pățit bătrînul, de vorbește într’aiurea? (ALECS.); a gîndi ~ sau într’~, a fi cu gîndul ~, a rătăci cu gîndul departe, a fi cu mintea dusă; a călca într’~, a nu fi statornic, credincios: te-am înțeles eu de mult că-mi calci într’aiurea (ALECS.). [lat. aliubi].

†AIURELE(A), †AIURILE(A) adv. Aiurea, alt-undeva: mergeau unii în țara muntenească, alții în țara leșească și pe aiurele pe unde puteau (MUST.).

AIURI² 👉 AIURE(A).

❍AIURLE(A) adv. Aiurea.

AURA (-rez)... = AURI... [lat. aurare].

AURI (-resc) I. vb. tr. A acoperi cu un strat subțire de aur obiecte de argint sau de alt metal, pentru a le face să pară în întregime de aur, a polei, a sufla cu aur. II. vb. refl. A se acoperi cu un strat de aur sau a căpăta înfățișarea aurului: piscurile munților se auresc (VLAH.).

AIUREA adv., adj. 1. Adv. În alt loc, în altă parte; undeva, altundeva. ◊ Într-aiurea = fără țintă; la întâmplare. ◊ Expr. A vorbi aiurea = a vorbi fără rost, a bâigui. ◊ (Cu valoare de interj. fam.) Aiurea! N-ai dreptate. 2. Adj. (Fam.) Zăpăcit, aiurit, cu capu-n nori. [Pr.: a-iu-. – Var.: aiure adv.] – Lat. aliubi + re + a.

AURI, auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

AIUREA adv.. (Uneori în opoziție cu aici) În alt loc, în altă parte; undeva, departe. Eu cred c-a obosii pădurea, Căci ziua-ntreag-a tot cîntat Și tace-acum gîndind aiurea. COȘBUC, P. II 50. Danțul, muzica, pădurea, Pe acestea le-ndrăgii, Nu chiliile pustii Unde plîngi, gîndind aiurea! EMINESCU, O. I 102. (Precedat de prepoziții, cu sensul determinat de acestea) De aiurea = din alt loc, din altă parte. Pe aiurea = prin alte locuri, pe altundeva. Aș fi foarte mulțumită dac-aș obține și pe aiurea un rezultat atît de bun. ALECSANDRI, T. 1318. De pe aiurea = de prin alte locuri, de prin alte părți. Într-aiurea = a) (cu sens local) fără țintă. V. razna; b) (cu sens modal) la întîmplare, cu gîndul departe. Răsfoiam o carte într-aiurea. ◊ Ghiță Botgros e cu chef, dar nu se cumpănește, nici nu vorbește într-aiurea... SADOVEANU, O. I 74. ◊ Expr. A vorbi aiurea (sau într-aiurea) = a vorbi fără rost, a spune absurdități. (Fig.) Printre spice [vîntul] șoptește. Vorbind aiurea și-alintat. COȘBUC, P. I 88. (Familiar) A călca într-aiurea = a se abate de la calea dreaptă, a avea purtări rele. Iubești pe alta... – Ai nebunit? – Te-am înțeles eu de mult că-mi calci într-aiurea! ALECSANDRI, T. 1017. ◊ (Cu valoare de interjecție, familiar) Vom săvîrși masacre, domnule colonel? Destul se masacrează populația civilă... – Aiurea! Asta nu-i în dreptul d-tale de judecată. CAMILAR, N. I 151. ♦ (Adjectival, familiar) Zăpăcit, aiurit. E cam aiurea. – Variantă: aiure (ALECSANDRI, T. 111, KOGĂLNICEANU, S. 203) adv.

AURI, auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de aur, a polei sau a sufla cu aur. Du-te și fă o mulțime de furci de tors, una mai frumoasă decît alta. Apoi ia și le aurește pe toate. MARIAN, O. II 91. ◊ Fig. A da o strălucire ca de aur, a face să pară de aur, a polei. Te-am dus pe culmi, ca ochii tăi să-mi crească întinderea de zări... Să-mi aurești cu raza lor pămîntul. TOMA, C. V. 126. Soarele scăpăta grăbit după deal, aurind vîrful copacilor. BUJOR, S. 28. Eu voi să aud unda și cerul să-l privesc, Să văd a aurorei mult veselă zîmbire, Razele dimineții ce norii auresc. ALEXANDRESCU, P. 28.4 ◊ Refl. Sub privirea-i s-aurește Unda lină din Bosfor. BOLINTINEANU, P. I 233. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur. Îndată i se auri lina [mielușelului]. ISPIRESCU, L. 65.

AIUREA adv. În alt loc, în altă parte; undeva, departe. ◊ Într-aiurea = fără țintă; la întîmplare. ◊ Expr. A vorbi aiurea = a vorbi fără rost. ◊ (Cu valoare de interjecție, fam.) Aiurea! N-ai dreptate. ♦ (Adjectival) Zăpăcit. [Var.: aiure adv.] – Lat. aliubi + re + a.

AURI, auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur, a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur, a face să pară de aur; a polei. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur. [Pr.: a-u-] – Din aur.

AIUREA adv. 1) Altfel decât trebuie; anapoda. 2) și adjectival Contrar regulilor moralei; rău; anapoda. [Sil. a-iu-rea] /<lat. aliubi + re + a

A SE AURI mă ~esc intranz. (în basme) A deveni de aur. /Din aur

A AURI ~esc tranz. 1) (obiecte) A acoperi cu un strat subțire de aur. 2) fig. A face să strălucească ca aurul; a face să pară de aur. /Din aur

aiurea adv. 1. în alt loc; fig. cu gândul aiurea, distrat; 2. într’aiurea, fără șir, ca un nebun; vorbește într’aiurea, delirează, buiguește. [Lat. *ALIUBI, aiu-(re), cu un sufix amplificativ].

aurì v. 1. a polei sau a sufla cu aur; 2. a se dauri: sub privirea-i s’aurește unda lină din Bosfor BOL. [Lat. AURESCERE].

aĭúrea adv. (lat. aliorsum, a. î., de unde și fr. ailleurs. V. nicăĭurea și pururea). Trans. Mold. În altă parte, în alt loc: s’a dus aĭurea, doarme aĭurea. A fi cu gîndu aĭurea, a fi distrat. A vorbi într’aĭurea, a aĭura, a abera, a delira. – Vechĭ și aĭurele(a), aĭurile(a).

aurésc v. tr. (d. aur). Poleĭesc cu aur. – Vechĭ și auréz. În Trans. și întrauresc (Șincaĭ) și înauresc.

auri (a ~) (desp. a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auresc, 3 sg. aurește, imperf. 1 auream; conj. prez. 1 sg. să auresc, 3 să aurească

auri (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auresc, imperf. 3 sg. aurea; conj. prez. 3 să aurească

într-aiurea (pop.) loc. adv.

aiurea adv. (sil. a-iu-)

auri vb. (sil. a-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auresc, imperf. 3 sg. aurea; conj. prez. 3 sg. și pl. aurească

într-aiurea loc. adv.

aiurea.

AIUREA adv., adj., interj. 1. adv. altundeva, (Ban. și Transilv.) ainde, aindine. (A plecat ~.) 2. adv. v. anapoda. 3. adv. v. alandala. 4. adj. v. smintit. 5. interj. (fam.) sanchi!, (arg.) zexe! ( – Să faci așa cum ți-am spus! – ~!)

AURI vb. (înv. și pop.) a spoi, (pop.) a înauri, a întrauri. (~ un vas metalic.)

AIUREA adv., adj., interj. 1. adv. altundeva, (Ban. și Transilv.) ainde, aindine. (A plecat ~.) 2. adv. anapoda, prost, rău, (fam.) brambura. (Treburile mergeau ~. ) 3. adv. alandala, anapoda, (fam.) brambura. (Lucrurile erau puse ~.) 4. adj. aiurit, bezmetic, descreierat, nebun, smintit, țicnit, zănatic, zăpăcit, zurliu, (rar) dezmetic, (pop.) deșucheat, pălăvatic, silhui, (înv. și reg.) prilestit, (reg.) șucheat, tui, (Mold.) tuieș, zălud, zărghit, (înv.) turluliu, (fam.) sanchiu, (fam. fig.) smucit, trăsnit, țăcănit. (Ce tip ~!) 5. interj. (fam.) sanchi!, (arg.) zexe! (-Să faci așa cum ți-am spus! – ~!)

AURI vb. (înv. și pop.) a spoi, (pop.) a înauri, a întrauri. (~ un vas metalic.)

Aiurea ≠ cumsecade

aiurea, adv. – 1. În altă parte, undeva. – 2. Cu capul în nori, în mod inconștient. – Var. aiuri, aiure. – Mr. (n)al’iurea, megl. l’urea, istr. (a)l’ure. Compunere ale cărei elemente nu sînt complet clare. Prima parte trebuie să fie ălῑbῑ „în altă parte”, pentru rezultatul căreia cf. iu. A doua parte este mai dificil de explicat. Plecînd de la analogia cu ubivis „oriunde vrei”, se poate presupune că este vorba de forma vulg. a lui vis, adică *volet (Bourciez 79) redus datorită folosirii sale enclitice (cf. pronunțarea actuală a acestui vb. în rom.: (v)om, (v)eți, (v)or). În orice caz, grupul final -re fie că reprezintă lat. *(vo)let fie că are altă origine, apare în mai multe formațiuni adv. rom., cf. altminteri, pretutindeni (< pretutindere), oare. Pentru rom. s-ar putea explica formarea lui aiurea și pe baza lui *ubi volet, construcție cu totul paralelă cu ubivis; însă formele dialectale presupun prezența lui alibi. În mod normal, explicațiile anterioare pleacă de la aliubi (Crețu 305; Candrea-Dens., 29; REW 347; Drăganu, Dacor., IX, 265) și de la corespondența sau analogia cu fr. ailleurs, v. sp. alubre, port., gal. alhur. Este posibil, totuși, să fie întîmplătoare coincidența între aceste limbi și rom., căci forma *aliore care se postulează în cazul acestor limbi (REW 347; Gamillscheg 21) nu ar putea da rezultatul rom. Dificultatea cea mai mare este la -re care s-a încercat explicată prin lat. libet, puțin probabil. Cipariu, Gram., 364, urmat de Scriban, pleacă de la lat. aliorsum, care pare și mai dificil. Popescu-Ciocănel derivă vb. aiuri de la tc. hayir „stupefiat”. Der. aiura (var. aiuri), vb. (a delira); aiureală, s. f. (delir, extravaganță; Arg., somn, acțiunea de a dormi); aiurit, s. m. (fam., nebun, prost); aiuritor, adj. (delirant). Pentru specializarea sensurilor lui aiura, față de aiuri, cf. Iordan, BF, II, 63.

Crepis aurea (L.) Cass. Specie care înflorește vara. Flori portocalii pînă la roșii-maronii, sepale verzi-negricioase, lanceolate, cu peri lungi, aspri. Papus alb, mai scurt decît fructul (muchiat). Frunzele de la baza tulpinii sînt așezate în rozetă, lanceolate, dentate, glabre. Tulpina (10-20 cm înălțime) fără frunze, erectă, cu un singur capitul, glabră.

Crocosmia aurea Planch. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori aurii sau galbene, așezate pe 2 rînduri, într-o paniculă îndepărtată, fără pedunculi, în vîrful tulpinii de cca 65 cm înălțime, cu 2 muchii, înfrunzită la bază. Frunze, așezate în 2 rînduri, liniar-lanceolate, mai scurte decît tulpina, dungate, la mijloc cu o nervură. Bulb sferic.

Greenovia aurea Webb et Berth. Specie care înflorește primăvara. Flori galbene-aurii, cîte cca 30 în inflorescență, pe un peduncul înalt de cca 40 cm, glandulos-pubescent, înfrunzit. Frunze dispuse în rozete de cca 20 cm diametru, spre centru erecte, cuneiforme sau spatulate, gri-verzi, cu marginea îngroșată, străvezie.

Latania aurea Duncan (syn. Latania verschaffeltii Lem.). Specie cu frunze rotunde, dispuse în formă de evantai, adînc-divizate, verzi-albăstrui, pețioli lungi, oranj ca și nervurile.

Lobivia aurea (Britt. et Rose) Bckbg. Specie cu flori galbene-citron, cu lungimea de cca 8,5 cm. Cactus globulos, cu 14-15 coaste. Spini centrali, 4, și cca 8 marginali, mai puțin viguroși decît primii.

Lycoris aurea (L’Herit.) Herb. (syn. Amaryllis aurea L’Herit.; Nerine aurea Bury.). Specie care înflorește primăvara-vara. Flori galbene-stacojii, fără parfum, dispuse, 5-10, pe un peduncul înalt de cca 45 cm. Frunze (cca 2 cm lățime) bleu-verzi, enziforme, apar după înflorire. Bulb rotund, 6 cm diametru.

Musschia aurea Dumort. Specie care înflorește în iun.-aug. Flori (caliciul auriu) galbene, în paniculă rară. Frunze alungit-eliptice sau lanceolate, dentate. Plantă erbacee cu tulpină scurtă.

Phyllostachys aurea Carr. Specie originară din China și Japonia. Frunze liniare, lungi de cca 15 cm și late de 1,5-2,5 cm, vîrf lung, ascuțit, fin-dentate, pe partea inferioară glauce, glabre pe cea superioară, verzi-închis. Planta, în patrie, are cca 6 m înălțime, în tinerețe, verde-deschis, la maturitate galbenă-pai.

Spathoglottis aurea Lindl. Specie care înflorește primăvara. Florile cu diametrul de 7 cm (petalele exterioare galbene-deschis cu dungi portocalii pe partea inferioară, cele interioare galbene-deschis, labei cu lobii centrali înguști, galbeni-deschis cu pete roșii la baza, lobul mijlociu cărnos, liniar, galben-deschis cu pete roșii), dispuse, pînă la 10, pe un peduncul erect. Bulbi mici, purtînd frunze îngust-lanceolate, pînă la 65 cm lungime și pedunculul floral.

Waitzia aurea Steetz (syn. W. grandiflora Thomps.). Specie care înflorește în iun.- sept. Flori galbene, în capitule înconjurate de un involucru cu foliolele exterioare sesile, rigide, mai lungi decît florile, cele interioare pețiolate, reunite în corimb. Frunze liniar-lanceolate. Plantă pînă la 65 cm înălțime, anuală. Perii papusului penați.

Zephyranthes aurea Bak. Specie care înflorește iarna. Flori (tub floral infundibuliform, marginea corolei erectă), galbene-intens.

a o arde aiurea expr. (adol.) a vorbi mult și fără rost

a vorbi aiurea-n tramvai / ca să nu adoarmă expr. a spune lucruri fără sens; a face afirmații nefondate.