airlea, (airea, aire, aerlea, airilea), adv. – (reg.) Altundeva, într-un alt loc, în altă parte, aiurea: „Nimeni nu o poate fura, să o ducă aire...” (însemnare pe o carte bisericească, Dumbrăvița, 1784, cf. Dariu Pop, 1938: 46); „... apoi diavolul se ducea în altă parte, pân’ păduri, airlea” (Bilțiu, 1999: 387). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, în var. airea (Apșa de Jos, Strâmtura). V. și deairea. – Cf. aiurea (< lat. aliubi + -re + -a).